Supliment editat de Ziarul Financiar

Tehnologie

Salvează-ți datele în cloud-ul tău personal

Primăvara își face din ce în ce mai mult simțită prezența, așa că începe din nou perioada de concedii cu tot ce presupune ea: stabilirea locației, cumpărarea biletelor, planificarea locurilor de vizitat sau trecerea în revistă a tuturor gadget-urilor pe care le vei lua cu tine. Și cum smartphone-ul sau tableta au ajuns deja să fie nelipsite din bagajul tău de vacanță, suntem siguri că nu de puțin…

Salvează-ți datele în cloud-ul tău personal
Salvează-ți datele în cloud-ul tău personal · Foto: După Afaceri

Primăvara își face din ce în ce mai mult simțită prezența, așa că începe din nou perioada de concedii cu tot ce presupune ea: stabilirea locației, cumpărarea biletelor, planificarea locurilor de vizitat sau trecerea în revistă a tuturor gadget-urilor pe care le vei lua cu tine. Și cum smartphone-ul sau tableta au ajuns deja să fie nelipsite din bagajul tău de vacanță, suntem siguri că nu de puține ori ajungi să le folosești pentru realizarea de fotografii. Și pe bună dreptate. Senzorul camerelor a ajuns să fie din ce în ce mai bun, iar rezultatele sunt din ce în ce mai satisfăcătoare. Dar ce te faci atunci când cardul de memorie al smartphone-ului nu este suficient de încăpător pentru toate pozele pe care vrei să le faci? Poți apela fie la o descărcare clasică pe un laptop, fie la o soluție mult mai rapidă, eficientă și de încredere pe modelul unui Cloud.

Western Digital a lansat Western Digital My Cloud ,un hard disk extern care se poate conecta la Internet, dispozitivul comportându-se asemenea unui serviciu de stocare în cloud și având ca element de diferențiere faptul că vei știi întotdeauna unde sunt stocare fișierele tale. Odată realizată conexiunea, spațiul de stocare al acestuia (între 2 și 4TB, în funcție de modelul ales) devine accesibil pentru upload-ul de fișiere. Astfel, vei putea transfera conținutul aflat pe smartphone, tabletă sau PC, direct pe hard disk-ul tău WD de acasă. Totodată, vei putea să permiți inclusiv prietenilor să acceseze anumite directoare și fișiere.

WD My Cloud poate fi folosit pentru salvarea oricăror tipuri de documente, realizarea de back-up-uri automate ale conținutului aflat pe alte dispozitive, sau ca sursă de streaming pentru echipamente de redare precum televizoarele SMART.  

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția