Școală-muzeu-comunitate sau cum a reușit o familie să readucă la viață Piscu, un vechi sat de olari din apropierea Bucureștiului: Vizitatorii noștri sunt de toate vârstele. Este un altfel de muzeu, un loc în care te poți împrieteni mai firesc cu patrimoniul
„Am simțit că patrimoniul acesta cultural care era ignorat, mai ales de la nivelul administrației publice, trebuie pus în valoare.“
Școala de la Piscu este proiectul unei familii pasionate de artă, care prin determinarea fondatorilor și prin cursivitatea discursului estetic a avut puterea de a salva povestea unei întregi comunități. Frumusețea proiectului constă însă în faptul că acum media de vârstă a celor care vizitează Școala de la Piscu sau care participă la atelierele sale de olărit este de circa 16-17 ani. Moștenirea culturală s-a transferat către o altă generație, astfel că o poveste care părea că se apropie de sfârșit este de fapt la începutul unui nou capitol.
„În spatele acestui proiect este o familie: Adriana Scripcariu, istoric de artă, și Virgil Scripcariu, sculptor, alături de copiii lor, care au crescut odată cu proiectul. Odată cu mutatea noastră la Piscu și descoperirea faptului că aici era un sat de olari în stingere, ne-am simțit datori să cercetăm, să încercăm să salvăm obiecte, povești și să încurajăm practicarea olăritului în formule diverse“, spun cei doi fondatori. Piscu este un fost sat de olari, aflat la circa 35 de kilometri de București, un loc în care există semnele unei tradiții străvechi, neolitice.
„E vorba de figurinele de lut ars și de vasele mari, cu forme arhaice. Documente avem doar de la sfârșitul secolului al XVI-lea.“ Câteva zeci de ani, la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea, Piscu a făcut parte din Domeniul Coroanei Cocioc-Scroviștea.
„Piscu producea ceramică utilitară în cantități mari: străchini, căni, borcane, oale de borș, oale mari pentru păstrat hrana în beci și altele.“
Adriana și Virgil Scripcariu mai precizează că până la mijlocul secolului al XX-lea, întreaga comunitate s-a ocupat cu olăritul. „Erau 200 de familii de olari. Apoi, constrângerile regimului comunist, dar și schimbarea stilului de viață al societății au dus la scăderea meșteșugului. Astăzi, la Piscu lutul se mai lucrează ocazional în trei familii de localnici.“
Meșteșugul a fost însă transmis către câțiva tineri în cadrul proiectelor Școala de la Piscu.
„Sunt cei care lucrează azi în nou născutul muzeu, un loc în care propunem vizitatorilor experiența practică a olăritului și povestea celor de demult.“
Școala de la Piscu este de fapt numele sub care este cunoscută în ultimii ani Asociația Gaspar, Baltasar & Melchior. Este umbrela proiectelor de promovare a patrimoniului cultural național derulate de soții Scripcariu. Școala de la Piscu a luat naștere în anul 2006, odată cu mutarea lor în fostul sat de olari.
„Am început cu școli de vară pentru copiii din sat, ulterior, treptat, ne-am deschis porțile publicului larg, prin organizarea de workshop-uri despre patrimoniul cultural local și, mai apoi, național. În paralel, am început să colecționăm vase din sat, unele cumpărate de la săteni, altele primite în dar, altele recuperate din șanțuri sau de la groapa de gunoi.“
În anul 2016, cei doi antreprenori au publicat cartea „Oale de Pisc – o monografie a satului din perspectiva meșteșugului“.
„A fost momentul în care am realizat că am adunat suficiente informații și obiecte care merită să fie expuse într-un loc dedicat, care merită să fie privite și apreciate. În anul 2016 am achiziționat terenul, iar în anul 2019 a început șantierul muzeului.“
Planul clădirii a fost realizat de studenții de la Facultatea de Arhitectură Ion Mincu, sub îndrumarea lui Cosmin Pavel, care le-a fost alături, probono, pe tot parcursul proiectului. Astfel, Muzeul-Atelier Școala de la Piscu a fost realizat în proporție de 90% din bani privați.
„Am avut campanii precum «Metrul tău (cub de lemn) pentru Muzeu», «Gravura ta pentru Muzeu», «Cartea ta pentru Muzeu» prin care ne invitam prietenii să contribuie la construirea acestui spațiu.“
Micilor donatori li s-au alăturat și Kaufland, Orange și Kronospan. La șantier au participat mulți voluntari, de toate vârstele și din toate categoriile sociale, care își petreceau sâmbăta la Piscu dând o mână de ajutor, povestesc Adriana și Virgil Scripcariu.
Cum ajutorul a venit în mod aproape natural, materialele din care a fost realizat muzeul au avut aceeași naturalețe: lemn, pereți tencuiți cu frescă, ziduri din pământ, podea din țiglă recuperată, pavaj exterior din piatră de râu.
„În luna februarie a anului 2021 a fost inaugurat Muzeul-Atelier Școala de la Piscu.“
Apoi, lucrurile au intrat tot pe un făgaș organic de creștere. Au început să vină grupuri de copii și adulți, atelierele susținute s-au diversificat, au urmat mai multe cărți sau materiale online, școli de vară sau schimburi de experiență.
„Și investițiile au fost făcute treptat, am beneficiat și de diferite granturi mici cu ajutorul cărora am organizat și dotat atelierul de olărit. Investiția totală a fost de circa 400.000 de euro, la care s-a adăugat multă, multă implicare voluntară.“
Impulsul de a se implica, spun cei doi, le-a fost dat de dorința de a pune în lumină această zestre a comunității, care la venirea lor stătea ascunsă.
„Am simțit că patrimoniul acesta cultural care era ignorat, mai ales de la nivelul administrației publice, trebuie pus în valoare.“ Nu a fost un plan de afacere sau o strategie financiară pe termen lung. A fost și rămâne un proiect educațional și cultural care însă reușește să fie sustenabil.
În primul de an funcționare, la Muzeul-Atelier Școala de la Piscu au venit peste 5.000 de vizitatori. Interacțiunea online este mai mare, pagina de Facebook Școala de la Piscu având peste 14.000 de urmăritori la care se adaugă publicul Youtube și Instagram. „Postările noastre aduc mereu în atenție frumusețea, dar și problemele patrimoniului cultural local și național.“
Dar poate cea mai bună veste este chiar media de vârstă a celor care trec pragul muzeului. Numai 17 ani. Practic, transferul acestei bogății culturale către o nouă generație s-a realizat.
„Vizitatorii noștri sunt de toate vârstele. Primim multe familii cu copii, care vin în general pentru ateliere, dar vin și arhitecți și oameni de cultură, studenți.“ Tinerii sunt atrași de workshop-uri, iar copiii se simt minunat în muzeu, având și o zonă tactilă, cu jucării de lut ars și o cameră multimedia care îi fascinează chiar și pe cei care nu mai pot simți emoție estetică în fața artefactului vechi, țărănesc. „Este un altfel de muzeu, un loc în care te poți împrieteni mai firesc cu patrimoniul.“
Iar prieteniile se leagă chiar și cu copii de 3-5 ani.
„Dacă ar fi să aproximez o medie de vârstă cred că ar fi undeva în jur de 16-17 ani, asta pentru că avem mulți copii de grădiniță care ne trec pragul. Închipuiți-vă un grup de 30 de copii de 3-5 ani, într-o expoziție de oale, lăsate la vedere, fără vitrină, asigurate doar cu fire de sârmă. Și totuși – să nu cobesc… – într-un an de funcționare nu am pierdut niciun vas.“
Astfel, în jurul unei vechi comunități s-a creat o nouă comunitate, Școala de la Piscu fiind nucleul acestei redescoperiri.
„Există, într-adevăr, o comunitate a iubitorilor de patrimoniu care gravitează în jurul proiectelor noastre și care a sprijinit în mare măsură proiectul muzeului.“
Este o comunitate generată de fapt de povestea locului și de energia familiei Scripcariu, pusă mulți ani la rând în a o deschide către publicul din afara satului.
Mai mult decât orice însă, muzeul este un loc în care este povestită istoria satului.
„Avem o colecție de oale de Pisc, fotografii, o serie de interviuri cu bătrâni din sat, hărți, documente.“ Pe de altă parte, fondatorii școlii speră ca localnicii să devină mai conștienți de valoarea obiectelor lor.
„Încercăm să îi încurajăm să nu abandoneze de tot meșteșugul. Cu câțiva dintre ei am avut colaborări de durată, în proiectele educaționale.“
Mai departe, săteni de la Piscu au fost implicați și în proiectele internaționale artistice ale Școlii de la Piscu, au călătorit în Italia, la Bruxelles în Belgia, au fost remarcați de Muzeul Național al Țăranului Român și au mers în echipele lor de expoziție la Londra, în Israel. Au fost între bătrânii satului câțiva care au fost din nou fericiți la roată, de astă dată în calitate de îndrumători.
„Echipa actuală de lucru a muzeului a primit meșteșugul din mâinile și din inima lor. Le suntem recunoscători. Mai departe, ne dorim ca muzeul să fie un spațiu viu, un spațiu ce va crește.“
Astfel, fondatorii au în plan construirea unei noi clădiri, dedicată atelierelor și experimentării tehnicilor lutului.
„Ne dorim să îmbunătățim expunerea, să organizăm expoziții temporare și evenimente.“
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
Cristina Roșca, După Afaceri Premium: București, ce bine că ești!
