Despre stilul de manager la feminin și viața de după afaceri. Din vorbă-n vorbă cu Ileana Glodeanu, partener al biroului Wolf Theiss din București, despre New York, păduri magice și cărți ce merită citite și recitite
În paginile După Afaceri Premium, încă de la început, am celebrat lună de lună femeile antreprenor, executiv sau artist și, fără îndoială, am avut ce celebra.
A fost implicată în unele dintre cele mai importante tranzacții de pe plan local. De altfel, cei apropiați spun despre ea că e pasionată de domeniul fuziunilor și achizițiilor în care activează deja de aproape 18 ani, fiind avocat partener și coordonatoarea practicii corporate/M&A în cadrul casei de avocatură Wolf Theiss, biroul de la București. Când nu lucrează însă, Ileana Glodeanu călătorește, ascultă muzică, face sport sau citește.
Un obiect pe care îl port întotdeauna cu mine și care mă reprezintă este… un inel special, pe care mi l-am comandat online, dintr-un impuls, în pauza unui workshop. Mi-a sosit după vreo lună (uitasem de el), cu doar o zi înainte să se închidă totul din cauza pandemiei. Simt că m-a protejat tot timpul, mi s-a părut o coincidență interesantă și mi-a fost tare drag din prima zi.
Cartea pe care o citesc acum este… „Supranatural“, de Joe Dispenza. De fapt, o recitesc. Cred că aș putea să o citesc de zeci de ori și tot să o redescopăr. Am primit-o cadou de la un suflet pereche și oricâte cărți aș avea pe noptieră, aceasta rămâne una din ele.
Pasiunile mele sunt… fetele mele (18 și 15 ani anul acesta). Mă încarcă cu energie și cu bucurie și sunt, pur și simplu, viața mea. Apropiații mei zic că sunt pasionată și de tranzacții/M&A, să îi ajut pe ceilalți și să cresc spiritual.
O descoperire recentă din București este… pădurea magică de vizavi de casa mea. Mi-a schimbat complet viața. Când ai o viață plină de agitație ca a mea, care mă poartă din aeroporturi direct în board-rooms, printre contracte și sute de e-mailuri care îmi intră în fiecare zi în inbox, pădurea m-a salvat și a fost ca o fereastră către mine și spre un alt univers, către natură și serenitate.
Cel mai mult îmi place în România… să mă conectez cu oameni faini.
Ceasul pe care îl port la mână este… un Apple watch. Mă monitorizez la orele de sport, fac plăți din mișcarea încheieturii și, mai ales, văd când mă sună cineva, pentru că telefonul meu este, cel mai adesea, pe mute.
Parfumul meu preferat este… mirosul natural. Nu folosesc parfum decât în mod absolut excepțional, poate de vreo trei ori într-un an. Îmi plac foarte mult aromele, la mine în cameră am întotdeauna bețișoare parfumate și lumânări. Am totodată diverse parfumuri primite cadou, îmi place să le miros sau să simt mirosul parfumului altora. Dar în ceea ce mă privește, îmi place să fiu naturală, să miros a mine…
Beau întotdeauna cu plăcere… un pahar de șampanie sau, eventual, un kir royale. Zi de zi, prefer macha latte sau flat white cu lapte de ovăz. În general, am gusturi ciudate. Adevărul este că îmi place să încerc lucruri noi și asa am ajuns să beau inclusiv cafele dubioase sau cu lapte barista de mazăre. Nu am însă gusturi ciudate la vinuri, trebuie doar să fie foarte bune.
Muzeul pe care îl vizitez mereu cu plăcere este… The Met din New York. Merg de principiu în fiecare vară cam o săptămână la New York și mi-am făcut un obicei din a da un tur scurt și pe la Metropolitan Museum of Art. În vara aceasta, cadoul de absolvire de liceu pentru Natalia, fiica mea cea mare, este o minivacanță în State, iar show-ul pe Broadway (chiar azi am luat bilete la Six) și vizita la Met sunt “y compris”.
Un artist pe care l-aș colecționa dacă aș putea este… Brâncuși. Am o obsesie pentru Coloana Infinitului, Sărutul și, de fapt, toate capodoperele lui.
Restaurantul meu preferat este… Îmi place fine dining-ul și, în general, să mă răsfăț. În București, cred că preferate ar fi Kane, the Artist și Kaiamo.
Gadgetul meu preferat este… boxa, îmi place supermult să ascult muzică. Aș fi ales airpods-urile, le am cu mine peste tot, doar că le și cam pierd non-stop.
Aplicația din telefon pe care o folosesc cel mai des este… Whatsapp.
Podcast sau e-book?… Podcast, for sure. Sunt întotdeauna la extreme, îmi place să citesc cărți în format clasic, dar în același timp sunt foarte deschisă la tot ce e nou, la fast forward. În orice aeroport și oricând am câteva minute, mai ascult câte un podcast.
Un loc de neuitat pe care l-am descoperit în călătoriile mele este… Japonia. Am fost de două ori, dar m-aș mai întoarce oricând.
În frigiderul meu veți găsi întotdeauna… avocado și ghimbir.
Obiectele mele preferate din garderobă sunt… rochiile, iar vara optez pentru tricou alb și pantaloni scurți.
Site-urile pe care le citesc cu plăcere sunt… ooooh, evident „citesc“ site-urile de shopping!
Iarna aceasta m-a găsit… pe o plajă, cu o carte în brațe, cu muzică în căști și cu un cocktail lângă mine. Desigur, și palmierul e în peisaj.
Destinația de vacanță pe care aș recomanda-o este… Norvegia. Acolo am găsit atâta liniște, încât mi-am auzit gândurile și bătăile inimii.
Primul lucru pe care îl fac când ajung într-un oraș nou este… să îl iau la pas. Iubesc să mă plimb cu orele prin orășele noi, am un simț foarte bun al orientării.
Cel mai tare în pandemie mi-a fost dor de… echipa mea. Am avut familia, am avut sportul, am avut chiar și prietenii cu care am reușit și câteva escapade pe barcă sau alte mici ieșiri și întrevederi, am călătorit și pe alte continente cu curaj și fără să ne îmbolnăvim. Dar cu echipa m-am văzut rar până când am revenit fizic la birou și chiar mi-a fost dor de interacțiunea cu oamenii, de intratul lor peste mine în birou, unde e ca în Central Station cum zic ei.
Un lucru pe care l-am învățat recent… este să mă las în voia universului. Nu știu, de fapt, dacă este ceva recent învățat, cred că intuitiv am făcut mereu asta, doar că în ultimii ani m-am manifestat activ în sensul „go with the flow“.
Ultimul lucru pe care l-am cumpărat și intră în categoria răsfăț este… un colier Van Cleef cu fluturaș, l-am achiziționat din New York.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția