Ségoléne, Madame la Presidente
Chile are un presedinte-femeie, Marea Britanie se lauda cu Regina Elizabeta a II-a si cu Margaret Thatcher, iar Germania o are pe Angela Merkel. Sunt voci care spun ca a venit si vremea Frantei sa aiba o prima Madame la Presidente. In ciuda faptului ca profilul politic al tarii sale este prin excelenta "macho", Ségoléne Royal, unul dintre candidatii la presedintia Frantei, este din ce in ce mai p…
Chile are un presedinte-femeie, Marea Britanie se lauda cu Regina Elizabeta a II-a si cu Margaret Thatcher, iar Germania o are pe Angela Merkel. Sunt voci care spun ca a venit si vremea Frantei sa aiba o prima Madame la Presidente.
In ciuda faptului ca profilul politic al tarii sale este prin excelenta “macho”, Ségoléne Royal, unul dintre candidatii la presedintia Frantei, este din ce in ce mai populara si mai acceptata ca viitor lider. Undeva in clubul politicienilor francezi s-a strecurat, cu timiditate la inceput, “fenomenul Sego”, cum o numeste presa.
Cu vocea sa suava, Ségoléne Royal nu suna deloc ca un politician. Nici nu prea arata ca unul, ce-i drept. Imbracata cu stil intr-un costum verde, o pereche de cizme de piele pana la genunchi care se muleaza pe picioarele cu ciorapi de culoarea mandarinei, Royal vorbeste despre posibilitatea de a castiga alegerile: “Da. Ar fi ceva! Ar fi un eveniment de proportii planetare!”.
Se pare ca “partea eleganta” a Partidului Socialist are mari sanse sa devina Madame la Presidente. E adevarat ca orice se poate intampla intr-un an, dar un sondaj publicat recent in Le Figaro o plaseaza pe un post fruntas, iar un studiu din revista Elle releva faptul ca sase din zece persoane se gandesc serios sa o voteze pe Royal.
Newsweek a mers atat de departe incat a numit-o “socialista sexi”, o eticheta cu doua taisuri pentru un politician care vrea sa accentueze substanta in pofida stilului. In replica, Royal spune ca este bucuroasa atunci cand i se fac complimente, indiferent de unde vin acestea – “nu incerc sa le explic, doar sa le accept”, a declarat ea.
Cum mass-media franceza ofera un tratament special tuturor femeilor care vaneaza pozitii de top in politica, nici Royal nu a fost crutata. Asa ca nu a lipsit mult pana mai toate ziarele din Franta se intrebau pe prima pagina daca viitoarea doamna presedinte ar trebui sa poarte pantofi cu toc sau nu.
Astfel de articole apareau inca dinainte de controversata candidatura. Cu toate acestea, Royal a fost si continua sa fie o “doamna misterioasa”. Au fost numeroase dezbateri la televiziunile franceze care aveau ca tema principala pantofii cu toc pe care Royal i-a purtat in calatoria in Chile. Raspunsul ei a fost clar si concis: “Daca sunt misterioasa? Da. Daca imi plac pantofii cu toc? Din nou, da. Altceva?”.
Cu coafura mereu perfecta si eleganta naturala, Ségoléne Royal este prima femeie care spune ce are de spus in politica Frantei. Descrisa ca fiind “inalta, distinsa si stralucitoare”, viitoarea Madame la Presidente are adepti si dusmani.
E drept ca sunt foarte multi cei care au ceva dragut de spus despre Ségoléne Royal. Printre acestia nu se numara insa si “dinozaurii” din propriul partid. Colegii socialisti s-au declarat oripilati de imaginea lui Ségoléne: mama a patru copii, care merge tantosa spre Palatul Elysée in pantofii ei cu toc cui si unul dintre costumele Chanel, imprastie un parfum feminin si lasa in urma istoria macho a unei populatii galice. “Cine va avea grija de copiii ei?” se intreba rivalul sau principal, Laurent Fabius. In gluma, sustine el, dar altii stiu mai bine.
Lui Royal nu ii place sa vorbeasca despre animozitatile din partid. “Viata ar fi foarte monotona daca am avea numai admiratori”, explica ea cu o voce rece. In ceea ce priveste viata personala, Ségoléne lasa raceala deoparte. Este foarte preocupata de cea mai mica dintre fiicele sale care are numai 14 ani. De asemenea, in ciuda tinutei serioase pe care trebuie sa o afiseze, este pasionata de moda. Dovada stau prietenia sa cu Christian Lacroix, precum si participarea la Saptamana Modei de la Paris.
Desi a facut parte din scena politica in ultimii douazeci de ani, Ségoléne Royal are avantajul ca mereu arata “fresh” – par coafat, ochi albastri si un zambet alb, impecabil. Aproape ca poti sa o confunzi cu vreo mare vedeta de televiziune. Mai mult, pare ca adevereste cliseul francez al femeii ideale care are cativa copii, o cariera implinita, este sexi si poate mereu sa savureze un pahar de vin rosu si o felie de branza traditionala fara sa castige macar un gram in plus.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția