Razboi si pace
Eugen: Buzz! Noroc! Csabi: Szia, draga baratom... Ce faci? E.: Suparat ca nu am castigat la loto, aveam ganduri mari... Cs.: Hmm... mie-mi spui... cand am vazut 138 de miliarde... vai, vai, vai! Ce-mi jucau masinutele-n cap... Erau toate ale mele.
Eugen: Buzz! Noroc!
Csabi: Szia, draga baratom… Ce faci?
E.: Suparat ca nu am castigat la loto, aveam ganduri mari…
Cs.: Hmm… mie-mi spui… cand am vazut 138 de miliarde… vai, vai, vai! Ce-mi jucau masinutele-n cap… Erau toate ale mele…
E.: Nu. Un apartament si de restul masinute. Pacat ca nu avem un circuit in tara unde sa poti profita de bolizii cumparati cu banii de la Loterie.
Cs.: Stai asa… Pacat ca n-am eu banii de la Loterie… Se rezolva cu circuitul ala imediat! Si un strop de gagici, pentru digestie. Ca veni vorba de strop, stai sa-mi suflu nasu”, ca de cand am cazut in lac, la Balea, parca-mi da tarcoale raceala.
E.: Sala, fitness, culturism… OK, dar 93 de kilograme?! Accesorii care nu prea au ce cauta la un redactor auto, care mai si cocheteaza cu Honda S2000, sa nu mai vorbesc de timpii de la karting…
E.: Si mai vrei sa te tina gheata! Minuni se intampla doar la 2.000 de ani si ceva o data.
Cs.: Vorbeai de Edwin, nu? La kilograme ma refer! Iar la karting trebuie sa ai si tu o bucurie printre juniorii de 6-7 ani…
E.: Vrei sa ne luam penalizare?!
Cs.: Tu sa-ti iei… Eu am cazut cu el in apa din cea mai pura camaraderie, care este ea… Il urmez oriunde!
E.: Da… da, da, da… Vezi ca avem de transat meciul inceput pe Transfagarasan!
Cs.: Ce sa transam? Verdictul este clar, dupa parerea mea. Honda pana la moarte!
E.: Tot ridici in slavi S2000, acum vad ca iti aduci aminte de gheturi si de alte alea. Las-o la punctul mort, convinge-ma tu ca e ?Honda pana la moarte? si nu Audi A4 Cabrio.
Cs.: Parca ramasese sa discutam maine cand scriem textul dar, daca ma provoci, am trei cuvinte pentru tine: sunet, cutie, tren… si nu InterCity Bucuresti Nord ? Brasov, ca de rulare!
E.: La mine e clar, A4 Cabrio are atata eleganta cat sa nu-ti fie rusine sa te afisezi la volanul ei nicaieri pe mapamond, propulsorul de 1,8 litri turbo, desi entry level, face o figura extrem de frumoasa, iar atmosfera de la bordul lui aduce cu linistea unei poienite. Spuneai de sunet… hmmmmmmmmm? OK, dar pana cand? Isi da Basescu demisia, vrei sa asculti si tu o stire la radio. In Honda nu prea se poate.
Cs.: Mda. La aspectul asta trebuie sa recunosc ca a fost o desfatare sa stau seara pe balconul hotelului, in linistea profunda de la Balea, dupa ce mi-a urlat VTEC-ul toata ziua in urechi. Dar sa nu-mi zici ca nu simteai cum iti sparge adrenalina venele cand turatia era la 9.000?!
E.: Aici ai dreptate, te cam furnica pe coloana cand vezi cu cata lejeritate urca propulsorul in ture si cat de frumos suna. Dar asta functioneaza atata timp cat suntem la teste si suntem amandoi in masina. Sincer, insa: de-mi iau prietena si dau o fuga pana la munte cu Honda, voi sfarsi prin a dormi pe terasa hotelului. Imi iau gandul de la o seara romantica. Rau de viraj pe dreapta, rau de viraj pe stanga, baz?baz non-stop; ingrediente pentru o seara ce se termina la 6 PM.
Cs.: La Audi mi-a placut in primul rand culoarea. Ma bucura sa vad imaginatia (constructiva) a celor care aleg gama de modele de test. Asta o data. Dupa aia, eleganta si, element-standard la Audi, calitatea ireprosabila. Imi vine sa plang cand vad ca le dau peste nas celor de la BMW cu varf si indesat… Si, in al treilea rand, mi-a placut cand am pus cutia pe manual si am vazut cele 7 (!!!) trepte cu care te poti juca. Nu stiu daca sunt chiar necesare, dar dau bine si pot fi exploatate eficient.
E.: Merci, sa inteleg ca am un 1-0 pana acum la capitolul calitate si confort. Despre cutie, sincer, nu stiu ce sa zic, sapte trepte…hmmm. Poate doar prietenii sa ma invidieze pentru aceasta dotare, dar fiind o cutie cu variatie continua multitronic, aduce plusuri doar la capitolul confort in conducere la drum lung, in rest penalizeaza atat performantele, cat si consumul.
E.: ?si parca tragea mai bine in regim automat sport decat manual.
Cs.: Nu chiar! Eu zic ca este 1-1. Calitatea asamblarii la japonezi n-a fost niciodata o problema, cred ca esti de acord cu mine. Iar cea a materialelor, da, OK, bien. Am mai zis-o: dupa mine, la ora actuala sunt clar printre cei mai buni. Dar (ce-mi mai place cand e un dar!), la rigiditate, Honda m-a surprins mai mult decat am crezut. Este la acelasi nivel cu 300C la orice ora. Si e o frantura din monstrul ala de 2 tone. Ai vazut? Nu vibra nimic! Japonezii astia sunt fanatici…
E.: Mda, surprinzator de rigida pentru un roadster, la acest capitol A4 Cabrio are cateva lacune. Nu trebuie uitat insa ca ofera 4 locuri si deriva dintr-o berlina, in timp ce jucaria aia japoneza a fost construita special pentru a te provoca. Si ajung la parerea mea vis-a-vis de cabrio: este si trebuie sa fie un model care sa iti permita sa te bucuri de viata, iar A4 cabrio asta face. Sa pot sa contemplu aerul pe care il respir, nu sa devin nostalgic dupa miresme abia “zarite”. Bonus iti ofera ocazia de a mai lua si doi sau trei prieteni cu tine.
Cs.: Si asta e adevarat. Dar atunci nu mai poti folosi paravanul si, la viteze mai mari, te cam bate vantul in ceafa. Oricum, pana in 100 km/h e foarte decent, iar cu paravanul montat, la x07 km/h (viteza a fost cenzurata din motive lesne de inteles, n.r.) sa fie un ambient atat de placut e chiar o realizare. Iar o si mai mare reusita este S2000. La capitolul asta credeam ca va fi mult sub A4, dar ai vazut si tu: fara paravan, fara nimic la x86 km/h nu te deranja nimic…
E.: Are si S2000 un deflector micut din sticla montat intre cele doua scaune. Iar partea cu prietenii, cu vantul? se merge acoperit pana la mare, iar acolo nu se depaseste viteza de 50 km/h. Sa nu neglijam pozitia joasa in care sunt montate scaunele la Honda. Ce ma surprinde neplacut este faptul ca nici la Honda, nici la Audi nu puteai utiliza parasolarul pentru a mai atenua curentul de aer, cum se intampla odata la modelele vechi. Iar la Audi chiar este nevoie, in cazul in care soferul masoara peste 180 cm inaltime si doreste sa aiba o pozitie corecta la volan. Transformarea unei berline in cabriolet are si partile sale negative. De remarcat faptul ca la Audi se poate capota masina in mers pana la viteza de 30 km/h, prin urmare, daca ma prinde ploaia, nu trebuie sa ma opresc, insa Honda trebuie oprita si asigurata cu frana de mana pentru a putea fi acoperita.
Cs.: M-a enervat si protectia soft-topului de la Honda! As vrea sa vad o demonstratie tinuta de un oficial. De nu se chinuie minimum 10 minute s-o fixeze in toate cele patru capse, eu sunt in stare de fapte mari, daca ma intelegi…
E.: Sa fi avut oare doar patru capse, sau doar atatea am vazut noi? Iar acea protectie mie imi place, sunt ceva mai nostalgic, iar odinioara lucrurile asa se intamplau. Voiai cabrio, opreai masina, decapotai, asigurai soft-topul. Nu uita ca si Aston Martin DB7 Volante beneficia de un astfel de accesoriu. Dar partea cu capotarea in pozitie statica este un minus. Un senzor care sa sesizeze prezenta sau lipsa protectiei si gata, ar fi eliminat acest neajuns.
E.: La Audi in schimb nu inteleg de ce trebuie sa stau cu degetul pe buton pret de 21 de secunde cat dureaza actiunea de decapotare sau de capotare. Au analizat cei de la Audi piata si au descoperit ca exista potentiali clienti care doresc sa calatoreasca cu masina cu soft-topul semicoborat?
Cs.: Nu ma intelege gresit. Nu ma deranjeaza estetic. Nici vorba; numai actionarea e greoaie. La interior e misto faptul ca nu poti sa reglezi volanul, scaunele abia le poti misca un pic si, totusi, iti gasesti foarte usor pozitia la volan. Iar o data ce s-a intamplat acest lucru, e demential cum te imbraca bordul si cat de genial este in simplitatea lui. Si, pentru mine, totul este completat de exteriorul care-mi aduce aminte de un rechin fioros, aidoma vechilor BMW-uri… Cine a zis ca japonezii nu stiu sa deseneze?! De data asta chiar sunt convins ca au facut bataturi, nu dar s-au mazgalit un pic pe maini de la indigo…
E.: Pai in Honda cred ca nu-ti gasesti locul perfect la volan doar in cazul in care nu-ti place masina, cu toate lacunele de la capitolul reglaje si ergonomie. Si nu inteleg de ce au mai pus comenzile pentru sistemul audio in partea stanga, langa butonul de start.
Cs.: Pentru ca nu aveau loc?!
E.: Nu e prea mare…
Cs.: Sa ne reamintim. Ca Audi. Acolo e loc sa se desfasoare toata consola frumos pe verticala, in stilul tipic casei. Dar poate un pic cam prea sobru… Don”t ya think?
E.: Stiai ca A4 vine in dotare cu un senzor pentru temperatura exterioara care, in cazul decapotarii la temperaturi relativ scazute, porneste automat aerul conditionat pentru a crea un microclimat decent din punct de vedere termic? Nu stiai? Vezi cate face uneori o masina pentru tine! Iar la capitolele spatiu, confort si ergonomie, A4 exceleaza. Si daca urechiusele tale isi mai aduc aminte, nici cei patru cilindri de la Audi nu suna atat de rau cand ii provoci. Iar daca nu, poti asculta linistit blues (a se citi John Lee Hooker si nu orice trupa care canta muzica de tinut in brate). Asta pentru a aduce in discutie si ideea de Route 66 si calatoria la relanti intr-un zbarnait plictisit de muzicuta. Cat despre sobrietatea bordului… au avut germanii vreun campion mondial la umor? Dar functioneaza!
Cs.: Dar tu stiai ca Honda are exact acelasi sistem?! Tocmai pentru a incuraja escapadele decapotate. Iar din punct de vedere ergonomic n-am nimic sa-i reprosez. Si, pana la urma, dinamica este atuul japonezului. Zambeai la fel de “orgasmic” cand erai la volan… Si iti placea sa o fugaresti…
E.: Nu pot nega ca nu zambeam si recunosc ca as mai dori sa zambesc avand complice vreo 8.400 rpm, dar asta ar presupune sa duc o existenta dubla. Sa ascund S2000 undeva unde numai eu stiu si in unele dimineti racoroase sa ma furisez pe serpentine si apoi repede acasa, la cafeaua de dimineata. In rest, sa ma bucur de un trai implinit la volanul lui A4 cabrio.
Cs.: Foarte bine. Stii ce vrei. Iar eu stiu ca vreau sa-i “dau” cu ura, sa apas ambreiajul destul de greu, sa schimb treapta dupa treapta (cu ceea ce mi se pare in acest moment un etalon printre cutiile manuale) urcand pe superbul Transfagarasan, de care am avut parte asa de putin… Dar ma voi intoarce, asta-i clar. Hai sa ne punem privirile de catelusi si sa ne rugam de Edwin sa organizeze un “eveniment” mai amplu acolo. Poate invatam si noi, incet-incet, sa tinem Honda in ture cum se cuvine si, dupa o urcare rapida, ne putem regasi in serenitatea oferita de A4 Cabrio.
E.: Tii minte ce spuneai: ca Honda este o masina pe care s-o conduci cu “ura”? Sa nu o ierti, sa ceri de la ea performante si reactii cu o determinare care nu caracterizeaza nici un alt demers din viata de zi cu zi. Dar nu stiu cata ura pot “genera” pentru ca S2000 sa nu-mi reproseze ca as fi un pui de gaina. Si, in plus, daca nu stii carte, Honda te penalizeaza si nu mai poti spera intr-o salvare venita de la sistemele electronice, pentru ca acestea nu exista. Este o masina de genul totul sau nimic. Dar nu uita de RS4 cabrio… Alternativa exista, dar iti ruineaza alte vise.
Cs.: Ne ciondanim degeaba, inclin sa cred… Sunt doua lumi foarte diferite si a fost un comparativ mai atipic din start. Cand vom scrie textul, cred ca va trebui sa evidentiem diferentele astea de care am discutat si sa lasam cititorul sa decida daca vrea hardcore sau satin.
E.: Sincer, eu le-as dori in garaj pe amandoua. Honda, din punctul meu de vedere, este cel mai interesant cocktail de performanta si placere a pilotajului. Nu am gasit pana acum la o masina un dozaj atat de bun al ingredientelor. Iar Audi este un cabinet de terapie, un fel de vizita la psiholog, unde iti descarci sufletul si de unde pleci senin si impacat cu tine. Sa imbatranesc oare de imi doresc si A4 cabrio? Nu stiu ce sa zic, dar a reusit sa ma cucereasca aproape in egala masura ca si Honda.
Cs.: Ma enervezi… pentru ca trebuie sa fiu de acord cu tine! Si, daca ma gandesc bine, am cam imbatranit si eu de cand am pus mana pe prima revista auto… Vin sa te iau? Mergem la o bere?
E.: Stii ceva… hai s-o lasam asa cum e… am devenit nostalgic, in aer se simte un usor parfum dulceag… nu prea imi place. In final sunt totusi doua “bucati de fier”.
Cs.: Hai la o bere!
E.: Ave!
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția