S-a lasat dus de nas. Si bine a facut

Cand am auzit ca voi sta de vorba cu succesorul celui care detine reteta de scotch la William Grant & Sons, producatorul marcilor celebre ca Grant’s sau Glenfiddich, m-am gandit, nu stiu de ce, la o persoana in varsta si n-am sperat decat ca aceasta persoana va avea macar simtul umorului.

Nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit ca am de a face cu un tanar de 31 de ani, deschis, si care-si cunoaste foarte bine lungul nasului.

Brian Kinsman, personajul de care va vorbesc, mi-a marturisit ca nu numai mie mi s-a intamplat sa cred ca cineva care are pozitia lui trebuie sa fie neaparat mai in varsta. De fapt, confuzia este legata de ideea preconceputa potrivit careia scotch-ul este o bautura destinata celor mai varstnici.

“In realitate, nu are legatura cu varsta, sunt si persoane mai tinere care consuma scotch. Totul este sa incerci cat mai multe arome si s-o gasesti pe cea care ti se potriveste. Sunt oameni care dupa ce au gustat o data spun ca nu le place, dar de fapt n-au gasit gustul care sa li se potriveasca,” spune el. “Iar meseria mea este sa-i conving ca merita sa guste. Exista o asa de mare diversitate de gusturi si de arome incat nu le poti descoperi de unul singur, e nevoie sa ai pe cineva care sa te indrume.”

Retete si birocratie

Absolvent de chimie in cadrul Universitatii St. Andrew din Scotia, tara sa natala, Brian a ajuns absolut intamplator sa lucreze pentru una din cele mai cunoscute si mai vechi distilerii de scotch. Lucrase initial in stomatologie si, pe baza acelei experiente, a ajuns la Grant’s. Fata de precursorii sai, Brian nu are nici o legatura cu familia Grant si nici altcineva din familia sa nu a avut vreo afinitate cu acest domeniu.

“In familie am avut doar consumatori,” marturiseste el. “Traditia este ca o singura persoana se pregateste pentru aceasta responsabilitate, dar alte companii procedeaza diferit. Sigur ca exista o echipa intreaga, fiecare cu atributiile sale, dar nu exista decat un singur master blender (n. red. persoana specializata in combinarea diverselor ingrediente in vederea obtinerii produsului finit, daca vreti, “maestrul amestecurilor”),” spune Brian.

Iar la Grant’s, master blender este David Stewart, cu care Brian lucreaza indeaproape. Cei doi impreuna cu avocatul companiei sunt singurii care cunosc reteta de scotch Grant’s. Reteta care este si nu este un lucru extraordinar, pentru ca si daca altii ar dori sa o foloseasca, nu le-ar iesi, dupa cum spune Brian.

“Reteta este special conceputa pentru whisky-ul nostru. Iar in ce ma priveste, nu as putea lucra pentru alta companie, pentru ca sunt atat de implicat in activitatea de la Grant’s, incat toti ma percep ca apartinand acelui loc, mai ales ca sunt obisnuit prea tare cu modul de lucru de acolo,” a spus el, adaugand ca este o meserie mai bine platita decat multe altele, dar ca nu a devenit milionar practicand-o.

“Este un job caruia trebuie sa i te dedici foarte tare. Nu am un contract pe 20 de ani, dar este unul pe termen lung,” spune el.

Elementul-cheie care l-a ajutat cel mai tare in meserie a fost chiar nasul, fara de care n-ar fi fost ceea ce este astazi.

“Slujba mea depinde de miros, de nas, probabil ca as incerca altceva daca s-ar intampla ceva cu nasul meu, probabil ca as lucra in productie, in care oricum sunt destul de implicat,” afirma el. “Cand le spun oamenilor ce meseie am, reactia imediata este sa spuna ca e cel mai grozav lucru de pe pamant. Si chiar este, n-as schimba-o cu nimic, dar este ca orice alta slujba, are parti bune si parti mai putin bune, cum ar fi birocratia,” a spus Brian. Birocratie? Da, pentru ca in Scotia butoaiele sunt scutite de taxe, iar pentru fiecare butoi in parte trebuie completat un formular special. Doar in butoaiele Grant’s stau ascunse circa doua milioane de lire.

“Dar nu m-am saturat niciodata. David pracitca aceasta meserie de 40 de ani si nu s-a saturat. Sper sa pot sa fac si eu acest lucru cat mai mult timp posibil,” a adaugat el.

Dincolo de un nas de exceptie si formularele zilnice, viata viitorului master blender are un parcurs cat se poate de obisnuit: se trezeste la 7.30, miroase alaturi de echipa sa mai multe tipuri de whisky- in jur de 20 de tipuri, dupa care degusta unul sau doua tipuri pentru a fi sigur ca totul este in regula. In rest, intalniri cu departamentul de marketing si cu oameni obsnuiti, care sunt invitati sa deguste si sa invete.

El crede ca nu este o intamplare faptul ca scotch-ul este… scotian.

“Cred ca are de-a face cu gustul. Multe alte tari produc whisky, dar nu o fac la fel ca noi. Cred ca la mijloc este o combinatie intre apa si clima, care este propice maturarii. Clima ne permite o evaporare buna, intrucat circa 2 din alcoolul pe care il producem anual se pierde prin avaporare, noi il numim “ingerul alcoolului”. De asemenea, sunt o multime de arome care vin din paduri, care fac ca, in timp, bautura sa devina mai dulce sau mai slaba. Pana la urma este o combinatie intre geografie si marketing inteligent. Probabil ca n-am putea fabrica scotch in nici un alt colt al lumii sau cel putin asa sper! Sunt companii producatoare de whisky care vor sa produca cu gust de scotch, dar pana acum gustul nu seamana,” spune Brian.

Desi procedeul de fabricare al scotch-ului pare rigid, in realitate combinatiile sunt infinite. Ca dovada de la 1887, cand distileria de la Glenfiddich a inceput sa livreze pe piata primul lot de scotch, tipurile de produse s-au diversificat, ajungand astazi la 20-25 de branduri diferite pentru consumatori din diverse piete. Pentru Europa de Est nu exista o bautura special creata, ci este bautura universala.

O istorie norocoasa

Povestea clanului Grant incepe in secolul al XIV-lea, cand acestia au migrat la Speyside, centrul mondial al whisky-ului scotian, unde fusesera improprietariti cu pamant ca o recompensa pentru serviciile aduse in slujba regelui. Trei frati- Alexander, William si Daniel au luptat in revolta iacobinilor din 1745. Wiliam Grant a obtinut prima mostra de scotch la 1886, iar primul lot pleca din distilerie in 1887, de Craciun.

In 1898, cel mai mare producator de scotch a dat faliment, creand probleme pentru intreaga industrie scotiana de profil, insa William Grant a vazut acest lucru ca pe o oportunitate. Atunci s-a nascut primul lot de Grant’s.

Pana la izbucnirea primului razboi mondial, compania stabilise mai mult de 60 de filiale in 30 de tari, cererile cele mai mari inregistrandu-se din America si Canada. Dupa razboi, William Grant a fost din nou norocos, intrucat guvernul a dat o lege prin care perioada minima de maturare sa fie de doi ani, iar dintr-o data toata cantitatea adunata pe parcursul razboiului a devenit vandabila.

Metodele de distilare au fost rapid raspandite, mai ales ca bautura era consumata pe post de medicament in noptile friguroase de la munte.

Crestere de 20% in Romania

Produsele familiei Grant au patruns pe piata romaneasca in urma cu circa 20 de ani, dar abia de cativa ani a intrat oficial, prin intermediul distribuitorului Cristalex. Estimarile privind vanzarile de Grant’s din acest an sunt cu 20% mai mari fata de anul trecut, potrivit lui Eddie Mullen, director de dezvoltare al companiei.

“Nu are sens sa vorbim despre cat am vandut, pentru ca daca o sa vorbim despre volumul vanzarilor si o sa se compare cu cat au vandut producatorii locali de bauturi alcoolice si-atunci lumea o sa se-ntebe la ce ne mai batem capul,” a spus Mullen. “Dintre toate tarile care urmeaza sa adere la Uniunea Europeana, Romania este cea mai mare ca numar de locuitori si are cel mai mare consum de spirtoase pe cap de locuitor, ceea ce spentru noi reprezinta o piata cu potential. Cred ca dezvoltarea va fi foarte rapida,” a adaugat el.

Conform unor studii, piata romaneasca de scotch s-a ridicat anul trecut la 110.000 litri, pentru acest an estimarile fiind de 115.000 litri. In total, piata de whisky s-a ridicat anul trecut la 24.000 de litri.
claudia.covaci@zf.ro

Stil de viață