Ratacit la Olimpiada

Acum o luna am citit un articol in editia de week-end a Financial Times scris de un ziarist care, in urma cu 20 de ani fusese corespondent in Grecia, la Atena iar acum se reintorsese cu ocazia Olimpiadei. In doua decenii, spunea articolul, Atena se schimbase fundamental.

Banii Uniunii Europene, investititiile straine si organizarea Olimpiadei au ridicat peste noapte un oras din punctul de vedere al infrastructurii si al mentalitatii. Grecii au iesit din propriul patrat, au devenit mai cosmopoliti si sunt gata sa-si imparta acum si fanatismul sportiv cu strainii.

Pe de alta parte, un amic care lucreaza acum in Atena spune ca eu am vazut numai partea buna a lucrurilor si ca trebuie sa astept sa se intoarca lumea din concediu pentru a vedea haosul care exista aici.

Dar tot el recunoaste ca, in ultimii patru ani, lucrurile s-au schimbat foarte mult. “Unde vezi tu acum complexul olimpic era teren gol, sterp. Sistemul de transport era jalnic. Acum e altceva. Europenii i-au ridicat pe greci, au pompat atat de multi bani. Strainii au condus lucrarile de infrastructura si de aia a fost totul gata la timp”, spune el. Nu stiu cine pe cine a condus, eu vad doar rezultatul, care arata bine.

Una dintre temele principale de discutii este faptul ca grecii au cheltuit peste 7 miliarde de euro pentru organizarea acestor Jocuri – infrastructura de drumuri, sistemul de transport, complexele sportive , organizare – o suma imensa avand in vedere ca, pentru precedentele editii se cheltuisera unu, doua sau trei miliarde de dolari.

Acum cand am vazut cum arata totul, in special infrastructura de transport, pot spune ca nu mai conteaza cati bani s-au investit. Conteaza doar pentru oamenii de afaceri greci si pentru celelalte companii locale sau straine pentru care Olimpiada a fost afacerea vietii, iar la polul opus pentru ministrul finantelor care s-ar putea sa aiba insomnii. Pentru ceilalti, bugetul de stat si datoria publica unde se contabilizeaza totul reprezinta doar o notiune abstracta care nu se vede direct pe vreun stat de plata.

Pe intreprinzatorii greci din zona comerciala a Atenei, Plaka, sumele imense vehiculate ca fiind investite in organizarea Jocurilor ii lasa reci. Ei stiu ca numarul de turisti a crescut si ca afacerile lor merg mai bine. “Turisti vor veni tot mai multi. Este bine pentru business,” spune Vassilis, un grec care are un magazin de tricouri de cativa metri patrati in bazar.

Castigarea de catre Grecia a campionatului european de fotbal a fost o mana cereasca din care vor trai bine cativa ani de acum incolo. Chiar si eu am fost unul dintre cumparatorii unul tricou cu Charisteas, numarul noua, cel care a inscris golul victoriei Greciei in fata Portugaliei. Pretul: 15 euro. Tot ceea ce inseamna tricouri cu fotbalistii greci sau cu insemnele Greciei se vinde foarte bine. Ca sa nu mai vorbim de tricourile cu insemnele Jocurilor Olimpice, care variaza intre 20 si 40 de euro, in functie de cat de originale sunt.

Cum spunea ministrul grec de turism: inca nu avem o statistica privind numarul de turisti care au venit in Grecia pe perioada Olimpiadei dar stim ca au lasat foarte multi bani.

Oricum, grecii se asteapta ca numarul de turisti sa creasca mult dupa incheierea Olimpiadei, avand in vedere ca multi dintre ei au evitat aceasta perioada din cauza preturilor. Destul de mari, aproape duble, in special la cazare.

Piata gri a biletelor

Grecii spun ca si-au atins tinta de incasari pentru bilete, peste 190 milioane de euro, dar tot au mai ramas in stoc cu aproape un milion de bilete nevandute, conform unor estimari. Pentru cineva care nu se da in vant dupa aglomeratie, aceste Jocuri au fost ideale.

In orice caz, biletele nu au fost ieftine. La finalele de la gimnastica, pretul varia intre 120 si 200 de euro, la finalele de la baschet intre 300 si 150 de euro, la fotbal intre 140 si 60 de euro, iar la atletism intre 300 si 75 de euro. Binenteles, preturile au fost mai reduse in fazele inferioare.

Dar, ca in orice economie care se respecta, in Plaka s-a format si o piata gri de cumparare si vanzare de bilete.Tranzactiile erau realizate de englezi si italieni. Puteai vedea masute cu afise ” We buy and sell tickets” si intreprinzatori englezi cu teancuri de bilete in mana intrebandu-te respectuos ce vrei sa faci – ai de vanzare sau vrei sa cumperi. Se puteau gasi bilete la 50-75% din valoarea lor oficiala, iar la disciplinele “neinteresante” – canotaj sau caiac canoe, badminton, inot sincron sau calarie pretul era mult mai jos. In schimb, la mare pret erau biletele de la atletism, gimnastica, baschet sau volei pe plaja. Cred ca doar duminica, atunci cand a avut loc finala masculina la 100 de metri, a fost o zi in care la atletism s-au vandut foarte bine biletele, iar stadionul a fost plin.

Din cat am urmarit eu tranzactiile, cred ca rusii au fost cei mai puternici cumparatori, binenteles alaturi de greci , americani sau englezi. Oricum rusii nu prea negociau, plateau cat li se cerea.

Indiferent de pret, merita sa mergi odata in viata sa fii spectator la Jocurile Olimpice. Dar sa nu uiti sa iti iei steagul. Duminica, sute de mii de oameni se indreptau catre arenele din centrul Olimpic, marea lor majoritate purtand tricouri cu insemnele tarilor lor sau tinand pe umeri si in mana steaguri. La acest capitol, domina grecii din punct de vedere al diversitatii accesoriilor. Eu unul am ales sa fiu pictat pe obraz la standul …Samsung, unde erau cozi imense. O buna gaselnita de marketing pentru a atrage atentia.

Afara, pe terase, erau instalate ecrane mari unde se puteau urmari intrecerile. Dar confortul costa – o sticla de apa plata la jumatate era 0,5 euro, o Coca-Cola la jumatate – un euro, un hot dog 3 euro, o punga de pop corn 3 euro, o cafea 2 euro iar o bere Heineken la 0,33 l era 2 euro. Daca aveai nevoie de marunt se gaseau oameni care sa schimbe banii.

De la televizor, cand vezi tribunele asa in departare, se pare ca nu prea se poate zari nimic de acolo. Dimpotriva. Iar pentru detalii sau reluari exista panouri risipite peste tot.

De multe ori auzi un sportiv spunand: Mi s-a cantat imnul. O declaratie frumoasa pe care o privesti cu ingaduinta si intelegere daca esti in pat uitandu-te la televizor. Daca esti in sala, cand Romania a castigat la gimnastica, abia atunci intelegi ce inseamna acest lucru. Si esti doar un simplu spectator.

In ciuda faptului ca Romania a ras aproape tot la gimnastica, ziarele tot scriau cel mai mult despre Svetlana Horkina, gimnasta rusa. Cu toate ca a ratat inclusiv la aparatul favorit – paralele – Horkina a fost cea mai urmarita dintre gimnaste, presa internationala incepand cu ea ca mare favorita si terminand tot cu ea, cu expresia “cantecul de lebada”.

Daca de actualele gimnaste se stiu atat de putine (eu am dat nas in nas pe scari cu Monica Rosu, campioana olimpica la sarituri si am intrebat-o inocent – Tu cine esti ? asta dupa ce ii vazusem tricoul cu Romania pe spate. – Aha, deci tu ai castigat ieri ? -Da! -Hai sa facem o poza), in schimb cred ca toti au auzit de Nadia. In autobuzul care mergea din centru, de langa piata Parlamentului, m-am trezit intr-un cadru, cand se trageau niste poze de catre un grup de mexicani. “De unde esti?” “Romania”. “Aha, Nadia, Montreal”, a spus razand un mexican la vreo 50 de ani. Copiii l-au intrebat cine e Nadia. “O mare gimnasta”, a fost raspunsul lui.

Nu pot sa nu inchei revista presei, spunand ca in International Herald Tribune, un cotidian extrem de cosmopolit, a aparut stirea ca Aliuta, fotbalistul de la Steaua si-a cumparat propriul transfer si s-a dus la Rapid. In schimb, Camelia Potec, campioana de la inot , a aparut doar in treacat.

Vin tare chinezii

Pe langa ziaristi acreditati la Centrul media al Olimpiadei, alti cateva mii au venit la Zappion Center, centrul de presa al guvernului grec dedicat special acestui eveniment. Parca pregatind urmatoarea Olimpiada, la Beijing in 2008, ziaristii chinezi dominau centrul. Daca mai punem la socoteala faptul ca au ajuns si acolo in varf, la medalii, omniprezenta chinezilor e motivata din plin.

Cand e vorba sa-si promoveze imaginea in lume pentru a atrage tot mai multi turisti, grecii nu se uita lung in portofel.Chiar dupa Olimpiada vor porni o noua campanie la nivel mondial de promovare a imaginii. Acum nu se mai prezinta doar ca o destinatie arheologica sau estivala, ci si ca o destinatie culturala sau culinara.

Seara si noaptea, centrul Atenei e plin, iar restaurantele si terasele gem de lume. In Plaka, trebuie sa stai minute bune in picioare pentru a pune stapanire pe o masa. O musaka autohtona este 6,5 euro, o salata de-a casei 3,6 euro, o supa 3 euro, iar un kebab la farfurie 6,2 euro. Aici se spune ca se gaseste cel mai bun kebab din Grecia. Celebra lor branza feta costa 1,8 euro, iar tzatziki ajunge la 2,6 euro. Cafea facuta la nisip, pe care incearca sa o promoveze drept un simbol national alaturi de feta, costa 1,4 euro.

Nu pot sa nu inchei semnaland, cu o oarecare strangere de inima gandindu-ma la suprematia europeana a fetelor noastre, ca grecoaicele tinere vin tare din urma aratand extrem de bine.
cristian.hostiuc@zf.ro

Gastronomie