Supliment editat de Ziarul Financiar

Auto

Regatul Cerului: cruciada Hollywood-ului pentru pace

La prima vedere, regatul Cerului (Kingdom of Heaven) e povestea unui drum initiatic: un om simplu, un fierar, ajunge cavaler. Balian (Orlando Bloom) e un pacatos, a ucis un preot care a jignit memoria sotiei sale. Dar cand isi cunoaste tatal, un vestit cavaler, fierarul hotaraste sa-l urmeze pentru ca n-are nimic de pierdut si ajunge sa fie la randul sau aparator al Ierusalimului si un apostol al…

La prima vedere, regatul Cerului (Kingdom of Heaven) e povestea unui drum initiatic: un om simplu, un fierar, ajunge cavaler. Balian (Orlando Bloom) e un pacatos, a ucis un preot care a jignit memoria sotiei sale. Dar cand isi cunoaste tatal, un vestit cavaler, fierarul hotaraste sa-l urmeze pentru ca n-are nimic de pierdut si ajunge sa fie la randul sau aparator al Ierusalimului si un apostol al cavalerismului. Al cavalerismului si nu al crestinismului, pentru ca tanarul nu e credincios: “Dumnezeu nu ma cunoaste”, spune el si pleaca sa apere Regatul cerului, pentru ca “acolo nu esti ceea ce te-ai nascut, ci ceea ce ai in sange”, dupa spusele unora.

Filmul va fi cu siguranta subiect de controversa: pentru istorici, preoti, crestini, musulmani, cinefili si nu numai. Iata si cateva motive.

In primul rand, fetele bisericesti nu au o imagine prea buna in aceasta poveste. Ei sunt cei care sustin ca a omori un pagan nu e o crima, e vointa Domnului. Iar cand vede musulmanii la portile orasului, episcopul spune: “converteste-te si caieste-te mai tarziu”, pe cand Balian e chiar mai …catolic decat Papa: “Noi aparam oamenii, nu zidurile”.

De fapt, putini sunt cu adevarat preocupati de religie in acest film, mai mult puterea e catalizatorul luptei. Musulmanii ataca Ierusalimul pe care crestinii il vor numai pentru ei, dar ambii conducatori ai taberelor, atat Baldwin (regele crestinilor), cat si Saladin (liderul musulmanilor), nu vor decat glorie cu orice pret. Totusi exista o scena-manifest: Baldwin si Saladin hotarasc la un moment dat sa opreasca lupta, pentru ca armatele lor sa nu se nimiceasca reciproc. Mai mult, Balian, care are sarcina de a apara orasul, il preda in momentul cand se vede depasit de armatele lui Allah, pentru a evita o baie de sange. Asadar, filmul nu va fi pe placul fanaticilor, orice religie ar avea ei.

Nici istoricii nu vor fi incantati sa vada unele fapte deformate. Se pare ca Baldwin al IV-lea a fost urmat la tron de Baldwin al V-lea si nu de Guy, iar descrierea cavalerilor templieri ca insetati de sange e indoielnica din punct de vedere istoric. Dar, pana la urma, la cinema singura istorie pe care ar trebui sa o invatam e cea cinematografica. Iar acest film va intra probabil in aceasta istorie, fie chiar si pentru ca regia lui Ridley Scott e spectaculoasa.

A cauta asemanari sau deosebiri cu “Gladiatorul” (semnat tot de Scott) sau a vana gafele istorice ar putea fi un exercitiu pentru impatimiti si nici nu ar fi prea greu (in 145 de minute aveti timp sa umpleti un caiet de notite). Dar in final nu putem sa nu recunoastem ca e un film ambitios, o epopee care pune probleme mai mult morale decat religioase.

De altfel, acesta e meritul povestii: arata ca personaje “pozitive” exista si in tabara adversa. Cruciada nu mai e vazuta ca un conflict crestini versus musulmani sau credinciosi versus pagani, ci ca o confruntare a oamenilor cu “bestiile”, fie ele in haina preoteasca, armura sau turban. Nu in ultimul rand, atat crestinii, cat si musulmanii vor gasi motive de nemultumire, desi scenaristul s-a straduit sa-i multumeasca pe toti. Ceea ce ar putea fi inca un motiv pentru a vedea filmul. Pacat ca Bloom nu se ridica la inaltimea personajului si nu e destul de convingator in rolul liderului, in special atunci cand repeta mot-ˆ-mot invataturile tatalui. In rest, Liam Neeson, Edward Norton, Jeremy Irons si David Thewlis demonstreaza zicala conform careia “omul sfinteste locul”.

In concluzie, subiectul nu poate fi ignorat si probabil de aceea a si fost ales, fiind puternic legat de contemporaneitate: Ierusalimul e disputat si azi de principalele religii, iar fanatici sunt si acum din toate categoriile, doar ca nu mai lupta cu sabia, ci cu bombe si masini capcana.

Sa speram ca povestea unei cruciade, chiar daca nu respecta fidel istoria, va zgaltai putin si constiinta “regilor” de azi.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția