Ceasuri & Bijuterii /TURISM
Rio nu se demodeaza
Nu mai e mult si incepe inca o editie a Carnavalului de la Rio. Scolile de samba si choro sunt in alerta, turistii fac rezervari pe ultima suta de metri la cele mai frumoase hoteluri de pe plajele braziliene, iar cariocas se bucura de oaspeti si ii primesc cu caipirinha si feijoada
Nu mai e mult si incepe inca o editie a Carnavalului de la Rio. Scolile de samba si choro sunt in alerta, turistii fac rezervari pe ultima suta de metri la cele mai frumoase hoteluri de pe plajele braziliene, iar cariocas se bucura de oaspeti si ii primesc cu caipirinha si feijoada.
Rio de Janeiro este impartit in patru regiuni: Zona Sul (zona de sud), unde se afla plajele Copacabana si Ipanema si cea mai mare densitate de turisti pe centimetru patrat, Centro, centrul comercial al orasului, impanzit de arhitectura veche si cladiri restaurate, Zona Norte (zona de nord) cu stadionul Macarana, si Zona Oeste (zona de vest), un teritoriu suburban unde se afla cartierele Jacarepagua si Barra da Tijuca, faimoase pentru plajele extraordinare.
Nu putini sunt cei care inca mai gresesc, spunand ca Rio este capitala Braziliei. Ce-i drept, chiar a fost pana in anul 1960. Plaje ca Ipanema si Copacabana, statuia Cristo Redentor, stadionul Macarana si Muntele Pao de Acucar sunt obiective turisitice bine cunoscute pentru care Rio poarta numele de “cidade maravilhosa” – si totodata primele imagini care ii vin in minte oricui a auzit de Rio de Janeiro.
Sudul orasului este cunoscut pentru plaje. Majoritatea se afla la distante foarte scurte unele de celelalte, distante care pot fi parcurse foarte usor pe jos fara vreun efort deosebit. De exemplu, Pao de Acucar se situeaza la numai 8 km de plaja Copacabana. In aceasta zona sunt cele mai multe hoteluri, asezate ordonat intre Macico de Tijuca si malul marii.
Locuitorii orasului (cariocas) sunt cunoscuti ca prietenosi, veseli si foarte primitori, in special cu vizitatorii. Nu exista prea multe restrictii nici cand vine vorba despre codul vestimentatiei sau al conversatiei. Exceptie fac doar domenii ca religia si afacerile.
Rio a luat nastere in 1565. Fondat de portughezi ca fort impotriva invadatorilor francezi care traficau lemn si alte bunuri din Brazilia, a aparut pe harta ca un oras colonial de mare importanta comerciala. Orasul a avut un rol bine stabilit in istoria Braziliei. Portughezii s-au luptat aproape 10 ani cu francezii, dar, dupa ce au castigat batalia, au descoperit cu stupoare ca orasul era deja “secat” din punct de vedere industrial. Abia doua secole mai tarziu avea sa infloreasca, atunci cand, in 1720 portughezii aveau sa gaseasca aur si diamante in minele de la Gerais. Abia atunci, Rio devenea cel mai important port al Braziliei si, in acelasi timp, capitala tarii.
Se spune ca prin Rio cel mai bine este sa te plimbi cu taxiul. Toate taxiurile legale sunt galbene cu o dunga bleu pe margine si au unul dintre cele mai ieftine tarife din lume. Cele mai multe tururi in zona sudica nu depasesc 15 dolari, in timp ce un tur al orasului ajunge, cel mult, la 20 de dolari. Daca vreti sa parasiti orasul pentru o plimbare scurta prin imprejurimi, sunt indicate masinile inchiriate. Este recomandat sa evitati totusi orele de varf si zonele aglomerate ca Tijucam Copacabana, Botafogo si Laranjeiras, unde se afla multe scoli si locuri de joaca pentru copii. De asemenea, este bine de stiut ca, in Rio, curbele sunt semnalizate abia dupa ce au fost depasite si nu inainte, asa ca o harta este intotdeauna bine-venita daca nu cunoasteti deja traseul.
Plajele raman atractia principala a orasului. Pentru mai multa siguranta, sunt survolate de elicoptere cu salvamari in timpul weekend-urilor. Copacabana si Ipanema sunt, de departe, cele mai cunoscute. Pe langa acestea, exista nenumarate alte plaje braziliene, fiecare cu specificul ei.
De la ecuator si pana la cercul polar de sud se intind dune de nisip care apar si dispar, roci, pereti de corali faramitati, cocotieri si nisip negru. Te poti pierde in apa de smarald sau in grotele secrete. Jericoacara (pe scurt, Jeri), se afla la aproximativ 300 de km de Fortaleza. Pentru a ajunge la acest satuc situat intr-o zona paradiziaca, trebuie sa parcurgeti 20 de km prin nisip in masini speciale de teren. Efortul este mare, dar tocmai in asta consta si distractia. Cotidianul american The Washington Post a inclus Jericoara pe lista celor mai frumoase plaje din lume si nu degeaba. Totul este mirific, de la rasarit si pana la apus. In plus, intre 15 iulie si 15 august apusul poate fi admirat de pe Pedra Furada, o sculptura imensa al carei creator a fost chiar natura, prin eroziunile provocate de apa si vant.
Cariocas au o “cultura a plajelor” cu un cod al vestimentatiei foarte strict pe care, de multe ori, nici brazilienii nu il stiu foarte bine. Desi multi turisti viseaza la kilometri intregi de plaje topless atunci cand vin la Rio, realitatea este ca exista legi foarte serioase in ceea ce priveste dezgolirea in locuri publice si putinele femei care indraznesc sa faca plaja fara sutien se pot trezi arestate.
Plajele sunt minunate in Rio de Janeiro, dar cel mai bun motiv pentru vizitatorii acestui oras ramane totusi Carnavalul. Aceasta petrecere dureaza de obicei doua saptamani si este faimoasa pentru scolile de samba (escolas de samba) care ofera spectacole in Centro, pe gigantica structura Sambodromo. In timpul Carnavalului, strazile sunt doar ale pietonilor si principala lor destinatie este a bine cunoscutelor parade braziliene. Mii de oameni se aduna sa le priveasca. Putini sunt cei care nu au auzit inca de “carmelitas”, “suvaco de cristo” sau “escravos de maua”, cateva dintre cele mai cunoscute trupe de dans care dau reprezentatii pe strazile din Rio.
Pentru brazilieni, petrecerile sunt o stare de spirit. In sambata de dinaintea Carnavalului, de exemplu, orasul Recife se trezeste devreme. Nici nu rasare bine soarele si grupuri intregi de oameni veseli vin spre centrul orasului sa ia parte la cel mai mare festival din lume. Frevo, ritmul care pune pe jar petrecerea, este interpretat pentru toate gusturile.
Muzica este esentiala in Rio. Samba, choro si bossa nova sunt cele mai cunoscute stiluri de dans ale cariocas. Cele mai multe scoli de dans sunt in regiunea Lapa.
Daca stiti deja sa dansati sau vreti doar sa admirati “specialistii”, orasul ofera o plaja larga de cluburi mici sau mari, intime sau impunatoare, fiecare specializat pe un gen de muzica.
Pentru clubberi exista Bombar (in Leblon si Barra da Tijuca), Baronetti (in Ipanema) si Melt (in Leblon). Pentru rockeri este Fosfobox din Copacabana, iar pentru pasionatii de Bazooka (muzica de dans braziliana) este Casa de Matriz din Botafogo.
Cumparaturile sunt si ele o modalitate foarte interesanta de petrecere a timpului in Rio. Daca mergeti la shopping pe “strada comertului”, nu uitati sa va targuiti pentru ceea ce cumparati. Le face placere localnicilor, desi nu vor negocia daca nu sunt turistii cei care incep targuiala.
Si daca dupa sesiunea de cumparaturi vi se face foame, trebuie sa stiti ca in Rio aveti de unde alege. Cea mai buna optiune este “comida a kilo”, restaurantele cu autoservire unde mancarea se plateste in functie de cantitate.
Nu ratati felul traditional brazilian, feijoada, preparata din fasole neagra si porc. Dar la fel de popular a ajuns si sushi, mai ales de cand cea mai mare populatie de japonezi din afara Japoniei se afla tocmai in Brazilia. De baut aveti de ales intre caipirinha, un cocteil cu lamaie verde, zahar brun, gheata si cachaca (un lichior brazilian) si sucurile naturale pe care le puteti cumpara de la fiecare colt de strada in Rio.
Ceasuri & Bijuterii /TURISM
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția