Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Ea provoacă standardele clasice ale designului prețios: Am avut curajul să combin aur cu argint, pietre rough cu cele polished și să nu urmez regulile bijuteriei clasice. Care este povestea Joule Project?

Joule Project a apărut ca atelier de bijuterii acum trei ani, dar până la lansarea oficială a fost necesară o acumulare de energii pe durata unui deceniu.

Ea provoacă standardele clasice ale designului prețios: Am avut curajul să combin aur cu argint, pietre rough cu cele polished și să nu urmez regulile bijuteriei clasice. Care este povestea Joule Project?
Ea provoacă standardele clasice ale designului prețios: Am avut curajul să combin aur cu argint, pietre rough cu cele polished și să nu urmez regulile bijuteriei clasice. Care este povestea Joule Project? · Foto: După Afaceri

Joule Project a apărut ca atelier de bijuterii acum trei ani, dar până la lansarea oficială a fost necesară o acumulare de energii pe durata  unui deceniu. Atâta timp a luat șlefuirea până la perfecțiune a proiectului Joule, care de la prima piesă până la cea mai recentă are o singură regulă de design: resetarea constantă a regulilor.

Joule provoacă establishmentul prețios pentru a scoate la inveală bijuterii-ca­racter, împrumutând ceva din energia unui copil rebel, într-un mediu în care ceilalți ascultă cu mâinile la spate. Paradoxal, în spatele proiectului se află Raluca Leafu, o absolventă de Drept, dar până la urmă cine poate încălca mai bine regulile decât cel care le știe la perfecțiune.

„Povestea Joule Project a început indirect acum 10 ani, când am creat brandul de accesorii Bon Bijou, prin intermediul căruia am învățat foarte multe lucruri“, spune Raluca Leafu, cofounder și creative director în cadrul Joule Project. Afirmă că bijuteria sa preferată este inelul, în urmă cu cinci ani pornind într-o adevărată aventură pentru a cunoaște lumea pietrelor și metalelor prețioase, tocmai pentru a crea altfel de inele. „Doi ani au fost pentru research, pentru călătorii, pentru crearea poveștii și pentru a construi un atelier propriu-zis. Iar de trei ani brandul Joule Project este live.“

Această cale pe care a urmat-o Raluca Leafu diferă mult de pregătirea sa academică, fiind absolventă a Facultății de drept din cadrul Universității București și dorindu-și să fie notar. Dar latura ei creativă și pasiunea pentru oameni și energia lor au fost mai puternice decât chemarea unei săli de judecată sau a unui birou notarial.

„Îmi plac oamenii și sunt creativă. Pornind de aici, am dorit să dezvolt o altfel de bijuterie în România. Am studiat partea de gemologie și simboluri în bijuterie la Paris, la școala susținută de Van Cleef & Arpels (una dinte cele mai luxoase case de bijuterii din lume – n. red.), am studiat diamantele și secretele lor prin workshopuri la De Beers (cea mai mare companie din domeniul diamantelor – n. red.) și la World Gemological Institute (Insti­tutul Mondial de Gemologie – trad.).“ Însușindu-și această parte esențială de teorie, Raluca Leafu a trecut la zona practică prin înființarea unui atelier alături de un bijutier cu experiență. Atunci a început magia sau mai bine spus energia, pentru că numele Joule exact asta înseamnă. „Joule este unitatea de măsură pentru energie, iar tot manifestoul brandului este în jurul energiei. Noi toți suntem energie. Partea mea preferată din bijuterie este zona de gemologie și anume pietre prețioase și semiprețioase.“ În acest moment, în Joule Project este doar Raluca Leafu, dar sunt colaborări pe partea de manufacturare cu mici ateliere din România, care completează partea de producție in-house. „Eu sunt partea de strategie, comunicare, branding, creație“, spune Raluca.

Ce a reușit însă Joule Project să facă a fost să producă fisuri în regulile clasice ale bijuteriilor, inclusiv în designul inelelor fiind vizibil acest element estetic. „Pattern-ul inelelor îl reprezintă crăpăturile, care sunt tot din povestea energiei, pe care am ales să le aurim selectiv, mai exact în combinația a două metale – aur și argint, iar acest lucru este întotdeauna complex. Inelele au o piatră secretă ca semnătură a brandului, pe care purtătorul trebuie să o descopere.“

Totul este o poveste.

„Am avut curajul să combin aur cu argint, pietre rough cu cele polished și să nu urmez regulile bijuteriei clasice. Nu știu ce element de noutate să definesc, însă când vezi un inel de la noi, știi că este Joule Project.“

Poveștile Ralucăi și poveștile clienților se contopesc în bijuterii unicat și nici nu ar fi putut fi altfe, ținând cont de gradul de personalizare pe care îl propune Joule.

„Avem poveștile colecțiilor noastre permanente, dar și poveștile clienților pe care le-am integrat în bijuterii. Primul inel pe care l-am făcut a fost o mină de diamante, ideea din spatele lui fiind că energia și pietrele vin din pământ. Este mult mai puternic mesajul de a purta toată mina de diamante, nu doar unu.“

După, spune Raluca, a dezvoltat colecția Energy, reprezentată de inelul dop de șampanie, care are gravat 0,9 J. „Aceasta reprezintă energia în Jouli cu care sare dopul de șampanie din sticlă.“ Inelul 350k, 350.000 de mii de Jouli, face referire la energia pe care o consumă un om într-o oră, iar inelul Kiss, compus din trei inele, are pe unul dintre ele  gravată energia pe care o consumi în timpul unui să­rut.

„Avem și linia unde poți veni cu o bijuterie veche pe care o integrăm într-un design nou.“

Comunitatea Joule nu este marcată de un profil anume, ci mai degrabă prin niște valori estetice comune ale oamenilor care aleg să facă parte din această poveste. „Avem un proiect care se numește Life in 350k, unde îi fotografiem și filmăm pe primii 100 de oameni care au cumpărat inele și spunem poveștile din spatele lor.“

Metalele din care sunt realizate piesele Joule sunt aurul și argintul. Atelierul folosește mai multe tipuri de pietre, dar cele mai cerute sunt diamantele, safirele, rubinele,  smaraldele, quartzul, turmalinele, citrinul, acvamarinul, tanzanitul și labradoritul. „Avem și piese pe care le lucrăm în serie, dar în proporție de 80% suntem un brand unde creăm piese one of a kind, fiecare inel având povestea purtătorului.“

Bijuteriile Joule Project se pot găsi la concept store-ul Aparterre, în showroomul atelierului din București, dar și online pe www.joule-project.com.

„Mă inspiră tot ce mă înconjoară. Exercițiul pe care îl fac în fiecare zi este să fiu prezentă și să observ: de la un vers care mi-a plăcut până la mirosuri pe care le simt, la oameni pe care îi întâlnesc. Dacă ar fi să rezum într-un cuvânt ce mă inspiră, ar fi călătoriile.“

Acest apetit pentru evadare estetică este vizibil și la nivelul colaborărilor pe care le are Joule Project, cea mai recentă fiind cea alături de Nocturn Flowers, atelier floral experimental. În viziunea Nocturn, florile nu mai sunt doar flori, nu mai sunt doar pentru alții, ci alături de vaze sau de accesorii devin, în mod aproape ritualic, altare de frumusețe chiar în spațiul intimității noastre. Deodată, asocierea dintre bijuterii cu un caracter deosebit și o selecție de flori atent curatoriată, departe de orice clișeu, toate trecute printr-o abordare fotografică ce contravine regulilor clasice pe care le vedem în fotografia de bijuterie, atrage atenția. E ceva acolo aproape imperceptibil, un magnetism aparte, pentru că uneori cadrele perfect clare alternează cu cele difuze. Totul este o joacă, din care rezultă o energie de o sensibilitate aparte.

„Vor urma, anul viitor, colaborări interesante“, dă asigurări Raluca Leafu. „Avem o nouă colecție în plan și extinderea brandului în afara țării.“

Călătoria abia a început.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția