Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață /PROFIL

Profil: Cariera, familie, cariera

Se stie despre ea ca este una dintre cele 11 femei care conduc companii din lista Forbes 500. Brenda Barnes a incercat candva sa renunte la cariera dupa despartirea de PepsiCo. Dar n-a rezistat departe de domeniul business. Acum este CEO Sara Lee si, in viziunea unora, "a gasit reteta succesului"

Profil: Cariera, familie, cariera
Profil: Cariera, familie, cariera · Foto: După Afaceri

Se stie despre ea ca este una dintre cele 11 femei care conduc companii din lista Forbes 500. Brenda Barnes a incercat candva sa renunte la cariera dupa despartirea de PepsiCo. Dar n-a rezistat departe de domeniul business. Acum este CEO Sara Lee si, in viziunea unora, “a gasit reteta succesului”.
Brenda C. Barnes este membru al consiliului de conducere si CEO al companiei Sara Lee Corporation. Se afla in consiliul director inca de cand s-a alaturat firmei ca presedinte si COO in iulie 2004. Abia in anul 2005 a preluat functia de CEO.
Barnes si-a luat licenta in economie in anul 1975, atunci cand a absolvit Augustana College. A terminat un master in domeniul business administration in anul 1978 in cadrul Universitatii Loyola din Chicago. Peste cativa ani, in 1997, avea sa primeasca titlul onorific Doctor of Humane Letters din partea Augustana College.
Inainte sa-si lege numele de tot ceea ce inseamna Sara Lee, Barnes a fost CEO PepsiCola North America din 1996 si pana in 1998, dupa ce a avut functia de COO in aceeasi companie din 1994. In timpul carierei sale de 22 de ani la PepsiCo, Barnes a avut mai multe pozitii cheie in diferite filiale PepsiCo din toata lumea si chiar una sau doua companii “surori” – Frito-Lay (vicepresedinte), Wilson Sporting Goods (business manager). Din noiembrie 1999 si pana in martie 2000, Barnes a fost presedinte interimar si CEO la Starwood Hotels & Resorts.
Brenda Barnes sustine ca a parasit PepsiCo in 1998 pentru a se dedica familiei. Tot ea presupune ca acesta este motivul pentru care a devenit exemplul favorit al presei atunci cand vine vorba despre femei care au renuntat la cariera pentru familie, dar nu au rezistat si s-au intors in joc de dragul puterilor executive.
Nimeni nu a comentat pana acum daca lucrurile stau intr-adevar asa. Cert este ca, dupa PepsiCo si dupa o pauza de afaceri, din 2005, Brenda Barnes a preluat fraiele Sara Lee Corporation. A anuntat imediat schimbari majore menite sa imbunatateasca imaginea brandului pe piata producatorilor de mancare, ceea ce a adus modificari atat in ramurile care insumau mai mult de 40% din vanzari – alunele si snacks-urile Sara Lee de pe piata europeana – cat si in afacerile cu imbracaminte.
Apoi brandurile Hanes, Champion and Playtex, toate apartinand de Sara Lee Corporation, s-au relansat prin campanii publicitare sub un nou nume: Hanesbrands.
Sara Lee Corporation se prezinta ca fiind un “producator si distribuitor de produse de calitate (adevarate branduri) in intreaga lume”. In luna februarie a anului 2005 compania a inceput sa dezvolte un plan destul de ambitios care avea ca scop sa transforme Sara Lee intr-o companie axata in mod deosebit pe categoriile de produse alimentare, pe bauturi, produse domestice si de ingrijire corporala. Planul de dezvoltare pe care Brenda Barnes l-a pus cap la cap a dus la cresterea vizibilitatii unor branduri cum sunt Ambi Pur, Ball Park, Douwe Egberts, Hillshire Farm, Jimmy Dean, Kiwi, Sanex, Senseo si, mai ales, Sara Lee.
Pana acum cativa ani, compania pe care o conduce era in topul celor mai de succes firme din Chicago. A avut o perioada de declin in 2003-2005 si acum se afla din nou pe linia de plutire. “Se pare ca Brenda Barnes, una dintre femeile care conduce o companie din lista Fortune 500, chiar a gasit reteta succesului”, comenteaza publicatia Chicago Magazine.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția