Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Primele ganduri ale unui strain confuz

Dupa un zbor de sapte de ore de la New York la Bucuresti, diferenta de fus orar m-a lovit din plin, transformandu-ma intr-un zombie aflat in cautarea unui pat. A urmat un somn de cateva ore la hotel, dupa care m-am trezit infometat (noaptea, bineinteles) si am comandat o pizza



Dupa un zbor de sapte de ore de la New York la Bucuresti, diferenta de fus orar m-a lovit din plin, transformandu-ma intr-un zombie aflat in cautarea unui pat. A urmat un somn de cateva ore la hotel, dupa care m-am trezit infometat (noaptea, bineinteles) si am comandat o pizza. Nota de plata a reprezentat inceputul confuziei ce avea sa devina un sentiment familiar in urmatoarele zile. Suma inclusa pe nota de plata, peste o suta de mii, parea egala cu pretul unei case mari in America, asa ca, pur si simplu “mi-a picat fata”. Persoana care mi-a adus pizza a ras in hohote de expresia mea nedumerita si de ignoranta pe care o afisam, o reactie cu care am inceput sa ma obisnuiesc in zilele ce au urmat.



Sunt de patru zile in Romania, unde voi lucra timp de o luna. Majoritatea oamenilor vorbesc limba engleza si sunt dornici sa afle ce cred despre Romania, asa ca editorul meu a fost de parere ca ar fi interesant sa scriu despre acest subiect. Chiar daca a avut sau nu dreptate cand a presupus ca gandurile mele prezinta un oarecare interes, am descoperit multe lucruri care imi plac in acest oras si m-am gandit sa scriu despre ele pe parcursul a cateva articole.



Pe langa numarul impresionant de zerouri din coada preturilor, un alt lucru pe care l-am observat indata a fost caldura oamenilor. Imaginea personala este foarte importanta in Statele Unite, iar in marile orase fiecare ridica o bariera intre sine si ceilalti. Oamenii nu poarta conversatii si nu sunt ei insisi decat daca este imperios necesar sau daca obtin astfel vreun avantaj, iar de cele mai multe ori sunt distanti si ambitiosi. Bineinteles ca nu toata lumea este asa, dar avalansa de programe de televiziune si mesajele pe care acestea le trimit este responsabila in mare parte pentru acutizarea acestei tendinte. Desi ma aflu de putina vreme in Romania, persoanele cu care lucrez si cei pe care i-am intalnit m-au facut sa ma simt in largul meu. Vorbesc cu mine, imi raspund la intrebari, ma invita seara in oras, iar eu sunt intr-adevar foarte recunoscator, deoarece chiar nu sunt nevoiti sa faca acest efort. Din pacate, cei care calatoresc in America nu au foarte des parte de o primire asa calduroasa.



Ca orice strain aflat intr-o tara unde nu cunoaste limba, ma pierd adesea



antr-un noian de cuvinte pe care nu le inteleg, asa ca sunt adesea singur cu gandurile mele. Sunt inconjurat de discutii si de oameni care se distreaza, dar nu am nici cea mai mica idee despre ce vorbesc. Am observat totusi ceva ciudat – uneori, un cuvant in limba engleza rasare in mijlocul unei conversatii in romana. De pilda, expresia “I love you” s-a strecurat intr-o discutie autohtona. Acelasi lucru se intampla si cu unele injuraturi si de fiecare data sunt luat pe nepregatite.



As putea vorbi despre arhitectura minunata a orasului in ultimul paragraf sau despre faptul ca sofatul in Bucuresti se aseamana cu un sport violent, fara arbitri, dar as dori mai degraba sa povestesc cum am petrecut acum cateva seri. In timp ce stateam pe o banca de la Laptaria lui Enache, ma uitam la un film romanesc, beam o bere si purtam o conversatie interesanta cu cativa colegi de la ziar sub cerul instelat, doua lucruri mi-au venit in minte. In primul rand, daca cineva ar construi un astfel de bar in America, cu un ecran urias sub cerul liber ar fi un mare succes, deoarece e o idee minunata. In al doilea rand, chiar imi place acest oras si ma gandesc cu placere la zilele pe care le voi petrece aici. Va multumesc ca m-ati primit. datkins7700@yahoo.com



Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția