Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură

O româncă stabilită în Franța, care a lucrat în moda haute couture, aduce în prim-plan o nouă formă de artă: Are expoziții de sute de lucrări și colecționarii se înghesuie să îi cumpere lucrările. Prin ce se remarcă?

"Este cea mai complexă formă de artă."

O româncă stabilită în Franța, care a lucrat în moda haute couture, aduce în prim-plan o nouă formă de artă: Are expoziții de sute de lucrări și colecționarii se înghesuie să îi cumpere lucrările. Prin ce se remarcă?
O româncă stabilită în Franța, care a lucrat în moda haute couture, aduce în prim-plan o nouă formă de artă: Are expoziții de sute de lucrări și colecționarii se înghesuie să îi cumpere lucrările. Prin ce se remarcă? · Foto: După Afaceri

Despre pictură, sculptură, fotografie sau desen s-au scris nenumărate articole, materiale și cărți. Toate aceste forme ale artei vizuale au fost analizate, apreciate și „ridicate la rang de artă“. Mai puțin s-a vorbit însă despre arta textilă. Aceasta folosește fibre, fire, țesături și alte materiale textile pentru a crea lucrări artistice cu ajutorul a multiple tehnici, de la brodat la țesut și de la cusut la pictură ori imprimare. Deși multe dintre aceste tehnici au fost văzute istoric drept artizanat, meșteșug sau lucru manual, în prezent ele sunt recunoscute ca forme legitime de artă. Și totuși, nu pe cât ar merita, consideră artista româncă Ina Georgeta Stătescu.

„În opinia mea, arta textilă aduce împreună toate artele vizuale – broderie, pictură, dar și sculptură (prin componenta ei 3D). Este cea mai complexă formă de artă“, spune românca stabilită în Franța de mai bine de trei decenii.

După ce a lucrat în industria modei haute couture din Hexagon, inclusiv pentru Comedia Franceză, dar și pentru branduri mari precum Azzaro, ea a decis să își concentreze atenția asupra artei textile. Oferă cursuri, scrie cărți și organizează expoziții. De trei ani, lucrează la o expoziție personală de 100 de lucrări pe care o va avea în această toamnă în regiunea Alsacia din Franța.

„Arta textilă e un mix de muncă multă și imaginație. Nu știu cât contează talentul, cât ima-ginația. Trebuie să observi tot ce te înconjoară și să fii temerar.“

Această formă de artă e un domeniu foarte vechi, dar și extrem de versatil, care îmbină adesea meșteșugul cu expresia artistică, iar cel mai bine știe asta chiar Ina Georgeta Stătescu.

„Eu provin dintr-o familie cu patru frați și am crescut la bunici, într-un sat pierdut de lume, unde domnea o sărăcie lucie. Totuși, a fost locul meu preferat din lumea asta.“ Acolo, avea o mătușă care broda, cosea și croia, iar artista toată ziua stătea lipită de ea. Dragostea pentru fir, pentru culoare și material, de la ea a moștenit-o.

„Mama, prin comparație, nu știa să coasă nici un nasture. Eu însă, de mică am iubit arta textilă. Acasă, tăiam și coseam totul, inclusiv hainele mamei. Era exasperată.“

În liceu, deja își făcea ținute singură.

După ce și-a dat examenul de bacalaureat, a lucrat ca desenator tehnic la un institut, dar totodată a fost asistenta Mariei Vâgâi, profesor și specialistă în artă populară. Era și membră a Fondului Plastic, unde vindea haine și alte creații care îi purtau semnătura. Apoi, a lucrat în producția de jucării.

Ina Georgeta Stătescu a plecat în Franța la scurtă vreme după Revoluție, împreună cu copiii. A ajuns în Hexagon în februarie 1990. Soțul ei era deja acolo de doi ani.

„Am ales Franța pentru că soțul meu era acolo, dar recunosc că legătura acestei țări cu moda m-a fascinat.“

La început, a fost foarte greu. Nu vorbea limba. În plus, era și timidă. S-a apucat de cursuri de franceză. În paralel, făcea retușuri. Apoi, a încercat să pătrundă în această lume a modei, care e însă o lume tare închisă. „Totuși, mi-am dat seama că moda, ca să funcționeze, are nevoie de materiale și de specialiști – textiliști, brodeuri. Așa că m-am decis să fac asta.“

A început să lucreze ca liber-pro­­fesionist, realizând broderii, eșantioane, dar și fond textil (care presupune pictură, cusătură de mână sau alte tehnici).

„M-am specializat în toate tehnicile industriei textile. Acesta a fost avantajul meu.“

În modă, astfel de joburi sunt foarte specializate, dar ea le putea face pe toate. Așa a ajuns să pătrundă în lumea asta.

„Am lucrat pentru colecții haute couture, pentru Comedia Franceză, pentru Maison Vermont (casă de modă specializată în broderie) – cărora eu le făceam eșantioanele. Iar aceste colaborări mi-au deschis apoi alte uși.“

Astfel, a ajuns între timp să organizeze expoziții, să scrie cărți și să ofere cursuri. „Am primit cereri pentru a transmite mai departe acest «savoir faire», așa că am lăsat haute couture-ul pentru a merge pe drumuri noi.“

O vreme, le-a făcut în paralel, dar era foarte greu. Era finalul anilor ’90.

„Am lucrat mult pentru Loris Azzaro, fondatorul brandului Azzaro. Mergeam la atelierele lor din Paris, dar aveam de lucru și acasă. Era foarte mult, așa că am decis să îmi concentrez atenția pe expoziții, cursuri și conferințe, ceea ce fac și astăzi.“

Spre exemplu, în noiembrie 2024 a participat la Paris la Salonul Internațional pentru Artă Textilă. În paralel, de trei ani, lucrează la o expoziție care va avea loc în septembrie 2025, în cadrul evenimentului Carrefour Européen du Patchwork & Arts Textiles.

„O să am peste 100 de lucrări expuse aici, e o expoziție personală.“

Evenimentul va avea și seminarii, conferințe, workshop-uri, animații și zone cu vânzare. „În cazul meu, fiind vorba de o expoziție atât de amplă, nu vreau doar să expun lucrări, vreau să spun o poveste.“

A mai avut expoziții anterior, una la Marsilia, unde fiecare lucrare a fost pusă în valoare de o lumină specială, pentru că în funcție de lumină, materialele își schimbau înfățișarea.

Ultimii ani și i-a dedicat însă acestei expoziții din toamna lui 2025.

„Intru în atelier dimineața și mă opresc doar pentru masă. Și seara, când ascultăm muzică sau ne uităm la televizor, eu continui să brodez de mână. Pentru mine, e cea mai mare bucurie. E o formă de odihnă. Brodez și în mașină, și în tren, peste tot. Nu mă opresc.“

Ea afirmă că arta textilă nu e apreciată de galerii, nu în Franța cel puțin. Nici de colecționari. Sculptura sau pictura însă da. Totuși, lucrările sale fac excepție, cel puțin în rândul colecționarilor.

„Tocmai de aceea, primesc și multe cereri din partea unor potențiali elevi care își doresc să învețe de la mine această artă. În perioada asta am refuzat foarte multe cursuri și foarte multe comenzi pentru că am vrut să îmi concentrez atenția pe expoziție. Pe viitor, voi accepta însă proiecte noi.“

Expoziția personală din toamna lui 2025 va aduce în prim-plan toate tehnicile din arta textilă. „Folosesc pe o singură lucrare toate tehnicile.“

Cea mai mare dintre toate lucrările va măsura 10 metri lungime și 80 de centrimetri lățime.

Sub umbrela expoziției vor exista mai multe colecții – una este un omagiu adus naturii, o alta se numește Metamorfoză, iar artista transformă materialele. Vor fi și lucrări la patru mâini, unde Ina Georgeta Stătescu realizează, spre exemplu, fondul, iar altcineva continuă opera. Vor fi și piese unice pentru industria modei.

„Eu am avut mai multe expoziții cu vânzare. În 1998, spre exemplu, am avut una unde am vândut tot ce am expus. Erau acolo alți doi artiști, iar ei nu au vândut. Nu știu ce face diferența. Ce pot să spun e că lucrul meu trebuie văzut, pozele nu redau în totalitate realitatea.“ Lumina e un factor-cheie aici.

Are și miniaturi, și tablouri de diferite dimensiuni (de la 40 pe 40 cm, la 100 pe 100 cm etc.), dar și opere mai mari.

„Lucrările mele pot fi achiziționate doar în expoziții. Maximum, poate fi un client care să mă viziteze la atelier și să cumpere direct.“

Pe viitor, i-ar plăcea să aibă o expoziție și în România, unde vine anual.

„Avem o casă de vacanță chiar lângă casa bunicilor. Mi-ar plăcea să am o expoziție aici, dar nu am păstrat legătura cu comunitatea artistică locală. Galeriile pe care eu le știam deja nu mai sunt.“

Și, tot pe viitor, vrea să aibă timp să poată realiza tot ce își dorește în domeniul artei textile. Sunt lucrări pe care le are deja în minte. Totul o inspiră.

„Chiar și din vise mă inspir. Vreau să pot să lucrez cât mai mult. Ultimii ani au fost diferiți de cei anteriori pentru că am petrecut mult timp în atelier, unde am pregătit expoziția. Și încă mai am de lucru“, conchide ea.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția