Simfonie pentru... ostatic
Simfonie pentru... ostatic
Inainte de a vedea “Ostaticul”, mi-a trecut prin minte bancul acela cu de ce n-a jucat Bruce Willis in “Titanic”. “Uf, bine ca n-a jucat, mi-am zis, ca-i salva pe toti si nu mai chiuleam de la ora de latina intr-o vineri dimineata ca sa vad primul spectacol din tara si nici nu mai inghetau atata amar de actori in bazinele aburinde sub ochiul despotic al camerei lui James Cameron”.
Ei bine, in “Ostaticul” (regizat de francezul Florent Siri), Bruce Willis nu-i salveaza (chiar) pe toti, pentru ca tocmai asta e ideea: daca rateaza o data, cum se va descurca a doua oara, intr-o situatie mult mai dificila? Asa ca avem situatia unu si situatia doi. Situatia unu: Bruce Willis e Jeff Talley, negociator de ostatici pentru politia din Los Angeles. E barbos si pletos. Vorbeste calm cu un tip la telefon. Tipul se supara, zice un “Doamne, iarta-ma!” si impusca femeia si copilul pe care-i tinea ostatici. Bruce Willis plange.
One year later, situatia doi: Bruce Willis e tot Jeff Talley, dar ras si chel, politist cuminte de suburbie neprecizata in vasta intindere americana. Trei pusti iau ostatica o familie (tata – Kevin Pollak, mie mi-a placut -, baiat, fata). Talley trebuie sa-i elibereze. Culmea, tatal are niscaiva legaturi cu un mafiot, iar in casa e un super DVD pe care mafiotul il vrea. Si ce face mafiotul? Ii rapeste lui Talley sotia si fiica si-i zice: “Vrei cucoanele, ada DVD-ul!”
“Ostaticul” e o simfonie nu pentru pian si orchestra, ci pentru… ostatic, baieti rai si politisti. Daca in “Celularul” (“Cellular”) si “Cabina de telefon” (“Phone Booth”) scenaristul Larry Cohen folosea in toate chipurile un celular, respectiv te lipea de o cabina de telefon, Doug Richardson, cel care a scris filmul de fata (plus noul “Die Hard” in care, pazea, Justin Timberlake va avea un rolisor), arata cam tot ce poti sa faci cu ostatic, cum poti sa-l dai altuia, sa-l iei inapoi, in timp ce tu esti ostaticul altuia si asa mai departe.
La o prima vedere, as zice ca mergi la “Ostaticul” pentru Bruce Willis, impuscaturi si efecte speciale. Acestea exista, desigur, dar mai e si atmosfera, muzica si jocul acela cu verosimilul aflat mai tot timpul (jocul) pe marginea prapastiei (fara a-i aluneca piciorul prea des). Filmul contine cateva scene care-o sa va fiarba la foc mic, scene pentru care cred ca s-au mobilizat toti pirotehnistii din cele doua Americi. Aici ai pentru o clipa impresia ca esti in alt film, mai ales ca sangele e folosit ca un fel de mediu biologic propice pentru dezvoltarea actiunii (ca la Tarantino).
Rolul principal in toata aceasta invalmaseala plina de suspans il are, bineinteles, Bruce Willis. Toti palesc in fata lui, dar din spate vine extrem de puternic Ben Foster, un actor foarte tanar (24 de ani), cvasinecunoscut (a jucat in ultimele serii din “Sub pamant SRL” rolul prietenului sexually confused al lui Claire Fisher), dar care-ti taie respiratia in rolul celui mai rau dintre cei trei tineri delincventi. Foster are parte si de cea mai tare scena a filmului, rupta din “Corbul” si altoita pe efectele speciale de ultima generatie.
Cat despre regizorul Florent Siri, el este unul dintre cele mai bune exemple de adoptare de catre Hollywood a unui regizor european. Cu un singur film notabil la activ (“Nid de guêpes”, cum s-ar zice “Cuibul de viespi”, un film de actiune destept, cu personaje puternice care vorbesc extrem de putin), francezul si-a facut imediat bagajele si a plecat peste ocean, pentru ca Europa era prea desueta pentru gustul lui. Sa vedem cu ce o sa ne mai uimeasca. stefan.dobroiu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
