Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură

Cum se schimbă munca: Spațiul de birouri, mai exact clădirea în sine, era locul unde oamenii mergeau să lucreze, înainte de pandemie cel puțin. După, el va fi perceput ca „locul de socializare“, iar munca se va face de acasă.

Arhitectura devine una tot mai importantă, deoarece biroul nu mai trebuie să fie doar practic, trebuie să atragă personalul și trebuie să-i faciliteze munca.

Cum se schimbă munca: Spațiul de birouri, mai exact clădirea în sine, era locul unde oamenii mergeau să lucreze, înainte de pandemie cel puțin. După, el va fi perceput ca „locul de socializare“, iar munca se va face de acasă.
Cum se schimbă munca: Spațiul de birouri, mai exact clădirea în sine, era locul unde oamenii mergeau să lucreze, înainte de pandemie cel puțin. După, el va fi perceput ca „locul de socializare“, iar munca se va face de acasă. · Foto: După Afaceri
Spațiul de birouri, mai exact clădirea în sine, era locul unde oamenii mergeau să lucreze. Înainte de pandemie cel puțin. Dar tot atunci, în 2018-2019, parcă anticipând ce va urma, mulți dezvoltatori deja mizau pe implementarea de noi facilități care să facă biroul mai mult decât un loc unde trebuie să mergi. După pandemie, el va fi perceput ca „locul de socializare“, iar munca se va face de acasă.

Anul 2020 a fost cel al muncii de acasă sau al „work from home“ cum spun corporatiștii, iar 2021 ar trebui să fie anul în care cu toții vom reveni la birou, însă întrebarea este va mai fi biroul la fel? Pe scurt, nu, deoarece munca se va face în continuare și de acasă, iar biroul nu va mai fi un spațiu destinat strict jobului, ci va fi un loc de socializare, unde oamenii se vor putea întâlni cu colegii, cu clienții sau colaboratorii. Având în vedere că pandemia nu a dispărut complet, densitatea oamenilor din birouri nu va mai fi aceeași, iar open-space-ul va fi înlocuit de zone de socializare. Dacă până anul trecut cafeaua era savurată la cafeneaua din colț, acum va fi băută alături de colegi, pe canapeaua din lounge.

Astfel, arhitectura devine una tot mai importantă, deoarece biroul nu mai trebuie să fie doar practic, trebuie să atragă personalul și trebuie să-i faciliteze munca.

„Pentru noi, recepțiile clădirilor de birouri au fost dintotdeauna în prim-plan. Pe de-o parte pentru că ele contează la prima impresie pe care cineva și-o creează atunci când intră în clădire, iar pe de altă parte pentru că reprezintă o trecere simbolică de la exterior și către interior și viața clădirii pe care o considerăm un organism viu“, spune Marian Roman, managing director al dezvoltatorului imobiliar CA Immo România.

Spre exemplu, adaugă el, zona Piața Presei din București are o istorie aparte, prin Hipodromul Băneasa, construit la începutul secolului 20. De aceea, dezvoltatorul și-a dorit să păstreze elemente din această istorie în exteriorul, fațada și spațiile comune ale clădirii Bucharest Business Park.

„Astfel, am profitat de momentele de work from home ale chiriașilor și am investit în ultimul an în renovarea și reamenajarea mai multor recepții din portofoliul CA Immo, inclusiv cele din proiectul Bucharest Business Park, proiect derulat împreună cu partenerii noștri de la Republic of Architects, sub coordonarea Oanei Iacob.“

Biroul anului 2021 ține cont de proporția optimă a lucrului la distanță, iar alocarea spațiilor favorizează zonele „noastre“ versus zona „mea“. Discuțiile de tip conferință vor fi adaptate unei prezențe mixte, unii colegi din birou, alții remote/online, cu o accentuare a investițiilor în tehnologia dedicată lor.

„După experiența unui an de work from home, companiile cu care discutăm au reușit să cristalizeze primele concluzii și să își adapteze planurile pe viitor. Cele mai mari schimbări în reamenajarea birourilor postpandemie vin din recalcularea gradului de utilizare a spațiilor, precum și din echiparea tehnologică“, afirmă arhitectul Tudor Ionescu, head of advisory & transaction, office, în cadrul companiei de consultanță CBRE.

Strategiile de desk-sharing câștigă în popularitate tot mai mult, chiar dacă acestea au fost implementate încă de dinainte de pandemie, iar angajații vor beneficia foarte curând de o suprafață mai mare în birou. Facilitățile generale se concentrează pe servicii dedicate și ospitalitate cu un accent pe siguranță. „Din punctul de vedere al fit-out-ului, zonele de colaborare au nevoie de mobilierul potrivit, iar investițiile țin cont de proprietăți acustice, de flexibilitate, tehnologie integrată, partiții adaptabile etc. Companiile se uită spre mobilierul multifuncțional, cu o diversitate în materiale și suprafețe, ajustabil pe înălțime, cu tehnologie inclusă wireless de putere și date“, a adăugat Tudor Ionescu.

Reducerea numărului stațiilor de lucru conduce la o nevoie de diversitate în privința designului și a materialelor folosite în spațiile colaborative, așa că în final nu va exista o reducere în costurile de reamenajare. „Gradul de ocupare a biroului va fi gestionat de aplicații de rezervare a unui desk sau a unei zone, astfel încât să se evite momentele de aglomerare“, explică Tudor Ionescu.

Postpandemie, succesul unui spațiu de acest tip va putea fi măsurat prin faptul că el este destinația preferată pentru a lucra inclusiv a celor care au și opțiunea de a rămâne acasă (sau în altă parte).

De aceea, în perioada pandemiei au apărut diverse abordări pentru amenajarea unui spațiu de birouri, precum „6Feet Office“ de la Cushman & Wakefield, care implementează măsuri recomandate la nivel mondial pentru scăderea riscului de răspândire a virusului. Pentru a se alinia la standardele de siguranță, companiile au optat fie pentru o amenajare temporară adecvată, fie pentru configurarea unui nou sediu, respectând cerințele pe timp de pandemie.

„Nevoia spațiului fizic destinat biroului sau locurilor de întâlnire cu echipa va continua să reprezinte cultura organizațională specifică fiecărui business. Vom vedea însă o transformare a celebrelor «rânduri de birouri» pentru a exemplifica conceptul de «acasă» și la birou“, crede Andrei Ianculescu, head of project management Cushman & Wakefield Echinox.

Tendințele prepandemie indicau o schimbare în această direcție, mai ales pentru companiile deschise la nou. Motivele pentru a merge la birou se vor schimba subtil. „Locul de muncă va trebui să fie atractiv, mai aproape de acasă, mai cald și intuitiv pentru a rămâne relevant.“ Ținând cont de o posibilă prelungire a consecin­țe­lor pandemiei pentru următorii 3-5 ani, până la obținerea unei imunizări globale minime, unele com­panii se orientează deja către stiluri de amenajare a birourilor cu un raport diferit între spațiul de socializare și cel de lucru. Apar hub-uri unde activează preponderent angajații din „core business“, restul oamenilor venind doar ocazional sau pentru taskuri de scurtă durată. Darren Allen, development manager pentru Genesis Property, cel mai mare proprietar român de birouri, explică faptul că 2020 nu este doar anul pandemiei, ci și anul care a declanșat transformarea modului în care vom lucra în viitor. Modelul de lucru hibrid va fi din ce în ce mai prezent, iar odată cu această tendință vom vedea și o adaptare a birourilor pentru a răspunde mai bine noului stil de viață și de muncă al angajaților.

„E greu de zis dacă toate această transformare a biroului se va întâmpla în 2021, dar este cu siguranță o tendință către care ne îndreptăm în viitor“, conchide Darren Allen.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția