Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață /Stop-Cadru

Stop-Cadru: Drumul catre Terabithia

Adaptare a romanului de Katherine Paterson aparut in 1977 (fiul acesteia, Daniel, a participat la scrierea scenariului), "Drumul catre Terabithia" e mai putin comercial decat ultimele succese pentru copii (Harry Potter, Charlotte's Webb), poate si pentru ca e mai profund decat s-ar crede

Stop-Cadru: Drumul catre Terabithia
Stop-Cadru: Drumul catre Terabithia · Foto: După Afaceri

Adaptare a romanului de Katherine Paterson aparut in 1977 (fiul acesteia, Daniel, a participat la scrierea scenariului), “Drumul catre Terabithia” e mai putin comercial decat ultimele succese pentru copii (Harry Potter, Charlotte’s Webb), poate si pentru ca e mai profund decat s-ar crede. Jess e un baiat talentat la desen care nu-si gaseste nicaieri locul (nici acasa, intre patru surori, nici la scoala intre colegii care rad de el). Asa ca nou-venita Leslie e o nesperata prietena cu care are multe in comun, inclusiv un talent special (in cazul ei, la scris). Iar cand cei doi ajung din intamplare (printr-o liana misterioasa) intr-un tinut fantastic, totul se schimba. Dar desi aici cei doi se simt regi si au la dispozitie o casa in copac, nu totul e minunat. Ba chiar atmosfera devine intunecata pe alocuri (rozatoare, o uriasa urata), punandu-i pe cei doi in dilema – oare nu e de preferat viata “civila”, cu tot cu rautatile colegilor? Aici intervin inteligenta si sensibilitatea filmului, a carui lectie este ca imaginatia si prietenia sunt salvatoare daca traiesti intr-o lume departe de ideal. Nu lipsesc efectele speciale, dar nici micile clisee din filmele despre copilarie (teroarea colegilor, profesoara fermecatoare).
Filmul e o fantezie placuta chiar si pentru adulti, iar cei care simt nevoia sa-si scuze “slabiciunea”, se pot folosi de expresia mai pretentioasa “realism magic”…Placuta e si reintalnirea cu cei doi actori – Josh Hutcherson (din Polar Express, Zathura) si Annasophia Robb (Violet din “Charlie si fabrica de ciocolata”).

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția