Revelionul 2006: petarde, manele si misoginism

Desi n-as fi crezut acum vreo doua saptamani, am supravietuit Revelionului: in ciuda factorilor potrivnici (petardele, rachetele, manelele si cantitatile gargantuene de mancare), am apucat si 2006. Nu de alta, dar trebuia sa scap teafara din toate aventurile ca sa ma prezint la serviciu si nu care cumva sa ratez vreun deadline.

Ziua de 31 decembrie a inceput foarte promitator, avand in vedere ca tinerii viitori delincventi din cartier erau atat de entuziasmati de apropierea noului an incat s-au simtit obligati sa inceapa jocul de-a “hai sa aruncam cu petarde ca sa nenorocim nervii oamenilor, cainilor si pasarilor” inca de dimineata. Mie mi-era mila de porumbeii care zburau nevrozati si de cainii care tineau cu tot dinadinsul sa intre in scara, chiar daca stiau ca, odata ajunsi acolo, ii pandeste mania cerberului de la parter, concretizata prin chiftelute otravite si alte asemenea initiative crestinesti. Pe de alta parte, soferul de langa mine, cunoscut si sub numele “Cel care conduce ca un maniac si provoaca palpitatii si crize cardiace celor care calatoresc cu el, indiferent de varsta sau sex” era mult mai preocupat de faptul ca una dintre petardele aruncate cu darnicie de vecini i-ar putea nenoroci masina. Dupa cum s-a demonstrat mai tarziu, ceva-ceva tot trebuie sa se intample atunci cand ai o masina la care evident ca tii mai mult decat la iubita ta: in acest caz, masina a scapat de petarde, dar a fost izbita in parcare de vecinul si bunul prieten al proprietarului care, desi are carnet de conducere de 15 ani, conduce mai prost decat mine (care sunt femeie si nici macar nu am permis). Vom reveni oricum asupra mult-hulitelor femei-sofer, care, dupa cum s-a vazut, sunt mult mai pretuite de companiile de asigurari decat stimatii domni.

In fine, tocmai cand ma uitam pe geam la un porumbel in plina criza de isterie, se produce inevitabilul – vecinii de deasupra se trezesc dupa petrecerea de Pre-Revelion si decid sa inceapa festivitatile din timp. Si cum altfel decat cu un potpuriu de manele, evident cu volumul la maximum… Vecinii in cauza s-au mutat de curand, dupa decesul prematur al unui batranel care traise in apartamentul respectiv toata viata. Cand spun prematur, poate ma pripesc, pentru ca avea peste 90 de ani, dar, avand in vedere ca n-a produs in cinci ani numarul de decibeli pe care l-au emis noii vecini in doar 5 zile, e de inteles de ce il regret. De altfel, am o prietena intr-o situatie asemanatoare – batranelul de deasupra a fost inlocuit de o gasca de fani ai muzicii rrome, astfel ca sarmana incearca cu disperare sa il mentina in viata macar pe octogenarul de alaturi, cu supe calde si alte atentii dezinteresate. Revenind la ultima zi din 2005, a fost un chin pana am plecat de-acasa, pentru ca am ascultat de nu stiu cate ori piesa despre “dusmanii care ma uraste si femeile care ma iubeste” etc. Surpriza s-a produs mai pe seara, cand sirul de manele a fost brusc intrerupt de … Doors, cu “Riders on the Storm”. Cred ca vecinii au fost cel putin la fel de surprinsi ca noi, pentru ca urletele si tropaiturile s-au oprit brusc. Probabil au ajuns la concluzia ca o fi o manea de pe alte meleaguri si au apreciat-o in liniste.

In rest, mi-am petrecut noaptea la o petrecere cu multa mancare, de la care a trebuit sa fug pana la un unchi batran si misogin, care insista ca prima persoana care ii trece pragul imediat dupa 12 noaptea sa fie un barbat, altfel va avea ghinion tot anul. Asa ca l-am convins pe soferul maniac sa se achite de aceasta sarcina, pentru ca biata matusa sa nu fie nevoita si anul acesta sa agate vreun trecator si sa-l roage sa-i intre in casa. Am fost, evident, rasplatita pentru fapta mea buna – matusa m-a indopat cu si mai multa mancare.

raluca.badea@zf.ro

Stil de viață