Si bogatii plang ...

“Cel care spune ca banii nu aduc fericirea nu stie unde sa faca cumparaturi”, spunea o cantareata. Pe langa adresele potrivite de shopping, acum miliardarii mai trebuie sa invete una: cea a unui terapeut bun, care sa ii vindece de boala specifica celor cu bani. Cum inca nu s-a stabilit un prag (in milioane de dolari) de la care apar riscurile, sindromul pandeste pe oricine…
Printul Alwaleed bin Talal din Arabia Saudita e prima persoana care a cumparat un Airbus A380 superjumbo ca sa il foloseasca in chip de avion particular. Versiunea pentru pasageri are 555 de locuri si costa 145 de milioane de lire sterline. Nu se stie cum arata versiunea “Palat Zburator personal”, dar compania are deja alte 11 comenzi in asteptare. Si acesta nu e un semn de megalomanie, cum s-ar putea crede, ci unul din simptomele Wealthy Fatigue Syndrome. Din fericire WFS (boala recent descoperita a “bogatiei obositoare”) nu afecteaza insa prea multi: doar pe cei foarte bogati.
Un alt miliardar anonim a dat 83 de milioane de lire sterline pe un apartament in noul complex Richard Rogers din Londra, cu priveliste asupra Hyde Park, unde se afla cele mai scumpe apartamente din Marea Britanie (posibil si din lume). Aici aerul din camere e purificat, geamurile sunt blindate si “camerele de panica” intra in dotarea standard. Complexul neterminat inca va fi legat printr-un tunel de hotelul Mandarin Oriental, care va furniza serviciile de concierge. Blocurile vor avea spa, teren de squash si spatiu pentru degustari de vin. Majoritatea apartamentelor se pare ca au fost deja cumparate de printi arabi si oligarhi rusi, ceea ce arata ca “boala” se raspandeste…
Nu mai e vorba de consum, ci de dependenta, spun psihologii care s-au specializat rapid in aceasta “nisa” productiva si promitatoare. Pentru acesti super-bogati masinile, iahturile si avioanele sunt simple jucarii, iar resedintele, pioni intr-un joc Monopoly adevarat. Cand se plictisesc de ele, le vand. Gradinile sosesc in camioane, ca accesorii ale unor proprietati, chiparosi batrani de 20 de ani sunt adusi sau luati cu macaraua, colectii de arta umplu cladiri intregi, desi nu intotdeauna proprietarii le cunosc autorii.
O locatara din cartierul de lux britanic Holland Park a cerut ajutorul celui mai scump designer pentru a-si renova casa, dar la final s-a razgandit si a scos totul afara. Chiar daca operatiunea o costase 2 milioane de lire sterline.
Se pare ca nimic nu e prea mult daca vrei sa alini simptomele unei astfel de boli care se manifesta prin plictiseala si depresie. Un hedge fund manager a cheltuit aproape 20 milioane de lire construindu-si o proprietate in Gloucestershire, iar dupa cateva petreceri a vandut-o, pentru ca avea nevoie de “alt proiect”.
In ciuda ironiilor, se pare ca simptomele sunt reale si terapeutii specializati avertizeaza: “Cand banii sunt disponibili in cantitati practic nelimitate, apare un fel de inertie”.
Unii isi gasesc “alinare” (cel putin temporara) in asumarea de riscuri – financiare si fizice. Astfel, vacantele nu mai sunt demne de interes daca nu contin destula adrenalina: abseiling (coborare in rapel pe coarda de alpinism) si inotul cu rechinii sunt printre cele mai noi distractii ale bogatilor plictisiti. Nu neaparat cele mai scumpe variante, dar cu siguranta cele mai trasnite. Nu s-a demonstrat inca efectul pozitiv al coltilor de rechin asupra depresiei, dar probabil ca teama de moarte vindeca plictiseala. Sau invers.
Printre alte dezavantaje ale imbogatirii excesive se numara si singuratatea. Cine nu cunoaste zicala “The top is a lonely place to be on” (sus in top e pustiu)? Cu cat creste contul, cu atat scade numarul vechilor prieteni, pentru ca relatiile devin inegale. Cum se imparte nota cand ea e miliardara, iar prietena din liceu nu?
Studiile demonstreaza ca ideal e sa iti fie putin mai bine decat cunoscutilor. Daca diferenta e foarte mare, e mult mai rau si solutia e ori sa iti schimbi prietenii ori sa te obisnuiesti cu invidia celorlalti. De aceea multi miliardari devin izolati si nu pot decat sa se inconjoare de oameni la fel de bogati ca ei (chiar daca acestia nu le sunt la fel de simpatici). Totul e sa evite modelul oligarhilor rusi care au ajuns sa nu poata trai fara bodiguarzi si porti electrice.
Cele mai fericite natiuni sunt cele in care oamenii se simt aproximativ egali, chiar daca nu sunt bogati. De pilda, Pentecost, o insula mica din Vanuatu, Pacificul de Sud, a fost declarata de curand cel mai fericit loc de pe pamant, desi (sau tocmai pentru ca) nu au bancomate si nici macar bani, conform ziarului The Telegraph, si folosesc colti de mistret in loc de moneda. In schimb, oamenii au timp unii pentru ceilalti.
Singuratatea e una dintre cele mai mari suferinte ale miliardarilor: cunostintele nu ii mai suna (ori presupun ca sunt prea ocupati, ori sunt intimidati, ori nu vor sa se creada ca sunt interesati). Iar apartenenta la o comunitate e una dintre conditiile fericirii, o conditie care nu poate fi indeplinita de cineva care nu stie cum sa isi mai imparta timpul intre cele trei proprietati din trei colturi ale lumii…
Si relatiile de cuplu cad vicitima bogatiei: se incheie contracte pre- sau post-nuptiale, sotiile devin un fel de somere plictisite si triste (cat de des poti sa faci cumparaturi la Paris?), iar sotii se imbolnavesc de paranoia. Psihologul Jon Stokes confirma ca sotiile de miliardari care nu lucreaza au aceleasi simptome depresive ca orice somer. Directorul de design al unei celebre case de bijuterii povestea recent despre una dintre clientele sale, sotie de miliardar rus cu sediul intr-o capitala occidentala, a carei singura distractie era sa vina in boutique flancata de bodyguarzii care o si aparau, o si spionau in numele sotului, si sa-si cumpere bijuterii la preturi fabuloase. Alta clienta a aceleiasi firme, proaspata vaduva, decisese ca nu le va lasa niciun ban odraslelor nerecunoscatoare, astfel incat calculase cam cat mai are de trait, isi impartise averea la numarul aproximativ de zile si in fiecare saptamana se infiinta la boutique pentru cota saptamanala de bijuterii.
Ca si sotiile, copiii bogatasilor sunt foarte vulnerabili si la fel de predispusi la fapte antisociale ca si cei defavorizati, dupa cum a demonstrat Suniya Luthar, profesor de psihologie si educatie la Teachers College of Columbia University. Unul din cinci copii bogati din SUA sufera de depresie, iar unul dintre motive e lipsa parintilor. Sunt trimisi de la o resedinta la alta cu bonele, iar personalul administrativ e singura “familie” pe care o vad cu regularitate. Poate de aceea in SUA taberele de lux pentru copii bogati ofera consultanta si sprijin psihologic.
Robert Frank, un editor de la Wall Street Journal, s-a “sacrificat” si a trait o perioada alaturi de aceasta noua “specie” a miliardarilor, pentru a scrie cartea “Richistan” (2007). A calatorit cu mega-iahturi, a mers la baluri de caritate, a palavragit cu agenti imobiliari despre proprietati de lux si in final a afirmat: “Richistanii nu sunt niciodata fericiti”. Iar numarul lor creste: nu mai e vorba doar de o elita restransa care se ascunde in spatele unor porti cu sisteme de alarma super hi-tech. Jumatate de milion de familii americane au bunuri de peste 10 milioane de dolari si averea medie (in SUA) a crescut cu 11,4 procente anul trecut. Cat despre cei mai bogati dintre miliardarii din Marea Britanie, ei si-au triplat averile in ultimii 5 ani.
Odata ajuns la un anumit nivel, stradania de a ramane acolo devine un job permanent si epuizant. Angajatii, banii, intalnirile de afaceri, toate devin foarte obositoare, iar in lumea asta prietenii rad de tine daca ii iei iubitei doar un Mercedes SLK. Un “richistan” trebuie sa aiba grija sa faca fata noului statut: un Bentley Continental GT, un iaht de 200 de milioane de lire, cu sala de forta, baruri, cinema si submarin (ca Eclipse-ul lui Abramovich), un concert live cu Rod Stewart ori Rolling Stones la aniversarea zilei de nastere (jumatate de milion de lire, respectiv 2,2 milioane), o casa de 3.000 de metri patrati, cu 100 de angajati….Marele Gatsby habar nu avea ce ii asteapta pe urmasii sai.
Lista capitolelor din cartea lui Robert Frank completeaza lista grijilor de om (prea) bogat: “House training the rich” (bogatii trebuie sa fie invatati cum sa se comporte conform statutului lor), “My boat is bigger than yours” (Barca mea e mai mare decat a ta); sau “Vrei banii mei? Dovedeste ca ii ajuti pe saraci!”. Si, nu in ultimul rand, “Ma numesc Mike si sunt bogat. Despre complexitatea emotionala a faptului de a fi bogat”.
Terapeutul Manfred Kets de Vries spune ca singura solutie e revenirea la micile placeri si renuntarea la grija de a avea un iaht mai mare decat al vecinului. Nu ceea ce ai, ci ceea ce faci te face fericit. Cu mentiunea ca sindromul pare sa ii afecteze numai pe cei care se imbogatesc, nu si pe cei care se nasc bogati…