Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Statuile de gheata mai asteapta

O replica de gheata, in marime naturala, a faimoasei sculpturi de Michelangelo - David, din care picura vodca, piramide de fructe exotice si foarte scumpe, animatori imbracati in togi, care antice, un tort imens care reproduce fidel corpul feminin, gladiatori, focuri de artificii - toate aceste elemente ar putea aduce condamnarea magnatului Tyco Dennis Kozlowski, care a cheltuit 2 milioane de dol…



O replica de gheata, in marime naturala, a faimoasei sculpturi de Michelangelo – David, din care picura vodca, piramide de fructe exotice si foarte scumpe, animatori imbracati in togi, care antice, un tort imens care reproduce fidel corpul feminin, gladiatori, focuri de artificii – toate aceste elemente ar putea aduce condamnarea magnatului Tyco Dennis Kozlowski, care a cheltuit 2 milioane de dolari pe celebra petrecere finantata in parte cu banii companiei. Dar aceleasi extravagante “decadente” arata noile tendinte in materie de catering care, departe de umilele inceputuri, a ajuns (cel putin in strainatate) o afacere de miliarde de dolari.



Camionul care descarca inaintea petrecerii zeci de kilograme de semipreparate congelate si bufetul stingher incarcat mai ales cu saleuri si alte preparate “spornice” si ieftine sunt de mult de domeniul trecutului. Companiile cheltuie din ce in ce mai multi bani pe petreceri (de Craciun, aniversare, etc), iar firmele de catering au doar de castigat, chiar daca nu oricine isi poate permite lebede de gheata din ciocul carora picura sampanie in pahare de cristal.



In Romania, ca in multe alte privinte, nici in materie de catering nu se poate vorbi despre o “aliniere la tendintele internationale”. Asa ca extravagantele, excentricitatile, excesele si luxul sunt rezervate deocamdata Occidentului.



Majoritatea firmelor din Romania nu sunt inca pregatite sau dispuse sa aloce bugete semnificative pentru petrecerile considerate probabil distractii neproductive. Cu toate acestea, piata incepe sa “miste” si aici, deoarece petrecerile de Craciun nu mai inseamna doar munti de sarmale sau platouri cu piftie si eterna salata boeuf, aduse la serviciu de angajatele cu realizari culinare.



Raluca Mihaescu, PR director la firma de catering Flavours, spune ca, desi piata romaneasca nu se aliniaza inca la tendintele mai excentrice, sofisticate sau avangardiste din Occident, exista totusi un curent ceva mai non-conformist pentru petrecerile de Craciun organizate de companii anul acesta. De pilda, Flavours va organiza si o petrecere in aer liber (desi Romania nu se poate lauda cu o iarna tropicala), iar decorurile utilizeaza cu predilectie catifele de diverse culori, satin, personalizari pentru culorile companiei respective dar si diverse obiecte care redau identitatea firmei. Tot pentru acest an, din decor fac parte si elemente ce duc cu gandul la istoria cafelei, a automobilului, etc. pentru companiile din aceste domenii.



Pe de alta parte, Anca Mitu proprietara companiei Privileg Catering este de parere ca, dincolo de stabilirea bugetului, firmele din Romania nu se implica foarte mult in organizarea petrecerilor si nici nu solicita decoratii iesite din comun. Iar sezonul de Craciun nu aduce multe tendinte noi, deoarece, chiar si la multinationale nu lipsesc in nici un an sarmalutele, piftia si cozonacii. In ceea ce priveste decorul, gama cromatica utilizata cu precadere de Craciun (rosu, verde, auriu argintiu) este regula, la care se aplica usoare variatiuni in fiecare an.



Pe langa elementele mai indraznete de de decor (farfurii de sticla, boluri transparente pentru gustari, lemn, mozaic si metal), Flavours se aventureaza si la preparate tip fusion, pe langa mancarurile traditionale.



In ceea ce priveste tematica, unele companii au reusit sa depaseasca eternul “O brad frumos” si au trecut la evenimente ceva mai originale. De pilda, Raluca Mihaescu spune ca Flavours va organiza petreceri cu tema Hawaii sau chiar Austin Powers.



In functie de cat de tare vor sa isi rasfete angajatii, avand in vedere ca petrecerile de Craciun nu sunt de regula un exercitiu de imagine, companiile aleg un decor mai simplu sau mai elaborat, preparate mai economicoase sau mai sofisticate. In medie, Privileg Catering percepe un tarif de 12-13 euro per tacam, dar pretul poate ajunge si la 15 euro daca se doresc si boluri cu caviar, terina de curcan si alte delicatese. Flavours organizeaza o petrecere de Craciun pentru circa 200 de persoane pentru aproximativ 5.000 de euro (fara TVA), pret in care este inclus un meniu stil bufet, bautura (fara bauturi spirtoase insa) si decor.



In concluzie, daca ati visat intotdeauna sa mergeti la o petrecere cu sculpturi de gheata, homari si alte extravagante, sansele sunt destul de mici sa fiti invitat la un asemenea eveniment in Romania.
raluca.badea@zf.ro

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția