Romantismul altora e intotdeauna enervant

Am foarte multi prieteni si poate si mai multe prietene care s-au casatorit. Sau, ca sa o citez pe o proaspata soacra, “s-au nenorocit”. Nu ca as fi de parere ca institutia matrimoniala e de vina, in sine, pentru distrugerea relatiei de cuplu si, implicit a vietii. Dar, din toate aceste perechi care, in rochii, respectiv costume, cumparate cu multe zeci de milioane (sau, in alte cazuri inchiriate) se ingramadesc la primarie, biserica, restaurant si fotograf (nu neaparat in aceasta ordine), foarte multe se reped la tribunal dupa un timp record.

Intoxicata fiind din frageda-mi copilarie cu basme de adormit copiii precum “La rascruce de vanturi”, “Love Story” si tone de filme la fel de siropoase, am crescut convinsa fiind ca exista dragoste la prima vedere, cupluri perefcte si casnicii care dureaza o viata (pe atunci eram de asemenea sigura ca expresia “pana cand moartea ne va desparti” se refera intotdeauna la sfarsitul natural al unuia dintre soti). Din pacate insa, ceea ce observ la multe dintre cunostintele mele infirma categoric teoria jumatatii, a dragostei perfecte si a mariajului durabil.

In aceste conditii, cu satisfactie am monitorizat evolutia unui cuplu de “tineri insuratei”, care mai au putin si implinesc doua decade de casnicie. Totul era reconfortant si, ca sa folosesc un cliseu la moda, inspirational – cei doi reprezinta imaginea insasi a implinirii moderne: doi copii, casa, masina si, ce-i mai important, au ochi unul pentru celalalt. Si maini – dar asta e alta poveste.

In orice caz, dupa cum spuneam, cei doi m-au convins din nou ca poate exista romantism si in secolul 21, in acest Bucuresti idilic si cu un aer mai curat decat in Noua Zeelanda, dupa cum ne informeaza cu multa corectitudine diverse tabele electronice. Dar la un moment dat (cel mai probabil dupa ce am lecturat cele doua Bridget Jones), am ajuns si eu la concluzia ca toata fericirea asta, etalata asa, in vazul lumii si, in special, al persoanelor necasatorite, este iritanta de-a binelea.

Invidie in stare pura ar spune unii. Recunosc – asa e.

Pai cand eu primesc Inelul cu de-acum celebra fraza “Sa-l porti sanatoasa”, iar pentru cadouri deja lucram in sistemul decontare, cum sa nu ma enervez cand fiinta respectiva primeste daruri care mai de care mai substantiale (si prin aceasta romantice) cam o data pe saptamana? Telefon ultimul racnet, bratara de aur de milioane de carate, verigheta numarul doi pentru a marca nu stiu cati ani de mariaj extaziant si nu mai stiu ce inel care, dupa cum arata, cantareste cateva kilograme bune.

Nu-mi mai lipseste decat sa aud ca i se mai compun si poezii.
raluca.badea@zf.ro

Gastronomie