Scotia, paradisul vanatorilor de fantome si al iubitorilor de whisky

Castele, whisky si kilturi (nu neaparat in aceasta ordine) sunt primele trei lucruri care imi veneau automat in minte atunci cand ma gandeam la Scotia.

Dar dupa ce am vizitat-o, am descoperit ca inseamna mult mai mult: orase pline de mister, chiar fantomatice, regiuni fascinante prin frumusetea lor, case tipice englezesti, o limba ciudata, greu de descifrat pentru o persoana obisnuita cu engleza clasica.

Drumul dintre Londra si Glasgow, primul oras pe care l-am vizitat in cele trei zile petrecute in Scotia, a fost pe cat de scurt, pe atat de plin de peripetii. Timp de 50 de minute cat a durat zborul, avionul a ocolit si a cotit, a pierdut altitudine pentru ca apoi sa fie nevoit sa urce. Dar poate cea mai inspaimantatoare experienta, de care la inceput nici macar nu mi-am dat seama, a fost trecerea unui avion atat de aproape de cel in care ma aflam, incat la un moment dat am crezut ca ne vom ciocni. Oricum atunci am fost fascinata, pentru ca imaginea “burtii” avionului care a trecut cu viteza nu semana cu nimic din ceea ce mai vazusem in zborurile anterioare.

Dar pentru ca totul e bine cand se termina cu bine, mi-am mai revenit la aterizare, mai ales ca am aflat ca biletul la trenul care urma sa ma duca la Glasgow costa doar 2,5 lire sterline, cam de 5 ori mai putin decat un drum cu autocarul pe aceeasi distanta la Londra. La prima vedere Glasgow nu m-a impresionat cu nimic, un oras industrial in care contrastau casele tipic englezesti cu blocurile turn fara balcoane. Totul mi s-a parut concentrat in centrul orasului, suburbiile fiind de fapt niste sate unde imi si imaginam casele cu podele care scartaie sub povara secretelor ascunse in mansarde.

Am ajuns chiar sa cred ca legendele cu fantome sunt adevarate, si asta pentru ca orasul mi s-a parut cu adevarat inspaimantator noaptea, adica pe la 7 seara, cand toate magazinele se inchideau si singurii oameni care mi-au iesit in cale erau cei care se indreptau spre coada formata in fata unui complex de cinematografe.

Am vizitat cateva cladiri cu arhitectura interesanta in Glasgow, cum ar fi The Glasgow Cathedral sau House for an Art Lover, dar in rest orasul mi s-a parut rece (si la propriu si la figurat) si fantomatic.

La aproximativ o ora de mers cu trenul de Glasgow se afla capitala Scotiei, Edinburgh, una dintre cele mai populare destinatii din Europa. Orasul, ca arhitectura si atmosfera, seamana foarte mult cu Londra, dar personal as recomanda sa vizitati mai intai Edinburgh si apoi Londra, pentru ca veti fi mai impresionati. Avand in vedere ca nu am avut decat o zi la dispozitie pentru a-l descoperi, am ales poate cea mai cunoscuta atractie turistica din Scotia, Castelul din Edinburgh, despre care se spune ca este vizitat anual de peste un milion de turisti.

Castelul e construit pe o roca vulcanica formata acum 70 de milioane de ani si domina orasul. Dupa un drum pe strazile serpuite si inguste, veti descoperi o panorama care iti taie respiratia. De la acea inaltime poti descoperi toate secretele orasului: Princess Street, una dintre cele mai cunoscute artere comerciale, zona rezidentiala de care localnicii sunt foarte mandri si topografia deosebita a orasului care este situat intre mare si munte.

Castelul a sevit ca refugiu pentru regii Scotiei si adaposteste Muzeul Armelor si vechile bijuterii ale coroanei Scotiei. Interesant de urmarit este tragerea de la ora 1, care are loc in fiecare zi in afara de duminica. Ceremonialul prin care soldatul isi pregateste tunul este foarte elaborat, fiind urmarit cu sufletul la gura de sutele de turisti care au norocul sa fie la castel la ora fixa. Personal nu stiam nimic despre aceasta ceremonie, dar s-a nimerit sa ajung acolo tocmai la ora respectiva. Si pentru ca era o mare de oameni, am incercat sa ma strecor sa vad ce se intampla. Blitzurile aparatelor erau actionate la fiecare secunda si m-am simtit ca la o ceremonie de decernare a premiilor Oscar. M-am gandit ca se petrece ceva important. Soldatul se oprea si poza dupa fiecare miscare, mai ales inainte de punctul culminat, dupa introducerea munitiei, cand se pregatea sa traga. Dupa ce a savurat minutul de glorie si s-a decis in final sa actioneze, surpriza! Tunul nu a vrut sa elibereze ghiuleaua. Momentul a fost amuzant, iar eu m-am gandit ca este doar o diversiune, ca de fapt nu se trage niciodata. Asta pana cand m-am intors in tara si am citit pe internet despre One O”Clock Gun, care este anuntata cu surle si trambite si mi-am dat seama ca de fapt momentul la care am asistat era unic si cat se poate de real.

La castel am vizitat si cea mai veche constructie din Edinburgh, capela St. Margaret, care s-a pastrat intacta de 900 de ani. Castelul se lauda si cu apartamentele regale, unde visam ca voi vizita camere somptuoase, dar de fapt nu am avut parte decat de un hol si o camera care nu s-au ridicat nici pe departe la nivelul imaginatiei mele.

Interesante au fost cele doua inchisori din castel, diferite la dotari in functie de clasa sociala. Prima era o inchisoare pentru saraci, cu paturi suspendate care erau de fapt niste hamace. Impresionanta a fost atmosfera pe care au reusit sa o creeze prin folosirea efectelor audio si video. Camera era destul de intunecata, iar pe pereti erau proiectate umbrele unor oameni care se bateau, in timp ce pe fundal se auzeau tipetele acestora. In cea de-a doua inchisoare erau intemnitati prizonierii de razboi, in special cei cu ranguri inalte. Fiecare prizonier avea camera proprie si existau chiar si temnite dotate cu dus si toaleta.

Am parasit castelul cu impresia ca ceea ce ii confera spectaculozitate este de fapt pozitia sa dominanta si panorama, si mai putin comorile pe care pretinde ca le ascunde.

Cat despre oras, mi s-a parut ciudat ca nu are metrou, mai ales pentru o capitala. Mai mult, in timpul zilei circulatia masinilor personale este interzisa in centru, accesul fiind permis doar pentru autobuze si taxiuri.

Nu se putea sa plec din Scotia fara sa vad unde si cum se produce cea mai faimoasa batura din lume – whisky. Si am avut de unde sa aleg, pentru ca Scotia are peste 40 de distilerii care se pot vizita. Eu am ales Auchentoshan, care se afla la 30 de minute de mers cu trenul de Glasgow, intr-o regiune de o frumusete salbatica. Si nu mi-a parut rau de alegerea facuta, pentru ca am avut norocul sa fim singurii vizitatori si ne-am bucurat de intreaga atentie a ghidului – o irlandeza foarte placuta, care ne-a oferit un tratament privilegiat. Auchentoshan este singura distilerie din Scotia unde whisky-ul este triplu distilat, ceea ce, spun ei, ii confera o finete aparte. Vizita a fost fascinanta, chiar si pentru o persoana care nu este nici pe departe pasionata de aceasta bautura. Am vazut modul in care este preparat whisky-ul, de la momentul in care orzul este pregatit pentru germinare si pana la distilare. Pentru ca bautura este triplu distilata, ajunge la o concentratie alcoolica de 80-82%, care urmeaza sa fie redusa, cu ajutorul apei, la 63,5%. Acesta este momentul in care este introdusa in butoaie de stejar pentru a fi lasata la maturare. Se pare ca whisky-ul nu poate fi numit Scotch Whisky decat daca este distilat si maturat in butoaie de stejar in Scotia pentru cel putin trei ani. Whisky-ul pur este cel de 40 de ani, timpul necesar pentru ca bautura sa ajunga la concentratia de 40% alcool, dar pretul unei sticle ajunge si la 1.000 de lire. Orice whisky mai tanar de 40 de ani este un pic diluat cu apa.

Dar cel mai placut moment la o distilerie, mai ales pentru un bautor de whisky, este degustarea. De obicei, din spusele ghidei, nu se degusta decat doua tipuri de whisky, cel de 7 ani si cel tinut in butoi de coniac. Dar noi am avut noroc si am incercat si whisky-ul de 21 de ani, despre care pasionatii spun ca are o savoare speciala. Noroc cu vremea rece de afara, care a mai atenuat un pic din vraja bauturii…

Ceasuri & Bijuterii