Socializare fortata la banca

Dupa vreo jumatate de ora de coada, ajung in sfarsit in fata ghiseului de la banca unde, din lipsa de altceva mai bun, platesc anumite facturi si ma mai dedau din cand in cand la diverse operatiuni financiare. Ii comunic functionarului plictisit de viata ce anume vreau sa fac, dupa care ma pregatesc sa completez formularul cu pricina. In acele momente delicate, cand, ca oricine altcineva, imi doream sa petrec cateva clipe de intimitate cu numarul personal de cont, am simtit o rasuflare fierbinte in ceafa si am observat cu oroare cum o umbra masiva se profila pe formular.

In spatele meu, la o distanta atat de mica incat neavizatii ne-ar fi putut considera siamezi, se afla un alt amator de operatiuni bancare ce ignorase semnele cat casa referitoare la respectarea spatiului personal al persoanei aflate la ghiseu. Cred ca, pe langa superioritatea intepata afisata de unii casieri, imbulzeala este cel mai neplact aspect al unei vizite la banca (daca nu pun la socoteala si faptul ca absolut toate persoanele care ajung la ghiseu inaintea mea par a avea cu mult mai multi bani decat mine). Nesocotind afisele si semnele de pe pardoseala, care indica foarte clar distanta minima ce trebuie pastrata fata de omul de la ghiseu, romanii se bulucesc, se inghesuie, se imping si gasesc o mare placere in a se lipi unii de altii, “bagandu-se in sufletul” nefericitilor aflati cu un pas mai in fata si care, ca si mine, nu-si doresc decat 5 minute de liniste pentru a umbla in cont.

Aceeasi inclinatie pentru socializarea exagerata si fortata am observat-o si in magazinele aglomerate sau in mijloacele de transport in comun, unde, desi situatia spatiului nu este chiar atat de disperata, exista intotdeauna doi sau trei pasageri care tin mortis sa se rezeme cu toata fiinta si greutatea de alte persoane. Nu am nimic impotriva infratirii umane, dar asemenea persoane invadeaza “teritoriul” personal, astfel incat ajung sa ma simt ca in Evul Mediu, cand oamenii se ingramadeau impreuna, cautand caldura si confort.

I-am aruncat cateva priviri cat se poate de ostile intrusului de la banca, gandindu-ma cu nostalgie la cetatenii altor tari europene care pastreaza o distanta rezonabila unii fata de altii chiar si la cozile de la supermarket, iar in metroul aglomerat reusesc sa nu calce pe nimeni pe picioare. Cred insa ca nu m-am schimonosit destul de fioros, deoarece, cu un zambet ce se voia probabil dezarmant, invadatorul mi-a explicat ca se grabeste. Impresionata, m-am gandit fie sa ma sinucid, pentru a-i netezi calea catre tranzactia bancara pe care o dorea, fie sa imi sparg economiile din cont in alta zi. Am ales a treia varianta: i-am explicat ca, daca nu se da 10 pasi inapoi, revin intr-un minut cu pit-bullul pe care il lasasem in fata bancii. raluca.badea@zf.ro

Stil de viață