Gastronomie /TENDINTE
Relaxarea ca obligatie
David Bell, un practicant zen, a descoperit ca meditatia ii ofera revelatii interesante, dar si dureri sacaitoare de genunchi. Asa ca, odata obtinuta diploma de Zen Shiatsu, s-a hotarat sa nu se mai ia prea tare in serios. Bell e adeptul unei filosofii zen "vesele", fiindca a inteles ca nimic nu e mai stresant decat sa cauti cu tot dinadinsul pacea interioara
David Bell, un practicant zen, a descoperit ca meditatia ii ofera revelatii interesante, dar si dureri sacaitoare de genunchi. Asa ca, odata obtinuta diploma de Zen Shiatsu, s-a hotarat sa nu se mai ia prea tare in serios.
Bell e adeptul unei filosofii zen “vesele”, fiindca a inteles ca nimic nu e mai stresant decat sa cauti cu tot dinadinsul pacea interioara. Si totusi lumea continua sa incerce. In timp ce cititi aceste randuri, undeva in lume un grup de oameni numara de cate ori inspira pe minut, altii alearga prin paduri tropicale, iar altii privesc rasaritul pe internet sau tricoteaza. Ceea ce demonstreaza ca lumea ar face chiar orice pentru putina relaxare. (Nu degeaba o cautare pe Google ofera 97 de milioane de rezultate pentru “stress management”.)
Unele grupuri privilegiate (adica bine informate) prefera sa se relaxeze in statiuni speciale “eco-fitness”, mici versiuni ale raiului in care antrenamentele spartane, regimurile dure (un pahar de apa calda la trezire, cu lamaie si ghimbir) si sedintele de psihoterapie sunt la ordinea zilei. Nu lipsesc ispite precum tratamentele spa, toata lumea fiind convinsa aici ca sanatatea depinde de felul in care traim. De aceea statiunile sunt o ciudata combinatie intre confortul unui spa, duritatea unui centru sportiv si presiunea unei scoli, pentru ca aici se tin si cursuri (de la iridiologie la naturopatie).
La Moinhos Velhos (Fasting Retreat din Portugalia), postul dureaza o saptamana si inseamna nu numai lipsa mancarii nesanatoase, ci si a semnalului GSM. Asadar ascetism total, la numai 1.400 de euro pe saptamana. Programul include detoxifiere, masaje si meditatii de doua ori pe zi: la rasarit si la apus.
Hrana organica si meditatia par sa fie punctul comun al acestor programe “turistice” si deci cheia relaxarii. Porridge-ul de macadamia, nuca de cocos, yoga, kickboxing sau tacerea totala promit sa aiba acelasi efect, impreuna sau separat. Statiunea braziliana Sitio do Lobo e printre putinele care au ramas la conceptia “demodata” conform careia putina distractie nu strica nimanui, daca e vorba de relaxare. Asa ca aici seara e incheiata in ritm de bossa nova sau cu demonstratii de capoeira (un fel de dans brazilian). E adevarat ca pretul urca la 1.950 dolari /saptamana.
La Institutul Hoffman (Marea Britanie), in schimb, un psiholog te ajuta sa-ti rezolvi problemele personale, iar o parte din terapie presupune sa joci pe rand rolul de acuzator si pe cel de aparator al propriilor parinti intr-un “proces imaginar”. In schimb, la Barn Natural Retreat tacerea e mai apreciata decat orice: aici oamenii cultiva pamantul fara sa scoata un cuvant timp de cateva saptamani! Uneori relaxarea pare mai dificila decat coabitarea cu stresul cotidian.
Tehnici originale de relaxare pot fi intalnite si in marile orase. Un newyorkez povesteste pe un site experienta sa de la o sedinta de “vibrational healing”: “La inceput terapeutul mi-a povestit timp de 45 de minute ce urma sa faca. Apoi a inceput sa spuna un fel de rugaciune, timp de cinci minute a facut niste zgomote ciudate, luand un glob de cristal pe care a inceput sa-si treaca degetele. Au urmat intrebarile despre copilarie, care
m-au terminat de tot”, marturiseste el.
Alta metoda, jivamukti yoga, e descrisa de un participant ca o combinatie intre stretching si predica de duminica. La scoala din New York, unul dintre profesori e Dechen Thurman, fratele Umei Thurman. El predica despre filosofia orientala, iar in acest timp cursantii se straduiesc sa execute diverse posturi vinyasa (un stil de yoga). La mare cautare sunt si specialistii in “directional non force technique”, care folosesc o metoda chiropractica – mai prrecis corectarea dezechilibrelor cu ajutorul unei presiuni moderate in puncte cheie.
Insa relaxarea poate fi obtinuta in continuare si prin metode mai “pamantesti”, cum ar fi plimbarile in parc, lectura, tricotatul sau “gandirea pozitiva” pur si simplu. Totul depinde de subiect. Mihaela Ginju, specialist in consultanta de management, povesteste cum si-a invins teama de avion care o stresa ingrozitor: “Mi-era atat de frica de zbor, incat odata, dupa ce avionul si-a pornit motoarele, m-am apropiat de steward, l-am batut pe umar si l-am rugat sa fie amabil si sa opreasca, pentru ca eu trebuie sa ma dau jos”.
Dupa o vreme s-a gandit totusi ca asa isi refuza experiente minunate din pricina unei temeri care, de fapt, este la fel de (ne)fondata ca oricare alta, asa ca a inceput sa zboare din nou.
Totusi panica dura doua saptamani inainte de zbor si alte doua dupa, iar in timpul zborului nu putea nici sa-si desclesteze falcile. “Pana intr-o buna zi cand a trebuit sa plec in SUA: 11,30 de ore de zbor. Si atunci m-am gandit serios: am de ales intre a sta intr-o stare de incordare unsprezece ore si jumatate sau… . Si asta a fost revelatia mea: ‘stand back and relax’, mi-am zis. Am ales sa gandesc asa si am dormit noua ore incontinuu”, povesteste Mihaela. “Asa am invatat ca in fiecare situatie de stres ai si alternativa de a renunta la tensiune si poti sa faci un efort de a iesi in mod constructiv din stituatia care ti-a produs stresul”. Asa ca “relax!”
Noi, ceilalti, care inca n-am descoperit puterea gandului, ne multumim cu metode mai clasice. Pentru Ioana Lucescu, consultant PR la Hook Communication si mama unui baiat de 6 luni, orele de dimineata cand ii da copilului sa manance si se joaca cu el sunt foarte relaxante. In rest, “a sta pe o banca si a privi copiii, animalele si natura este un mod excelent de relaxare peste zi. De asemenea, cand imi este in drum, ma opresc in Carturesti, beau un ceai si mai rasfoiesc printre carti”, spune ea.
Surprinzator, si pentru directorul unei edituri cititul a ramas relaxant: “Citesc autori necunoscuti, straini si mai ales romani”, spune Bogdan Hrib, de la Tritonic. “Ma relaxeaza sa citesc pe un fotoliu adanc, intins in pat si cu picioarele pe perete, ca in liceu sau, mai rar, pe o banca in parc. Iar de cateva luni ador sa-mi scriu blogul, un amestec de ziaristica personala si subiectiva cu un pic de reclama pentru cartile noastre”, adauga el.
Tot lectura e o sursa de liniste si pentru Livia T., referent web Iseom, care l-a descoperit de curand pe Krishnamurti, un ganditor indian a carui filosofie se bazeaza pe simplitate. “Citesc cand simt nevoia, dar trebuie sa am deja o stare, o anumita liniste ca sa simt ce spune. De la el am inteles ca pentru a-ti gasi linistea trebuie sa uiti de tumultul vietii, de problemele tale si sa privesti… narcisele galbene. Asta vine dintr-o poveste in care el statea la o masa cu mai multi prieteni, toti se imbuibau, vorbeau verzi si uscate, in timp ce el se concentra asupra narciselor de pe masa”. Altfel spus, “sfarsitul gandurilor e inceputul intelepciunii”…
In Occident nu sunt dispretuite nici metodele inspirate din stilul de viata al bunicii. Ba dimpotriva: tricotatul e considerat atat de “trendy” incat au aparut cafenele in care atat femei de afaceri, cat si actrite se intalnesc dupa program ca sa invete “tunisian crochet technique”, de pilda, la The Point, o “knit cafe” din New York, al carei slogan este ” eat, knit & be happy”.
Iar daca nici asta nu functioneaza, soarele rasare in fiecare zi la adresa http://dhd.discovery.com/convergence/sunriseearth/sunriseearth.html.
Gastronomie /TENDINTE
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția