Rămăria a fost inițial un magazin la stradă, un spațiu cochet, pe colț, în Timișoara. S-a transformat însă, în timp, într-un atelier care a realizat rame pentru evenimente precum Art Safari sau Art Encounters, iconice pentru pasionații de artă. Care este povestea?

Andi Popescu făcea fotografie comercială. Vreme de zece ani, jobul lui a fost să imortalizeze produse, mâncare, tot ce putea deveni subiect de promovare. A venit însă momentul în care a simțit că și-a pierdut pasiunea pentru pozat, așa că a ales să schimbe macazul. Atunci și-a amintit că totdeauna i-au plăcut ramele. Sau, mai degrabă, i-au displăcut pereții goi. Așa a început Rămăria.

„Nu aveam niciun fel de experiență în tâmplărie, nici măcar în comerț. Ai nevoie de o doză de inconștiență să pornești un business de la zero, fără experiență, dar eu am făcut-o. Businessul a trecut însă prin mai multe faze“, povestește Andi Popescu.

Rămăria a fost inițial un magazin la stradă, un spațiu cochet, pe colț, în Timișoara. Andi a găsit pe eBay un englez care locuia în Germania și care vindea toate sculele unui atelier similar. A mers până în Germania, de unde a cumpărat toate ustensilele, l-a contactat pe englez, i-a plătit șederea pentru o săptămână la Timișoara și l-a rugat să-i arate cum funcționează echipamentele, pentru a le putea folosi pe cont propriu ulterior. Amenajarea magazinului a început în octombrie 2015 și s-a încheiat în februarie-martie anul următor, pentru ca spațiul să fie deschis pentru public în aprilie 2016.

„Oamenii veneau să înrămeze tot felul de lucruri – puzzle-uri, goblenuri. Dar încet-încet, eu descopeream lumea artei contemporane, care crește foarte mult de la un an la altul. Românii aleg să investească în artă și înțeleg că trebuie să investească și în rame. Așa că am ales să fac o schimbare a businessului.“ Această transformare a făcut ca astăzi Rămăria să nu mai facă decât înrămări de conservare și de muzeu. Asta înseamnă că sunt respectate anumite standarde internaționale care stabilesc cum este corect să fie înrămate lucrările valoroase. Financiar, Rămăria a însemnat o investiție inițială de 15.000 de euro, la care s-au mai adăugat circa 10.000 de euro de-a lungul anilor.

„Lucrările pe care le înrămăm au valori foarte mari. Acum, de exemplu, lucrăm la o serie de lucrări de peste 10.000 de euro. Am înrămat lucrări semnate de Adrian Ghenie, de Geta Brătescu. Clienții noștri sunt, în general, colecționari privați, galerii, curatori care pregătesc expoziții pentru bienale și alte evenimente. Cel mai mult ne bazăm însă pe colecționari“, povestește Andi Popescu.

Fără a mai avea un magazin la stradă, ca la început, Rămăria a devenit o poveste despre experiențe și oameni, de la galeriști și curatori, până la artiști și colecționari sau chiar oameni fără pretenții care doar își doresc să aibă pe pereți ceva înrămat la Rămăria. Cei care ajung acolo înțeleg nevoia păstrării și a conservării lucrărilor pe termen lung, pentru că se gândesc mai departe de ei înșiși.

„Când cumperi o lucrare pe hârtie, șansele sunt foarte mari să vină înrămată prost. Adezivii cu care este lipită opera, de cele mai multe ori, sunt de calitate îndoielnică, iar asta afectează calitatea lucrării pe termen lung. Dacă hârtia este netratată, se poate îngălbeni, se poate deteriora. În plus, sticla nu este nici ea foarte bună, are reflecții, nu protejează. Sticla cu care lucrăm noi are protecție UV minimum 70% și maximum 99%. Tipul nostru de înrămare este și estetic, dar este necesar mai mult pentru conservarea în timp.“

Andi Popescu a realizat rame pentru evenimente precum Art Safari sau Art Encounters, iconice pentru pasionații de profil. Și deși acum piața nu este foarte mare, antreprenorul estimând la maximum 500.000 de euro vânzările firmelor care fac rame, indiferent de tipul lor, el se așteaptă ca în următorii ani să treacă de câteva milioane de euro, ca urmare a creșterii puterii de cumpărare și a nivelului de educație.

„O piață care până acum doi-trei ani nu exista și care astăzi există este cea a IT-știlor, care câștigă foarte mulți bani și care vor să investească în ceva meaningful (cu sens – trad.), adică în artă. Și cumpără artă de o anumită categorie, bazându-se strict pe estetică.“ IT-știi cumpără, de exemplu, Ștefan Câlția, care e în creștere acum, lucrări care costă 300-500 de euro bucata, sau Mădălina Andronic, artiști pentru cei care acum își fac intrarea în artă, dar care fac lucrări originale, pe care vrei să le ai în casă. „Datorită acestor oameni cred eu că piața va crește.“

Datorită lor, dar și datorită marilor artiști care îi ajung în mâini, Andi Popescu găsește fascinație în munca pe care o face.

„E un mare privilegiu să poți să petreci timp cu o lucrare de Brâncuși, Brassaï sau Ghenie, la modul cât se poate de intim, să pui mâna acolo unde a pus și artistul mâna, să analizezi, să apreciezi și, desigur, să protejezi ceea ce, în multe cazuri, poate fi considerat obiect de patrimoniu național. Faptul că cineva îți încredințează această răspundere, care nu se rezumă doar la suma plătită pe lucrarea sau lucrările în sine, pentru mine este foarte încurajator.“

În atelierul Rămăria din Timișoara se produc între 50 și 80 de rame pe lună, responsabil fiind Andi Popescu, împreună cu încă un ajutor. Majoritatea clienților sunt din afara orașului de pe Bega, din București, Iași sau Cluj-Napoca. Ei trimit lucrările, apoi discută cu Andi pe baza lor și analizează care sunt opțiunile pentru cel mai bun rezultat.

„La o ramă complexă, poți lucra o zi întreagă singur. În principiu, un om face două sau trei rame pe zi, dacă totul merge bine. Dorința celor mai mulți clienți este ca rama să fie cât mai subțire în față, chiar dacă are o adâncime mare. Lucrăm foarte mult cu lemn și cu furnir, nu cu plastic sau compozit. Poate părea simplu să faci o ramă, dar nu este.“

Toate materialele prelucrate în atelierul Rămăria vin din străinătate, din Spania, Italia, Austria, Germania sau Marea Britanie. Sticla este adusă pe paleți din Letonia. „Nu dintr-o aroganță, dar materialele care ne trebuie nu se găsesc în România“, mărturisește Andi Popescu.

Una dintre cele mai provocatoare sarcini de până acum a fost înrămarea unei lucrări de mari dimensiuni semnate de Ciprian Mureșan, pentru un colecționar din Cluj. Era vorba, practic, de un exemplar dintr-o serie de desene care fuseseră anterior expuse la Centre Pompidou, în Paris. La final, rama a ajuns să aibă 2,5 pe 1,7 metri, cu totul făcut la nivel de muzeu.

„Lucrăm și cu români, dar și cu colecționari străini care s-au stabilit în România. Partea proastă la ramele care au lucrări scumpe în ele este transportul, pentru că este nevoie de asigurare și devine nerentabil să le transporți dintr-o țară în alta. De aceea nu ne-am interesat să ne extindem la export. Și, în plus, e destul de multă treabă în România.“

În atelierul Rămăria, mutat în 2021 într-un spațiu mai generos, există non-stop minimum 100 de livrări în așteptare, așa că nu există perioade mai aglomerate decât altele. Andi Popescu avusese câteva temeri la începutul pandemiei, însă o licitație organizată de Artmark chiar în martie 2020, în lockdown, și încheiată cu vânzări de 1 milion de euro i-a redat speranța. Mai mult, zilnic, jobul pe care și l-a ales îi redă încrederea că lumea poate fi mai bună.

„Cred că, indiferent din ce alegi să faci bani în viață, este imperios necesar să te asiguri că o faci într-o companie plăcută, iar eu, prin alegerea mea, sunt privilegiat să am parte de oameni calzi, inteligenți, cu foarte mult bun-simț și cu o înțelegere reală despre ce înseamnă să investești niște bani din motive altruiste“, spune Andi Popescu.

Andi Popescu, fondator Rămăria: „Cred că, indiferent din ce alegi să faci bani în viață, este imperios necesar să te asiguri că o faci într-o companie plăcută, iar eu, prin alegerea mea, sunt privilegiat să am parte de oameni calzi, inteligenți, cu foarte mult bun-simț și cu o înțelegere reală despre ce înseamnă să investești niște bani din motive altruiste“.

Cultură