Reteta pentru un oras

Un grup de studenti se lupta pentru “casele care plang” in Bucuresti, un tanar violist a creat un festival de muzica de camera pentru orasul in care s-a nascut, iar un actor a transformat cea mai frumoasa sala de spectacole intr-un cinematograf alternativ. Sunt initiative separate, ale unor persoane care nu se cunosc si nu si-au propus lucruri marete.

Cum se poate salva Bucurestiul cu un aparat foto? Cei de la asociatia Case care plang ar putea raspunde la intrebarea aceasta, pentru ca asa a inceput proiectul lor despre care a scris si ziarul francez LibŽration. Din 2006 ei fotografiaza case in paragina sau case in pericol de a fi demolate pentru a atrage atentia celor care le pot salva. “Am strans peste 1000 de fotografii. Suntem vreo 30 de studenti care facem poze, iar in paralel facem liste cu casele cu probleme. La anul ar trebui sa terminam si apoi sa lansam site-ul cu baza de date”, spune Loredana Stasisin, studenta la Arhitectura. Tinta lor e mai ales sa spuna ce si de ce ar trebui salvat, in conditiile in care sute de case dispar intr-o luna. De la inceput s-au alaturat unor ONG-uri pentru a salva o casa de pe Schitu Magureanu, proiectata de Horia Creanga, apoi o cladire de pe Teodor Stefanescu, iar acum au in vizor o casa taraneasca din Dristor care sta aproape in drum, printre blocuri. “E foarte greu de spus care sunt prioritatile, o casa poate sa nu aiba valoare ca stil, dar trebuie pastrata pentru ca se incadreaza in specificul zonei. Alta, dimpotriva, poate fi o marturie a faptului ca altadata au existat acolo astfel de case, asa cum e cea din Dristor, monument istoric. Cea mai mare problema e ca legea considera ca exista monumente de arhitectura si restul, nu exista o categorie intermediara.” Mai mult, putini sunt dispusi sa conserve o cladire veche, pentru ca nu ii recunosc valoarea. Tinerii au reusit sa atraga atentia, dar nu se pot declara multumiti. Hanul Solacolu de pe Calea Mosilor e in ruina in continuare, casa de pe T. Stefanescu a fost consolidata, dar e prost renovata, pentru ca proprietarul nu a mai avut fonduri. Studentii (dintre care unul singur bucurestean) isi propun mai mult de atat: sa aduca arhitectura in scoala (au experimentat deja cu ateliere si concursuri la Scoala Centrala), sa faca o emisiune de televiziune si chiar sa schimbe legea. Intre timp mai fac o expozitie si mai posteaza cateva fotografii. “E tot ce putem face fara fonduri. Am inceput cu niste poze la metrou, dar nu ne asteptam sa aiba asa un impact mare: s-a vorbit luni de zile.” Cat despre piedici, Stasisin spune ca pana acum “cel mai grav a fost ca a tipat la mine o doamna cu un dulau”. Daca vizual Bucurestiul e mai greu de salvat, cel putin muzical are mai multe sanse. De pilda, in acest noiembrie Cotroceniul a devenit romantic ascultand Dvorak si Schubert, Muzeul George Enescu a intermediat un dialog intre Debussy, Enescu si altii, catedrala Sf. Iosif a ascultat Variatiunile Goldberg intr-un aranjament pentru trio de coarde, iar Ateneul va avea onoarea unui Finale cu Vivaldi, Bach, Sostakovich si Brahms. Toate in cadrul singurului festival tanar de muzica de camera, SoNoRo. Alegerea locului e parte din succes in cazul unui festival care isi propune sa fie original si sa atraga si oameni care nu merg de obicei la astfel de concerte. “Intotdeauna am incercat sa gasesc ceva nou, un loc care sa completeze muzica”, spune Razvan Popovici, violist si initiatorul proiectului SoNoRo inceput acum 3 ani. Palatul Bragadiru pare sa devina preferat – anul acesta e a doua oara cand e scos pentru o seara din circuitul evenimentelor mondene pentru un concert. Spectacolul de pe 7 noiembrie cuprinde muzica de Soler, Piazolla si proiectii video. “Anul trecut aici au fost sute de oameni, multi din business, in parte datorita parteneriatului nostru cu o firma de imobiliare, dar si curiozitatii lor. E un public surprinzator de receptiv, de altfel. Iar Palatul Bragardiru, pe langa faptul ca e superb si are o acustica minunata, are si o poveste – stiti cum a scapat de demolare in vremea comunistilor? Seful unui santier a propus ca muncitorii sa locuiasca acolo.” Si Muzeul National de Arta va gazdui doua concerte, unul pe 5 noiembrie (Bohemian Rhapsody cu Dvorak si Brahms), celalalt pe 12 in cadrul programului educativ Interferente. Initiatorul SoNoRo tine sa adune la Bucuresti tineri muzicieni diferiti, dar compatibili din punct de vedere muzical. “Nu a fost niciodata invitat un intreg ansamblu newyorkez sau un trio de la Berlin. Sunt cei mai importanti

interpreti de muzica de camera, solisti care vin aici din locuri diverse si canta impreuna. Nu vreau sa ajungem la obligatii, sa invitam anumiti artisti din datorie.” In Germania, unde e stabilit Popovici, sunt 500-700 de festivaluri de muzica de camera in diverse orase. La noi SoNoRo e primul care rezista de trei editii si din 2008 are “prelungiri” si la Cluj si Timisoara. “Adrenalina am pe scena destula, festivalul il fac pentru ca e frumos sa schimbi ceva, sa poti sa iei decizii, sa creezi. Trebuie viziune, focus si entuziasm si umor. Obstacole sunt multe: la prima editie am ramas fara o suma considerabila de bani pentru ca nu eram invatati sa semnam contract. Apoi se mai intampla sa rezervi o sala si apoi sa descoperi ca a fost ocupata sau sa nu fie bun pianul”, spune violistul. Popovici s-a nascut pe strada Lemnea si a crescut in zona Amzei si Icoanei pana la 15 ani cand a plecat in Germania. “Vin lunar in Romania si descopar mereu un loc, o strada sau un nume nou. Am o afinitate pentru partile Bucurestiului cu colturi nestiute, cu case vechi. De exemplu, in Henri Coanda e o casa superba unde e sediul Insitutului de Arheologie, cu statui roase de ploaie.” O alta intamplare fericita a facut ca in septembrie in zona Izvor sa rasara un nou cinematograf. Nu e multiplex, nu are sclipici, dar se afla intr-o sala de spectacole cu aer interbelic si istorie bogata. Eurocinema Tinerimea Romana functioneaza (deocamdata doar in weekend) in sediul unui centru national de arta, construit de Societatea Culturala Tinerimea Romana si inaugurat de Nicolae Iorga in 1934. Nu numai locul e altfel, ci si programul cinematografului: e un cinema pentru publicul si cineastii tineri. “Programam filme de nisa, romanesti, europene, documentare, scurtmetraje, filme care nu isi gasesc locul in cinematografe obisnuite”, spune Constantin Fugasin, initaitorul proiectului si manager videofil.ro. Au inceput cu Elevator, al unui regizor care a luat premiul de debut la TIFF, George Dorobantu, va fi un festival al scurtmetrajelor, se vor programa si filme de debut ale unor regizori consacrati si exista si un proiect pentru amatori numit Youtube la Eurocinema. Unul dintre obiceiurile locului va fi ca acesti cineasti sa se intalneasca si sa discute cu spectatorii dupa proiectii. In plus, vor fi o serie de gratuitati pentru familiile cu copii, pentru ca Fugasin, actor, vrea sa arate generatiei mai tinere farmecul de a iesi in oras sa vezi un film cu familia sau prietenii. “Deja avem de trei ori mai multi spectatori decat o sala obisnuita, cu toate ca proiectam filme de arta”, spune Fugasin. Cei de la Videofil au creat anul trecut gradina E-Uranus, un succes de o singura vara, abandonat din cauza unor proiecte imobiliare in zona.

Cultură /Urban