Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Romeo Fantasticul in Elvetia

Incercati sa va imaginati vacutele Milka pascand linistite pe pajistile Alpilor sau micile vitrine ale celebrilor ceasornicari elvetieni. Sau incercati sa vizualizati angajatii de la Credit Suisse sau UBS imbracati in costumele lor impecabile lucrand la laptop in pauza de masa

Incercati sa va imaginati vacutele Milka pascand linistite pe pajistile Alpilor sau micile vitrine ale celebrilor ceasornicari elvetieni. Sau incercati sa vizualizati angajatii de la Credit Suisse sau UBS imbracati in costumele lor impecabile lucrand la laptop in pauza de masa.

Acum incercati sa va imaginati toate astea cu un fundal muzical compus din manelele “cantate” de Regele Sexului, un reprezentant destul de cunoscut al genului local. Destul de greu, nu?

La fel de greu mi-a fost si mie cand l-am auzit pe manelist intr-un club cu pretentii de la ultimul etaj al hotelului-turn Ramada din Basel, Bar Rouge. Obisnuit deja cu ritmurile O-zone de prin Spania sau Italia, am crezut ca este vina celor doua cocteiluri consumate anterior. Dar, dupa cateva acorduri realitatea mi s-a dezvaluit: elvetieni, asiatici, africani sau sud-americani, toti se miscau in ritm dupa muzica Regelui Sexului, cunoscut si sub numele de Romeo Fantasticul, dupa cum am descoperit pe Internet. Socul a fost atat de puternic incat mi-au trebuit cateva secunde sa-mi revin si sa pot sa articulez cateva cuvinte, intrebandu-mi compatriotii daca visez sau nu.

Versiunea mixata intr-un gen tribal parea sa fie pe placul DJ-ului, iar odata ajuns acasa imi pare rau ca nu am avut inspiratia de moment sa il intreb de unde a facut rost de celebra piesa.

Se prea poate ca exporturile romanesti in Elvetia sa fie aproape inexistente, cert este insa ca elvetienii au auzit si vor mai auzi de romani macar din punct de vedere muzical. Si poate ca anii urmatori vor aduce chiar si bani din drepturile de autor pentru manelele ascultate prin cluburile elvetiene. Acum ca si Elvetia a fost cucerita si manelele au spart orice bariera culturala si lingvistica, ma intreb care este pasul urmator: manele prin cluburile de noapte din Ibiza? Vali Vijelie prin barurile din West Hoolywood?

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția