Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură

Sporturi de invatat din zbor

Sporturi de invatat din zbor

Desi in strainatate sunt foarte la moda, in Romania sporturile aeronautice de-abia acum “prind aripi”. Pasionatii, cei care se lasa antrenati in zbor, nu intarzie sa apara. Chiar daca unii sunt (la inceput) sceptici, gusta apoi din plin caderea libera de la mii de metri. Sau un zbor romantic in balon.

Total Air, un club privat de parasutism, si-a inceput activitatea pe aerodromul de la Ploiesti-Strejnic in decembrie anul trecut. Asa cum spune Cristi Aparaschivei, proprietarul clubului, “aici poate sa vina oricine sa sara cu parasuta”. Fara limita de varsta, fara echipament de acasa. E nevoie doar de putin curaj. Si deseori se intampla ca trecatorii sa se opreasca din drum si sa doreasca sa incerce. Iar tandemul este cel mai la indemana.

Acest salt presupune un scurt instructaj la fata locului, un acord pe propria raspundere ca s-a luat cunostinta de indicatiile necesare zborului. Si cam atat. Saltul in tandem se realizeaza de la o altitudine de 4.000 – 4.500 de metri. Cristi Aparaschivei afirma ca “saltul in tandem este metoda de zbor cea mai des intalnita in lume deoarece acest salt permite oricui ca in 10 minute sa ajunga cu avionul la 4.000 de metri si sa sara cu parasuta. Si, pentru ca acest salt se realizeaza atasat de instructorul specializat, riscurile sunt aproape inexistente.” Cu alte cuvinte, daca treceti pe langa club si simtiti ca aveti nevoie de ceva nou (in afara de o pereche de pantofi), aveti la dispozitie saltul in tandem, care costa 120 de euro, pe langa toate acestea existand posibilitatea ca saltul sa fie fotografiat si filmat – extraoptiune care costa inca 30 de euro.

Spre deosebire de saltul in tandem, destinat celor neinitiati in arta “zborului”, exista si posibilitatea ca parasutisti licentiati sa vina pe aerodrom sa exerseze saltul simplu. Clubul pune la dispozitia celor care vor sa incerce saltul cu parasuta intreg echipamentul necesar: casti, ochelari, manusi, altimetre si parasute de diverse tipuri (in functie de nivelul la care se afla fiecare parasutist). “In pretul zborului este inclus echipamentul de protectie, iar parasuta se plateste suplimentar pentru fiecare salt”, spune Aparaschivei. In acest caz preturile variaza: 15 euro cu parasuta personala, 20 de euro cu parasuta clubului.

Un parasutist licentiat este, dupa cum explica fondatorul clubului, acela care a urmat un curs special (care dureaza intre 4 zile si 3 saptamani) si are la activ cel putin 25 de salturi cu parasuta. Pe aerodrom, in functie de nivelul la care se situeaza parasutistul, i se mai face un instructaj de 10-15 minute. “In rest, fiecare raspunde pentru el”. Dupa cum explica Aparaschivei, pentru a fi un parasutist foarte bine dotat, cu echipamente performante trebuie sa investesti intre 7 si 8 mii de euro, acesta fiint costul echipamentului complet (inclusiv parasuta).

Pe aerodromul de la Strejnic vin atat tineri de 16 ani, cat si persoane mai in varsta, “recordul” in acest club detinandu-l un domn de aproape 70 de ani. Parasutismul este un sport foarte tentant pentru tinerii de pana la 18 ani, dar pentru ca acestia sa poata sari cu parasuta trebuie sa aiba acordul scris sau prezenta unui parinte. Majoritatea celor care se hotarasc sa sara de la mii de metri vin aici pentru a urmari “evolutia” cuiva din familie, iar mai apoi se hotarasc sa incerce si ei.

Pe un taram mai “romantic” se afla zborul in balon cu aer cald. Desi sunt folosite mai nou ca “suport” pentru banerele publicitare, zborurile de agrement in balon cu aer cald nu si-au pierdut nimic din farmecul inspirat de povestile lui Jules Verne.

Constantin Bente a achizitionat balonul “YR-9003” (numarul de inmatriculare al aparatului de zbor) in anul 2000, dorind sa isi implineasca o pasiune mai veche pentru zbor. Desi a stabilit un record de altitudine, foloseste balonul mai mult pentru advertising.

Zborurile de agrement se realizeaza din diferite locatii din afara Bucurestiului (Clinceni, Ciolpani), zborul deasupra Capitalei fiind putin mai complicat deoarece presupune obtinerea aprobarii din partea oficialitatilor.

In nacela incap patru persoane si un pilot (si sa nu uitam de cele doua butelii si arzatoarele care cantaresc aproape cateva sute de kilograme). Pentru un survol in balon de o ora costurile (incluzand intretinerea si lansarea aparatului) se ridica la aproximativ 500 de euro. Ceea ce nu a constituit un impediment pentru cativa aventurieri care, asa cum povesteste Constantin Bente, au tinut in mod special sa faca declaratii de dragostre sau cereri in casatorie la cateva sute de metri altitudine, in timpul zborului. Pentru un astfel de zbor tinuta sport este obligatorie (dar, atentie, nu dintr-un material usor inflamabil), deoarece lansarile si aterizarile se realizeaza direct de pe camp. Totusi, pentru o seara romantica in balon trebuie urmarite din timp prozaicele previziuni meteorologice.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția