Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie /Turism

Reportaj de la Hungaroring: de ce a intrat ING sponsor la Formula 1

Amplasat intr-o vale rotunda la 19 km nord-est de Budapesta, circuitul aduna in fiecare an circa doua sute de mii de spectatori. Dupa cum stau zecile de mii de oameni insirati pe coline, cu "lanurile" de masini in spatele lor, ar putea fi doua armate care se infrunta

Amplasat intr-o vale rotunda la 19 km nord-est de Budapesta, circuitul aduna in fiecare an circa doua sute de mii de spectatori. Dupa cum stau zecile de mii de oameni insirati pe coline, cu “lanurile” de masini in spatele lor, ar putea fi doua armate care se infrunta. Sau cel mai mare stadion – cu cativa kilometri diametru.
Nu. Este “marele circ”. Circuitul de Formula 1 din Ungaria aduna in fiecare an, in august, nu numai unguri, germani, austrieci, polonezi, finlandezi sau spanioli – vizitatorii clasici, ci si tot mai multi romani si rusi. Anul acesta numarul spectatorilor a crescut cu 25% fata de anul trecut, pana la 190.000, conform site-ului Budapest Times.
“ZZZUMMM, ZZZZZZUUUUUMMMM”. Din minut in minut, trebuie sa-ti pui dopurile in urechi. Bolizii de Formula 1 trec ca niste …bolizi de Formula 1. Ce reper mai bun poti gasi pentru cele mai mari viteze de pe Pamant?
Este duminica, iar Szudlikowski este de patru zile in camping, langa circuit. Cat il costa toata excursia, cati bani a cheltuit pana acum? “Habar n-am. Am credit card si n-am stat sa calculez”. Probabil cateva sute de euro.
Cel mai ieftin bilet pentru straini, care nu asigura loc pe scaun, ci pe coline, este 100 euro pentru cele trei zile de circuit, iar cel mai ieftin pentru unguri, in aceleasi conditii, este de 15 euro. Cel mai scump bilet, la Tribunele Supergold, amplasate vizavi de boxe, de-a lungul liniei de start, este de 360 de euro, pentru toate cele trei zile de circuit.
Cel mai scump bilet nu ofera si cel mai bun loc.
“Cel mai bun loc acolo este”, spune Szimonetta Biroczky, 27 de ani, de la un stand care vinde programul oficial al cursei (nu prea are clienti – costa 12 euro), aratand spre o colina din care se vede ultima turnanta inainte de intrarea pe linia de start-finish.
“De acolo poti vedea si startul, si boxele si cum vin masinile spre ultima turnanta. Oamenii vin acolo de la sase dimineata in ziua cursei”, explica Biroczky.
Colega ei vorbeste romaneste, ca dealtfel multi unguri din Budapesta: soferul de taxi, vanzatori de suveniruri, o fata de la un stand promotional in aeroport.
“Sunt nascuta in Romania. Bunicii mei sunt acolo, langa Targu Mures, si merg la ei. Vin tot mai multi romani in fiecare an la Formula 1”, spune Anan?s Annam?ni, 21 de ani, colega Szimonettei.
Annam?ni spune ca primeste 10.000 de forinti (40 de euro, 120 lei) pe zi pentru munca la stand, dar nu stie pentru ce firma lucreaza. “Niste prieteni mi-au spus sa vin. Ii ceva firma, dar nu stiu de ea”, spune Ananas in ardeleneste.


Oaza de capitalism
Circuitul, construit in 1986, era unul dintre locurile din Ungaria (unde socialismul nu a fost atat de crunt), in care respira capitalismul. Odata cu retragerea sponsorului Philip Morris, ca urmare a restrictiilor Uniunii Europene, Hungaroring trece acum prin dificultati financiare, conform ziarului economic ungar Vilaggazdasag. Guvernul ungar trebuie sa plateasca in fiecare an companiei lui Bernie Ecclestone, care detine drepturile F1, circa 16,5 milioane $ (13 mil. euro). Toate veniturile din publicitate, marketing si televizare revin lui Ecclestone, iar organizatorul ungar primeste doar banii de pe bilete, care anul acesta sunt in suma de circa 8 milioane de euro.
Ecclestone, care voia sa se extinda si dincolo de Cortina de fier in anii ’80 si a negociat cu chinezii si cu rusii, a fost convins de un prieten ungar sa vina la Budapesta, conform Budapest Business Journal, un saptamanal ungar.
Circuitul a fost construit in locul unor lanuri de cartofi. 200.000 de fani ai Formula 1 au participat la prima cursa, in august 1986.
Szimonetta Biroczy crede ca in timpul Formulei 1 vin de 3-4 ori mai multi turisti in Ungaria decat in restul timpului. Intr-adevar, trebuie sa te trezesti dimineata sa nu stai la coada pentru micul dejun in hotel, iar in centrul orasului, pe Vaci Utca, strada de shopping a Budapestei, este plin.
Conform Biroului de Turism al Ungariei, citat de ziarul Budapest Sun, jumatate din turistii straini care vin la Formula 1 stau in general la hoteluri de 3 si 4 stele in Budapesta, cate 3-5 nopti pe sejur.


In maruntaiele Formulei 1
“Pentru castigarea unei curse sunt patru factori esentiali: motorul, cat de aerodinamica e masina, cauciucurile (care conteaza in proportie de 60%) si soferul”, explica Renato Bisigniani, care lucreaza in cadrul departamentului de marketing al Renault, responsabil pentru Formula 1, prezentand boxele echipei ING Renault.
Inainte de calificari, cele trei masini ale echipei – doua de alergare si una de rezerva – sunt testate. Zeci de monitoare, metri de cabluri, stive de cauciucuri. Caroseriile asteapta in fata boxelor ca niste armuri.
Din tavan coboara in fiecare din cele trei masini cate un cablu de 7-8 centimetri grosime. “Noi ii spunem cordonul ombilical. Pe acolo se transmit si sunt colectate toate informatiile despre starea motorului si a celorlalte componente ale masinii”, explica Bisigniani.
Masina este facuta in proportie de 80% din fibra de carbon, la care se mai adauga titan si aluminiu.
Fiecare masina de curse are 14 oameni care o ingrijesc direct, mecanici si electricieni. Toata echipa numara circa 90 de persoane. Britanicul Pete Duffy, 48 de ani, unul dintre supervisorii masinii lui Giancarlo Fisichella din boxele echipei ING Renault, lucreaza de 18 ani in Formula 1 si de doi ani pentru Renault. Cum trebuie sa fie masinile ca sa castige in Formula 1? “Strong and light” (puternice si usoare -n.red.), raspunde el. “Cat mai puternice si cat mai usoare”.
Majoritatea mecanicilor din echipele de F1 provin din facultatile de aeronave.
“Iata”, spune Duffy aratand o aripa din fata, in functie de conditiile meteo, de circuit, aripa poate fi fixata la un unghi intre 8 si 22 de grade.
De ce iubeste F1? “Esti tot timpul la frontiera, trebuie permanent sa depasesti limitele de viteza, limitele tehnologice”.
Cum e viata mereu pe drum, in turnee? “Daca vrei sa castigi, trebuie sa muncesti, doar sa muncesti”.
Un mecanic de la Formula 1 castiga sub 50.000 lire sterline pe an (75.000 euro), in timp ce pilotii pot ajunge la milioane de euro.
De ce nu este nicio femeie sofer in Formula 1?
“Sunt peste 3 milioane de soferi sportivi in toate tipurile de curse – karting, GT2, Fia GT, Formula 2000, Formula 3000 – care incearca sa ajunga piloti de Formula 1, si sunt numai 22 de pozitii. Cum majoritatea sunt barbati, este foarte greu, este practic imposibil ca o femeie sa ajunga printre cei 22 de piloti”, spune britanicul Perry McCarthy, fost pilot de Formula 1.


Noii sponsori
Formula 1 are in 2007 17 Grand Prix din toata lumea.
In fiecare an sunt schimbari: unele circuite intra (cum este cazul Grand Prix-ului japonez), altele ies si sunt folosite pentru alte competitii, altele revin. Circuitele sunt in cele mai dezvoltate state din lume, iar in ultimii ani interesul tarilor cu economii emergente este tot mai mare. China are deja un circuit de Formula 1, iar alte state din Asia, precum si Rusia, sunt gata sa intre in joc.
La inceputuri, grand prix-urile erau organizate pentru a testa noi masini. Acum, veniturile din publicitate si din bilete sunt miza.
Sunt 11 echipe, fiecare cu cate doi piloti titulari si un al treilea pe post de test driver, care au bugete de la cateva zeci pana la cateva sute de milioane de euro.
Toata afacerea F1 depaseste 2,5 miliarde de euro. Scuderia Ferrari are un buget de peste 500 de milioane de euro pe an. Cele mai tari echipe sunt, in afara de Ferrari, McLarren-Mercedes-Vodafone, ING Renault, BMW Sauer, Honda, Toyota si Red Bull.
F1 are o audienta de 850 milioane de spectatori in toata lumea in fiecare an (160 de milioane de spectatori pe cursa), iar restrictionarea sponsorilor traditionali – companiile de tigari, a facut loc pentru alte firme. Mari companii de telefonie mobila cum este Vodafone sau giganti financiari ca ING au decis sa se asocieze cu F1 din acest sezon.
Masinile nu au numere vizibile, ci se deosebesc prin culoare si numele sponsorilor. Practic, pe circuit nu-i vezi alergand pe Giancarlo Fisichella (Renault), Fernando Alonso (McLaren) sau Ralf Shumacher (Toyota), ci pe ING, Vodafone, Shell, Petronas (sponsor pentru BMW Sauer), Panasonic (sponsor Toyota), Red Bull (sponsor pentru echipa cu acelasi nume) sau Lenovo (producatorul chinez de calculatoare, sponsor pentru echipa Williams).
In afara de sponsorizarea echipelor, sponsorii mai pot cumpara panouri vizibile pe circuit si in transmisiile televizate.
Secundele in care camera ramane pe logo-uri sunt vitale.
Spre exemplu, ING afirma ca dupa cele 10 curse de anul acesta, brandul ING a avut o expunere totala de 9.618 secunde (2,6 ore), la mica diferenta fata de Vodafone, cu 9.889 secunde, fiind urmat de Bridgestone (7.989 secunde) si Shell (4.328 secunde).
O miza mare a sponsorului este ca in relatarile despre Formula 1, jurnalistii sa scrie nu despre echipa Renault, ci despre ING Renault sau nu despre McLaren-Mercedes, ci despre McLaren-Mercedes-Vodafone, ceea ce nu se intampla deocamdata.
“Intr-adevar, deocamdata nu s-au obisnuit cu noile nume, dar se vor invata”, se arata increzatoare Isabelle M. Corner, ING Renault F1 Programme Managing Director.
Fostul pilot de Formula 1 Perry McCarthy explica secretul popularitatii curselor.
“Oricine are o masina se simte un pic Shumacher la volan. Masinile si circuitul de Formula 1 vor fi mereu o fascinatie”, explica McCarthy.
De aceea, interesul pentru Formula 1 va fi in continuare tot mai mare, mai ales in tarile in dezvoltare, unde creste numarul de masini cu 40-50% pe an, cum este cazul Rusiei, Chinei sau Europei de Est.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția