Somnul puterii nu naste monstri
Esti la birou, exact dupa pauza de pranz, cand te rapune o toropeala placuta si singurele lucruri la care te mai poti gandi sunt un pat moale, o perna si multa liniste. Este momentul in care panica isi face aparitia si alergi la automatul de cafea pentru un espresso dublu si tare care sa te mentina treaz
Esti la birou, exact dupa pauza de pranz, cand te rapune o toropeala placuta si singurele lucruri la care te mai poti gandi sunt un pat moale, o perna si multa liniste. Este momentul in care panica isi face aparitia si alergi la automatul de cafea pentru un espresso dublu si tare care sa te mentina treaz. Dar este oare cea mai buna solutie pentru organism?
Mai nou, cercetatorii sustin ca un pui de somn de 15-20 de minute face minuni in aceasta perioada a zilei si ca este chiar mai eficient decat o jumatate de ora de somn in plus dimineata. Cu toate acestea, un pic de somn dupa-amiaza nu pare cea mai buna varianta pentru cei care-si petrec toata ziua la serviciu. Insa nu e nevoie de un somn in toata regula. E de ajuns sa inchizi ochii pentru cateva minute si esti complet refacut, sustine psihologul James Maas, autorul cartii “Power Sleep”. In America, “power sleep” este un concept care deja face furori si e luat in seama de tot mai multe corporatii. “Somnul puterii” dureaza 15-20 de minute si este practicat, in general, de oamenii foarte ocupati la serviciu, care dorm in medie 5-6 ore pe noapte, restul pana la 24 petrecandu-si-le la birou. Beneficiile? “Mareste considerabil abilitatile de a acorda mai multa atentie detaliilor si de a lua decizii foarte importante”, explica Maas.
Problema adormitului la serviciu ramane insa in general una spinoasa, mai ales daca seful vrea sa-ti vorbeasca in perioada somnului tau pentru “putere”. Cu toate acestea, nu putine sunt companiile care au adoptat deja noile gadgeturi in materie de “office sleep” – de la perne care canta, pana la un sac de dormit care sa incapa numai bine sub birou.
Inventiile care ajuta somnul intr-un spatiu neprielnic (asa cum ar fi sala de conferinta sau biroul de la serviciu) se intrec in ingeniozitate. “Napmosphere” se doreste a fi un fel de cocon, realizat de curand de cativa studenti la arhitectura din Stuttgart pentru a demonstra ca o portie de somn pe durata zilei sporeste capacitatea de concentrare. Gadgetul ar putea fi descris ca fiind un sac de dormit neobisnuit care te poate gazdui pentru un pui de somn la serviciu. Sacul este umplut cu “sfere pentru dormit” – niste bile translucide din material flexibil care se vor aranja in functie de pozitia corpului constituind o saltea “mobila”, ale carei culori pot fi alese dupa bunul plac al beneficiarului.
Si daca un sac de dormit nu e de ajuns de relaxant, oricand te poti tolani in iarba – tot la serviciu. Designerii germani o numesc “Schlafgras”, adica iarba pentru dormit, un fel de “poienita” din polistiren. Dimensiunea firelor este autoreglabila in functie de dispozitia somnorosului, fie ca isi doreste sa doarma pe un gazon sau sa imbratiseze in somn “tufisurile” flexibile din material sintetic.
Pentru cei care prefera spatiile inchise s-a inventat capsula pentru dormit care pare sa provina din Star Trek. Are o forma pe cat de futurista, pe atat de imbietoare, iar salteaua realizata dintr-un material special imita forma corpului uman. Mai mult de-atat, este prevazuta cu antifonare si geamuri opace. Este tot unul dintre produsele realizate de germani, gadgeturi care ajuta la eficientizarea pauzelor de somn din timpul serviciului. Atat “napmosphere”, capsula, cat si iarba pentru dormit au fost realizate de catre un grup de studenti germani in anul 2005, urmand ca anul acesta sa intre pe piata de larg consum.
Power Nap Kit este un pachet produs de compania At Peace Media care poate fi comandat pe Internet de pe site-ul www.powernapkit.com. Acesta include un CD cu povestiri si muzica relaxanta si o carte despre cum poate fi prevenit stresul, la pretul de 30 de dolari. Cea mai deosebita oferta ramane insa The Original Sound Pillow (produsa de Phoenix Productions), pe care, evident, o poti lua cu tine la birou. Este o perna mare, confortabila, din fibre hipoalergenice. Nimic neobisnuit pana la partea in care din perna incepe sa rasune muzica. O muzica relaxanta, insa, numai buna pentru a te ajuta sa adormi. Tot ce trebuie sa faci este sa conectezi perna la un CD-player si din boxele mici care se afla in interiorul pernei se aude orice iti doresti tu sa se auda. The Original Sound Pillow poate fi comandata pe Internet pentru aproximativ 50 de dolari.
Daca pentru perna cantareata s-ar putea sa ai nevoie de o canapea, pentru scaunul office inspirat de tehnica origami nu ai nevoie decat de putin spatiu. Scaunul este scos pe piata de Itoki Co. din Japonia si are o flexibilitate pe orizontala de pana la 360 de grade multumita careia se poate intinde exact cat sa formeze un pat pentru un “power nap”.
Moda somnului din timpul orelor de lucru a inceput cu un studiu NASA pentru a ajuta pilotii de avioane sa nu mai adoarma in timpul curselor. Iar acum a ajuns de la piloti si soldati la oamenii de afaceri, care au si ei nevoie sa-si imbunatateasca starea de alerta.
Cercetatorii americani de la Institutul National pentru Sanatate sustin ca un pui de somn este benefic sanatatii si ajuta atat la procesarea informatiilor, cat si la imbunatatirea memoriei. De altfel s-a realizat chiar si o tipologie a acestor pauze de somn in functie de durata lor.
Tipologia incepe cu “Nano-naps” – clipele in care cineva atipeste, de exemplu, cu capul pe tastatura (intre 10 si 20 de secunde). In privinta acestora nu s-a ajuns inca la o concluzie foarte clara. In schimb “Micro-naps”, reprizele de somn care dureaza pana la 5 minute s-au dovedit a fi deosebit de utile in consolidarea “arhitecturii” somnului.
“Mini-nap”, somnul care dureaza intre 5 si 20 de minute sporeste vigilenta, energia si capacitatea de invatare. “Power Nap”, somnul de 20 minute ajuta “memoria musculara” si la eliminarea informatiilor aditionale stocate la nivelul creierului, dar care nu mai sunt utile. Prin urmare un pui de somn de aproape jumatate de ora stimuleaza memoria pe termen lung.
“Lazy man”s nap” (somnul lenesului) depaseste 50 de minute si poate dura mai bine de o ora. Desi nu este recomandat la birou, acesta ajuta la imbunatatirea mecanismului de procesare a perceptiilor si poate fi util in refacerea oaselor si a musculaturii.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția