Gastronomie /TENDINTE
Spa subcarpatic
La Cornu a fost deschis la inceputul lui iunie primul spa holistic, dupa spusele proprietarilor. Pro Estetica Sana Bali Spa are specific balinez (a fost deschis sub auspiciile Ambasadei Indoneziei la Bucuresti) si incearca sa aduca o parte din cultura asiatica a masajului, pe care o imbina cu tehnologia medicala si atmosfera subcarpatica
La Cornu a fost deschis la inceputul lui iunie primul spa holistic, dupa spusele proprietarilor. Pro Estetica Sana Bali Spa are specific balinez (a fost deschis sub auspiciile Ambasadei Indoneziei la Bucuresti) si incearca sa aduca o parte din cultura asiatica a masajului, pe care o imbina cu tehnologia medicala si atmosfera subcarpatica.
Conceptul spa-ului se invarte in jurul cuvantului “dream” (vis): dieta, relaxare, estetica, activitate fizica, medicina. Toate procedurile sunt supravegheate medical, se fac teste de laborator si ecografii la admiterea in program. Echipa include medic specializat, medici nutritionisti care personalizeaza dietele, trainer de fitness, bucatar si maseur din Indonezia.
Primii clienti (si romani si straini) au incercat deja masajul balinez, tratamentele de intinerire sau slabire, terenul de tenis, piscina, sauna si jacuzzi cu aromo si cromoterapie, urmand ca in viitor sa ia lectii de dans sau horticultura. Centrul inseamna o vila de 1.200 de mp aflata undeva pe colinele comunei Cornu, cu 15 camere (30 de locuri) si o curte de 4.500 mp, unde se pot face si plimbari cu bicicleta sau rolele. Cei mai activi pot face excursii la Breaza, unde se ofera lectii de golf sau calarie.
Dincolo de dieta de post sau dieta Joy (hipocalorica), meniul include specialitati indoneziene pentru cei care nu tin regim, iar ceaiul e ridicat la rang de ritual – pliculete parfumate asteapta in camerele cu baldachin. De amenajarea interioara s-a ocupat partea olandeza a echipei, prieteni si parteneri de afaceri, care au adus direct din Bali mobilier din lemn de tec si bambus. Astfel, in fata semineului din sufragerie sunt doua canapele gigantice care au pastrat forma barcilor din care au fost create. “Pentru ca lemnul de tec batran nu se mai gaseste, acum se refoloseste cel din barci”, explica dr Jianu, pasionata de amenajarile interioare.
Medicul cu experienta de multi ani atat in medicina estetica, cat si in calatorii, a observat ca lumea e interesata de ingrijirea corporala completa, sub supraveghere medicala si spa-ul e foarte cerut in strainatate. Spa-ul vizitat in Bali i-a ramas insa in memorie datorita atmosferei de inceput de lume. “In asa-numita insula a zeilor, unde ti se astern in cale flori de frangipan, masajul e un ritual, nu o manevra si exista o intreaga cultura a atingerii. Dincolo de proceduri, am incercat sa recream si noi atmosfera de acolo, de la parfumuri, la muzica relaxanta care se aude mereu in difuzoare”, spune dr. Jianu. Ideea deschiderii unui spa complet in Romania a venit in urma cu mai bine de 10 ani, iar punerea lui practica a durat patru ani. Cat despre posibila concurenta, Ana Aslan Health Spa de la Eforie Nord, dr. Jianu considera ca e vorba de climate si concepte diferite. “Noi suntem in zona subcarpatica, avem specific balinez si, in plus, partea de medicina estetica e foarte dezvoltata.
Nici locul nu a fost intamplator ales, la Cornu fiind un aer foarte curat si un climat bland (nu excesiv ca acela de mare sau munte)”. Spa-ul de la Cornu se adreseaza persoanelor informate, care au si resurse financiare si care cauta sa-si imbunatateasca stilul de viata. In cele din urma, “e vorba de invatarea unui stil de viata, aici se tin si conferinte saptamanale de nutritie, endocrinologie, de pilda”, spune dr. Jianu.
Doua saptamani intr-o camera dubla costa 2.100 de euro, pretul incluzand dieta, supravegherea medicala, conferintele, gimnastica, sauna, un masaj balinez si un antrenament de tenis sau baschet.
Gastronomie /TENDINTE
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția