Ron Perelman - succes in afaceri, ghinion in dragoste
Ron Perelman este unul dintre cei mai bogati oameni ai Americii - Forbes i-a estimat averea la 4,5 miliarde de dolari. Revlon, Marvel Entertainment, Coleman Company, New World Communications Group, Meridian Sports, toate fac parte din portofoliul companiei sale, MacAndrews & Forbes
Ron Perelman este unul dintre cei mai bogati oameni ai Americii – Forbes i-a estimat averea la 4,5 miliarde de dolari. Revlon, Marvel Entertainment, Coleman Company, New World Communications Group, Meridian Sports, toate fac parte din portofoliul companiei sale, MacAndrews & Forbes.
La un moment dat, New York Times scria chiar ca Ron Perelman este pentru Wall Street ce a fost Winston Churchill pentru Anglia. Fiind deja unul dintre primii 100 cei mai bogati americani, Perelman si-a consolidat numele odata cu achizitionarea firmei Revlon. De curand, a inceput sa fie din ce in ce mai interesat de industria mass-media, motiv pentru care ziarele au inceput sa-l asocieze cu Rupert Murdoch, Ted Turner sau Time Warner.
Dar, cu toate acestea, Perelman a ramas cel mai putin cunoscut om de afaceri din tara – desi prezent la foarte multe evenimente mondene, nu a acordat niciodata un interviu in exclusivitate.
Perelman vorbeste cu placere insa despre pasiunea sa pentru trabucuri, investitia pe care a facut-o in Consolidated Cigar Corporation, precum si despre modul in care si-a dezvoltat afacerea – crede ca “nu este nimic rau in a face bani”.
Nu toata lumea e de aceeasi parere, astfel ca mai multe reviste “au observat” pe prima pagina ca este cel putin ciudat cum omul care a fost, la un moment dat, proprietarul Marvel Comics, seamana izbitor cu ticalosul afacerist The Kingpin (personajul negativ al benzilor desenate Spider Man, produse de Marvel). Fanii benzilor desenate au facut si ei conexiunea si l-au distribuit in rolul personajului negativ al unei benzi desenate care avea ca subiect falimentul companiei.
Este faimos pentru stilul sau in afaceri – aspru si incapatanat, precum si pentru relatiile bune sau mai putin bune pe care le are cu angajatii, clientii si chiar fostele sotii. Pe de alta parte se spune ca este foarte generos cu cei sase copii ai sai din cele trei casatorii anterioare.
Mai putin faimos este stilul sau vestimentar. Garderoba lui Perelman este strict business, fara niciun element care sa atraga atentia sau sa iasa in evidenta in vreun fel sau altul. In fiecare zi poarta aceleasi costume bleu-gri accesorizate cu cravate aurii in dungi. Uimeste cu consecventa sa in conservatorism si cu faptul ca se straduieste sa fie sobru si implacabil chiar si prin hainele pe care le poarta.
Nici la petreceri nu se face remarcat – mereu isi face aparitia cu acelasi frac.
Una dintre emblemele Perelman a fost intotdeauna un trabuc de calitate. Cu ceva timp in urma era cunoscut pentru restaurantele pe care le frecventa, localuri ca “21”, Le Cirque, Coco Pazzo si HarryÃs, “care au acel talent vechi newyorkez” (Perelman) si o clientela vestita pentru pasiunea pentru trabucuri.
De cativa ani, insa, dupa ce a vandut Consolidated Cigar, in 1999, Perelman sustine ca a renuntat la fumat.
Desi se afla pe o pozitie fruntasa in topul realizat de Forbes, cei 60 de ani nu il ajuta sa fie candidatul perfect pentru un concurs de frumusete. Cu toate astea, sclipirea din ochi, gustul pentru vinuri fine si contul cu multe zerouri il transforma brusc intr-unul dintre cei mai atragatori barbati de pe planeta.
Faptul ca atrage femeile nu este o problema. Problema apare abia cand trebuie sa le mai si pastreze.
Dupa ce a finalizat cel de-al treilea divort, s-a casatorit din nou, de data aceasta cu frumoasa actrita Ellen Barkin, in iunie 2000.
Din pacate nici aceasta casnicie nu a durat prea mult, pentru ca acum sunt in plin proces de divort. O despartire “cu nabadai”, avand in vedere contractul prenuptial semnat de sotii Perelman, conform caruia Ellen Barkin primeste o avere substantiala de la magnat numai daca divorteaza dupa 5 ani de casnicie.
Ca urmare, Perelman s-a grabit sa nu depaseasca termenul si a semnat o parte din acte pe 19 ianuarie anul acesta, cu cateva luni inainte de “deadline”.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția