Stop-cadru: Despre frati si alte nebunii
"Fratele meu e fiu unic" e unul din acele filme care te face sa le multumesti fratilor Lumiere ca au inventat cinematograful. Titlul jucaus e preluat de la o melodie de Rino Gaetano, iar scenariul e inspirat din romanul "Il fasciocomunista" si din discutiile pe care le-a avut regizorul Daniele Luchetti cu niste fascisti din suburbiile Romei
“Fratele meu e fiu unic” e unul din acele filme care te face sa le multumesti fratilor Lumiere ca au inventat cinematograful. Titlul jucaus e preluat de la o melodie de Rino Gaetano, iar scenariul e inspirat din romanul “Il fasciocomunista” si din discutiile pe care le-a avut regizorul Daniele Luchetti cu niste fascisti din suburbiile Romei. Daca de la ei vin replicile din film, inseamna ca si fascistii si comunistii pot fi simpatici… Sau unii.
De la o coloana sonora cuceritor de retro, la o distributie extreme de talentata si la politica, uniforme de muncitori, drumuri prafuite din provincia italiana-totul transpune privitorii in anii ’60. Pare incredibil ca e vorba de un film din 2007. Privind filmul ai senzatia ca treci prin 4 anotimpuri (uneori simultan), ca intr-o o zi de vara: soare, ploaie, furtuna, fulgere. Adolescenta, maturitate, fascism, comunism… E vorba de o poveste extrem de emotionanta despre doi frati atat de diferiti, incat s-ar putea spune ca sunt unici, si despre cum politica imparte familiile (ceea ce va aminti romanilor de perioada de dupa revolutie). Numai ca aici nimic din ce pare grav nu e luat in serios si nimic din ce pare doar amuzant nu e tratat superficial. Deocamdata filmul a luat premii doar pentru cel mai bun actor in rol principal, cea mai buna actrita in rol secundar si cel mai bun montaj si scenariu. Dar cu siguranta mai urmeaza altele. Iulia Stancu
Fratele meu e fiu unic
Cu: Massimo Popolizio, Luca Zingaretti, Anna Bonaiuto; R: Daniele Luchetti
In cinematografe din iulie
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția