Stop-cadru: Crima si pedeapsa la Londra
Match Point e dovada ca norocul e necesar, dar nu si suficient. Nici in tenis, nici in viata. Chris a avut norocul sa scape de o viata mediocra jucand tenis profesionist, dar nu a avut destul noroc ca sa ajunga un Agassi. A avut norocul ca o fata bogata sa se indragosteasca de el, dar nu a avut suficient noroc ca sa se indragosteasca de aceeasi persoana
Match Point e dovada ca norocul e necesar, dar nu si suficient. Nici in tenis, nici in viata. Chris a avut norocul sa scape de o viata mediocra jucand tenis profesionist, dar nu a avut destul noroc ca sa ajunga un Agassi. A avut norocul ca o fata bogata sa se indragosteasca de el, dar nu a avut suficient noroc ca sa se indragosteasca de aceeasi persoana. Ca in “Crima si pedeapsa”, cartea pe care o citeste “intamplator” la inceputul filmului, el are de ales intre doua rele. Asa ca, pastrand filonul dostoievskian, Woody Allen “pune la cale” o crima. Dar filmul nu e thriller pur decat spre sfarsit, cand lucrurile se precipita. De data aceasta criminalul e salvat printr-o miraculoasa pirueta a soartei, pentru ca politistul cu fler (de obicei personaj, cheie la Allen) renunta in fata unor presupuneri prea logice ca sa fie false. Si asa Chris castiga partida, nu insa si meciul, pentru ca va avea de jucat cu un partener mai puternic decat el – remuscarea.
Intre momentele-cheie ale filmului Allen ne face si un tur al Londrei (un apartament de lux pe malul Tamisei, opera, Tate Gallery, Notting Hill), totul pe un fond muzical retro – inregistrari vechi de arii de opera care suna de parca ar fi puse la gramofon.
Filmul e corect – ca intriga, imagine, distributie, joc – dar nu stralucitor, cum ne-am astepta. Poate pentru ca lipseste umorul? Allen pare prea preocupat de “jocul dragostei si al intamplarii” ca sa mai adauge si un pic de (auto)ironie.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
