Reportaj din Samos, insula de unde provin strugurii care stau la baza celebrei băuturi Metaxa. Este o adevărată bijuterie a Mării Egee, insula fiind cunoscută încă din antichitate pentru vinurile sale aromate
În Samos, insula în care s-a născut Pitagora, nu se putea ca totul să fie altceva decât știință.
În Samos, insula în care s-a născut Pitagora, nu se putea ca totul să fie altceva decât știință. Fie ea matematică, gastronomică sau viticolă. Dar tot aici s-a născut și zeița Hera, consoarta lui Zeus, deci regina zeilor, așa că insula Samos a fost binecuvântată să capete tot ce e mai bun din preaplinul grecesc. O felie generoasă din această mare bogăție poartă numele de Metaxa, locul de naștere al celebrei licori născocite acum 133 de ani de grecul cu același nume Spyros Metaxa, fiul unui negustor de mătase.
În Samos se ajunge cu avionul în aproximativ o oră de la plecarea din Atena, insula fiind cuibărită în Marea Egee, foarte aproape de Turcia. Aterizarea poate fi una cu adrenalină dacă nimerești o zi cu mult vânt, dar nimic care să te întoarcă din drum. Localnicii spun că doar de două ori pe an plouă aici, iar noi am nimerit, desigur, în una din acele două dăți. Nici asta nu a fost menit să ne anuleze curiozitatea, așa că soarele nu s-a lăsat așteptat și nici noi nu ne-am lăsat chemați prea mult de viile și de strugurii grecești.
Samos este o adevărată bijuterie a Mării Egee, insula fiind cunoscută încă din antichitate pentru vinurile sale aromate. Întreaga insulă, care numără doar 33.000 de locuitori, are 478 de kilometri pătrați de vegetație luxuriantă și podgorii înconjurate de ape cristaline. Plantațiile de măslini nu sunt mai celebre decât cele din orice altă parte a Greciei, însă cele de vie da. Strugurii muscat dulci și aromați fac furori printre producătorii și consumatorii de vin, care știu că o climă precum cea din Samos este o adevărată mană cerească pentru fructele care cresc ciorchine pe butuci.
Aici, viile nu sunt ca cele din imaginile idilice cu șiruri perfect aliniate, ca în manualul de geometrie, ci sunt răspândite pe altitudini diferite, pentru ca soarele să le mângâie pe toate fix așa cum trebuie și să le lase și loc să respire în voie.
„Pentru ca via să fie aromată, noi nu folosim irigații, ci o lăsăm să-și găsească singură calea către apă, pentru că via nu trebuie să aibă totul ușor și la îndemână, ci are nevoie și de surse de «stres»“, spune Constantinos Raptis, al cincilea maestru al Metaxa și cel care a creat Metaxa 12 stele, o variantă desăvârșită a băuturii originale. El s-a alăturat casei în urmă cu 30 de ani, pe când era proaspăt absolvent al Universității din Atena, având atât licențe în chimie și enologie, cât și o pasiune nemăsurată pentru vin.
„Tatăl meu avea o mică suprafață cu viță-de-vie și de fiecare dată când mergea să o îngrijească mă lua cu el. Așa m-am îndrăgostit de mic de lumea vinului. Ani mai târziu, la Metaxa, am descoperit meșteșugurile fascinante de distilare, amestecare și îmbătrânire și am ajuns să iubesc distilatele la fel de mult ca vinul“, povestește Raptis.
Etapa lui preferată din tot procesul de fabricare a Metaxa este amestecul dintre cele trei ingrediente principale care compun băutura – muscat din insula grecească Samos, distilat de vin de diferite vârste și câteva petale de trandafiri de luna mai (plus câteva arome secrete) – fiind momentul în care își poate pune la bătaie toate cunoștințele și toată expertiza. Poate părea simplu să amesteci doar trei ingrediente, însă fără respectarea cantităților la mililitru, succesul nu este decât o iluzie. Am încercat pe propria piele, chiar între butoaiele doldora de amestecuri ideale, și am înțeles că știința își spune aici cuvântul decisiv.
Înapoi la origini însă, strugurii care cresc în Samos, la altitudini de peste 250 de metri, sunt selectați cu atenție de specialiștii Metaxa și transformați în vin cu o concentrație aromată. Mai departe, sunt vinificați pe insulă, iar rezultatul este apoi transferat la Kifissia, în nordul Atenei, unde, în combinație cu distilatele mature și cu un elixir aromatic din plante, dau rezultatul din sticlele cu licori de chihlimbar Metaxa.
„A fi viticultor în Samos este un meșteșug dur, aproape eroic, dar o facem cu pasiune, pentru că în Samos trăim în armonie cu pământul și cu natura. Tot ce facem este pentru a păstra pământul și tradițiile pentru copiii noștri și pentru generațiile viitoare“, spune Dimitris, unul dintre viticultorii din Samos care dau mai departe producția de struguri pentru a căpăta sens în sticlele de Metaxa.
În septembrie anul acesta, Metaxa a deschis porțile unui nou epicentru al imperiului, sub numele Liknon, practic o nouă casă care să găzduiască entuziasmul celor care duc mai departe povestea. Ridicat într-o podgorie parfumată de strugurii muscat de pe versanții muntelui Ambelos, sprijinit pe structuri de piatră și înconjurat de natură luxuriantă, edificiul poartă măiestria și moștenirea casei. Numele Liknon nu este ales la întâmplare.
„Acest cuvânt, în limba greacă, înseamnă «leagăn» și l-am ales pentru a sugera că aici, în Samos, începe povestea Metaxa“, spune Dorothée Heriard Dubreuil, managing director al casei Metaxa din 2020.
Ea a ajuns din lumea științelor, domeniu în care a urmat studii, în cea a băuturilor premium, unde a ocupat diferite funcții de-a lungul anilor, fiind responsabilă de dezvoltarea mai multor branduri de rom, de coniac și de lichior.
În Samos, podgoriile nu se întind pe suprafețe ample, ci mai degrabă restrânse, de dimensiunea unor grădini, via fiind mai lesne îngrijită, iar strugurii mai ușor de cules. Podgoria, care a fost cumpărată de casa Metaxa în 2017, are rolul de a consolida legătura cu terroirul și fermierii insulei și de a completa distileria și pivnițele istorice din Kifissia. Planul a fost ca via Liknon să fie una organică, pentru a deveni un exemplu de practici agricole durabile pentru fermierii din Samos.
„Terroirul Liknon este locul în care explorăm modul în care trebuie să ne adaptăm practicile agricole“, spune Constantinos Raptis.
Dincolo de asta, este însă și un loc desprins dintr-o altă lume, în care soarele se topește sub ochii tăi în mare la apus, luciul apei de la kilometri depărtare formează o peliculă ca o oglindă, iar aerul miroase a ierburi aromatice. Și ai dorința de a nu mai pleca de acolo niciodată.
După recoltarea strugurilor perfect copți, ei se vinifică printr-un proces special: imediat după presare, sucul rezultat este amestecat cu un vin cu conținut de alcool de până la 15%. Alcoolul „fortifică“ sucul de struguri și nu permite începerea fermentării, păstrând tot conținutul de zahăr și aromele sale vii de muscat. Ce rezultă este ceea ce poartă numele „vin de liqueur“ sau „mistelle“, înnobilat cu note de nuci, miere și fructe uscate.
Vinul este mutat apoi în butoaie de stejar, în mica pivniță de la Liknon, similară cu cele din casele tipice din Samos. Aici se odihnește vreme de cel puțin cinci ani, evoluând aromatic și dând naștere unor note tot mai complexe și mature. La momentul potrivit, vinul va fi parte dintr-o nouă generație a licorii Metaxa.
Toate sortimentele din această băutură – de cinci, șapte sau douăspreze stele, dar și cele premium, speciale – sunt desăvârșite de arome fructate și dulci, dar intense, în armonia reușită dintre distilatele de vin, vinul aromat și dulce din muscat și esențele botanice mediteraneene. Combinația este aceeași din 1888 încoace. Din 2000, brandul Metaxa face parte din portofoliul Rémy Cointreau și ajunge în paharele pofticioșilor rafinați din peste 40 de țări din întreaga lume. Printre ele, și România.
Băutura este dusă la împlinire în pivnițele Metaxa din Atena, unde timpul își spune cel mai bine cuvântul. Aceasta este a doua distilerie a casei, care a luat locul celei din primele decenii de existență, din orașul-port Pireu după ce exporturile au crescut prea mult pentru capacitatea de producție de la acea vreme.
Într-o liniște în care urechile încep să țiuie, butoaiele din lemn de stejar Limousin – recoltat din regiunea cu același nume din Franța – sunt gazdă pentru una dintre cele mai nobile băuturi. Nenumărate butoaie cu o capacitate de 3,5 tone fiecare păstrează cuminți licoarea care își așteaptă îmbutelierea. În încăperile cu lumină difuză, simțul gustului devine mai activ ca niciodată, iar moleculele de Metaxa – o băutură pe care mulți o asociază cu însăși ospitalitatea grecească – se desfac în mii de arome.
„Ca să creezi Metaxa, trebuie să ai un nas foarte bun, la fel ca un parfumier“, spune Konstantinos Klapaxidis, Metaxa deputy master, cel care îi stă aproape master-ului Constantinos Raptis.
În final, elixirul Metaxa este ca rezultatul unei ecuații din matematică: simplu, dar obținut după procese atât de complicate pentru cei care nu sunt familiarizați cu ele.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția