Rondul de noapte
Rondul de noapte
“Moartea domnului Lazarescu” sau alt film, aceasta era dilema in legatura cu cronica de saptamana aceasta. Filmul lui Cristi Puiu e cel mai bun facut in Romania in ultimii ani, asa ca parea cea mai buna alegere, dar despre el s-au zis si scris atat de multe, incat am preferat o pelicula mai insolita: “Rondul de noapte”, un film cel mai adesea calificat drept “Matrix-ul rusesc”.
“Rondul de noapte” (“Nochnoy Dozor”), regizat de specialistul in reclame si videoclipuri Timur Bekmambetov (deci deja va dati seama cam cum arata si cum suna filmul), nu seamana cu “Matrix” decat intr-o singura privinta: are si el la baza ideea unui “The One”, o fiinta cu puteri deosebite, in stare sa incline decisiv balanta luptei dintre doua puteri.
Dar asemanarile dintre cele doua filme se opresc aici, pentru ca “Rondul de noapte” e un fantasy ocult, populat cu vampiri, vrajitoare si alte creaturi inspirate din folclorul natiei, prin urmare mai potrivit cu spiritul rusesc, superstitios, impulsiv si emotional. Probabil acest aspect explica succesul nemaipomenit de care s-a bucurat filmul in Rusia, succes care a dus la alegerea lui drept candidat pentru categoria “Cel mai bun film strain” la Oscarurile din 2004.
Subiectul pare simplu. Existam noi, oamenii obisnuiti, si exista Ceilalti, fiinte supranaturale, unele de partea Binelui – Rondul de noapte, celelalte de a Raului – Patrula de zi.
Intre Ceilalti se desfasoara o continua lupta pentru suprematie, o lupta oarecum amortita din cauza unei vechi profetii: va aparea un “The One” care se va alatura uneia dintre parti, iar aceasta va invinge.
Si mai este o replica in film, care intretine foarte bine suspansul: “Este mai usor sa ucizi Lumina din tine, decat sa lupti impotriva Intunericului din jur.”
Pentru “Rondul de noapte” s-a cheltuit cea mai mare suma investita vreodata intr-un film rusesc, peste 4 milioane de dolari. Intr-adevar, filmul arata bine, iar combinatia dintre efectele speciale Ë la Hollywood si decorurile sordide ale Moscovei este cel putin surprinzatoare.
In orice caz, regizorul a facut bine ca s-a concentrat asupra efectelor speciale, pentru ca povestea in sine are destule scapari, dintre care ies in fata un deznodamant dezamagitor (filmul e de fapt o trilogie – hm, asta ar fi o alta asemanare cu Matrix -, deci sa nu va mire finalul foarte deschis) si un punct culminant cusut cu ata alba. stefan.dobroiu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
