Si Highlanderii stiu sa danseze Ciuleandra

Cum Europa nu m-a chemat la ea in ultimul weekend, am fost chiar dezamagita. Nu se arata nicio plecare la orizont si din acest motiv filele ramase albe din pasaportul meu incepusera sa scanceasca precum un copil sugar.
In schimb, de cand am primit ceva semnale luminoase din unele parti scotiene, nu am mai avut stare. Sa fi fost semnale de la monstrul din Loch Ness? Nu stiu…Sa fi fost oare de la Glencoe Loch, locul in care clanul Campbell a macelarit efectiv clanul MacDonald? Sau sa fie oare de la clanul MacLeod, de la insusi Connor MacLeod, Nemuritorul? O energie speciala si inexplicabila m-a atras intr-un loc in care nu mai fusesem niciodata, desi se afla in plin centru al Bucurestiului, zona frecventata de mine extrem de des.
Ce-i drept, de cand am simtit strania atractie fata de acel loc (pe la pasajul Villacrosse din Calea Victoriei) nu auzeam in cap decat celebra melodie “Who wants to live forever” a celor de la Queen, care insa nicio clipa nu m-a facut sa cred ca voi ajunge chiar pe teritoriul celor care se lupta cu sabia si se chinuie sa nu isi piarda capul – “La Highlanderi”, un pub-club.
Daca ati vizionat cumva comedia lejera de vara, “Robin Hood- barbati in izmene”, va pot spune ca filmul este cel mai potrivit pentru a descrie atmosfera pe care am intalnit-o “La Highlanderi”: cei care serveau la mese purtau kilturi cu izmene pe dedesubt; distractie maxima; bauturi cat cuprinde (mai ales bere si tequila, de parca meniul nu ar fi avut si alceva in “program”); dansuri dezlantuite pe unde prindeai o bucata de spatiu mai mult sau mai putin generoasa; pe mese, clasicul avertisment “Rezervat” a fost inlocuit cu “Nu-i voie”; pe usile care dadeau la toaleta, “Buda Highlander” era inscriptionat “Doamne” si… “Porci”.
Pana si muzica m-a uimit total. Am ascultat si am dansat pe melodii de la Gloria Gaymour “I will survive” la Ricky Martin, “Ciuleandra” sau Red Hot Chili Peppers, adica o intreaga amestecatura de ritmuri facuta fara nicio trecere de la un gen la altul, lucru pe care nu l-am mai intalnit in niciun club si care nici nu mi-a zgariat timpanele. Din contra, mi le-a dezmierdat astfel incat am avut parte de cea mai senzationala seara de club de Capitala din ultimele 6 luni.
Si fiindca masa la care stateam abia se tinea in balamale, am crezut ca localul este vechi, iar eu l-am descoperit cam tarziu. Abia dupa ce am remarcat stilul de dans al clientilor aspiranti la viata vesnica – pe mese si pe bancutele de lemn (de care te puteai izbi si cu capul daca iti facea placere), am realizat ca mobilierul foloseste paharului doar pentru a-i sprijini nitel, iar restul este pentru membrele inferioare (in cazul in care mai esti capabil sa te mai sustii pe ele).
Atunci mi-am zis ca Nemuritorii astia clar isi pierd capul cand e vorba de distractie, desi regula de baza a vietii lor fara de moarte este “Don’t lose your head”.
Si nici nu trebuia sa vorbesti limba G?idhlig na h-Alba (recte scotiana) ca sa ai parte de cea mai buna distractie, ci mai degraba o limba comuna pentru toate natiile: cea a distractiei.
Pana data viitoare, eu, proaspat membru al clanului McVlad, va spun un singur lucru: “There can be only one”.

Gastronomie /Unde mergem