Primavara cu gheise, bai divine si flori de cires

“Sa presupunem ca tu si cu mine stam in liniste intr-o camera si admiram gradina, vorbind incet la o ceasca de ceai despre ceva ce s-a intamplat cu foarte mult timp in urma. Probabil ca as rade si mi-as aduce aminte de o dupa-amiaza in care ii turnam o ceasca de sake unui barbat si ma simteam ca o pasare care a zburat peste ocean si a gasit, in sfarsit, pe cineva care ii poate spune unde ii este cuibul. Eram in Japonia, in 1929.” (Memoriile unei gheise, Arthur Golden)

Sa presupunem din nou. Dar, de data aceasta, ca tu si cu mine ne aflam in Japonia anului 2006, tot la o ceasca de ceai si, de asemenea, admirand, dintr-o camera la fel de linistita, gradina. Vei descoperi ca aproape nimic nu s-a schimbat. Pentru ca este primavara, gradina ar fi, probabil, o mare de sakura – ciresi infloriti, iar linistea ar putea fi deranjata doar de rasetele participantilor la hanami, sarbatoarea florilor de ciresi.

In perioada Heian (794-1185), admirarea infloritului ciresilor era rezervata numai clasei aristocrate. Odata cu perioada Momoyama (1568-1600), insa, obiceiul s-a extins in randurile intregii populatii, iar astazi este un simbol national. In Japonia exista peste 400 de specii de ciresi care nu sunt plantati pentru fructe, ci numai pentru flori. Perioada de inflorire incepe cu luna ianuarie in Okinawa si culmineaza cu o adevarata “explozie de flori” spre sfarsitul lui martie si inceputul lui aprilie, in special in regiunea Honshu. In Hokkaido, sakura atinge maximul de frumusete in luna mai, in iunie fiind sfarsitul perioadei de inflorire.

Sakura este un motiv de bucurie atat pentru localnici, cat si pentru turisti. De obicei este sarbatorita prin tot felul de petreceri si festivaluri cu participare foarte numeroasa (in japoneza, acestea poarta numele de hanami). Astfel, in aceste zile, locurile publice faimoase pentru inflorirea ciresilor (cum ar fi, de exemplu, parcul Ueno din Tokio) sunt intesate de lume si chiar se dau adevarate batalii pentru ocuparea celor mai bune pozitii. Oamenii merg sa priveasca sakura insotiti de familie, prieteni, cunoscuti sau chiar colegi de serviciu.

Festivalurile florilor de cires sunt unele dintre cele mai cunoscute si mai vechi traditii japoneze. Adauga la acestea templele din Kyoto si Nara, ceremonia ceaiului, sanctuarele si muzeele de istorie si vei avea una dintre cele mai fascinante si mai misterioase vacante.

Romanul lui Arthur Golden este cel care a atras din nou atentia asupra unei laturi a Japoniei – gheisele. Oricine a vazut ecranizarea romanului si-a dorit, macar pentru un moment, sa se fi nascut cu un secol in urma, daca nu pentru a admira dansurile firave ale gheiselor, macar pentru a se hrani din cultura demna si discreta a Japoniei acelui timp. Gheisele mai exista si astazi, dar, in afara de turisti, nimeni nu le mai acorda atat de multa atentie ca pe vremuri. Asemeni samurailor, gheisele isi pastreaza totusi rolul in societatea japoneza si continua sa fascineze cu imaginea lor misterioasa.

Cele mai cunoscute hanamichi (cartiere de gheise) pot fi gasite in Tokio si Kyoto. Medievalul Edo, asa cum era cunoscut Tokio, era, pana nu de mult, vizitat pentru Yoshiwara, cartierul placerilor, unde actorii si cantaretii se amestecau pe strazi cu turistii si comerciantii. In Kyoto, distractia isi avea locul in cartierul Shimabara, locul in care si astazi gheisele isi intretin clientii la faimoasele ceremonii ale ceaiului.

Denumirea oficiala a Japoniei este Nipponkoku, in traducere “Tara de la originea soarelui”. Potrivit legendei, Tara Soarelui Rasare a fost creata de zei. Se spune ca acestia au infipt o sabie in ocean si cand au scos-o, din cele patru picaturi de apa care se scurgeau de pe sabie au aparut cele patru insule ale Japoniei. Astazi, Japonia este un caleidoscop cultural, undeva la intersectia dintre masini, computere, electronice si gheise, bonsai, ceremonia ceaiului, ikebana. Si, cu toate ca, probabil, ati vazut tot felul de filme si documentare despre aceasta tara la televizor, nimic nu se compara cu senzatia traita in momentul in care pasesti pentru prima oara pe taramul florilor de cires.

In plus, o vizita intr-o tara atat de calda si de colorata s-ar putea sa fie exact ce-ti trebuie dupa o iarna atat de lunga si de friguroasa. Una dintre cele mai relaxante experiente este chiar circuitul centrelor de spa, sau, mai exact, circuitul bailor calde (onsen) din cadrul spa-urilor japoneze. Sunt peste 3.000 astfel de onsen localizate in toata tara care, desi sunt deschise publicului aproape pe tot parcursul anului, in anotimpurile reci sunt extrem de aglomerate. Nimic nu e mai placut decat sa te scufunzi intr-o piscina fierbinte in timp ce respiri aerul rece al iernii tarzii, sorbi incet dintr-o ceasca de sake si admiri muntii inzapeziti aflati la doar cativa pasi mai incolo.

Arhipelagul japonez este localizat in zona celor mai activi vulcani asiatici, asa ca sursa izvoarelor termale este nesecata. “Baile divine” (kamiyu), cum le numesc localnicii, sunt cele mai sanatoase tratamente naturale de sanatate si frumusete inca din antichitate. Puterile tamaduitoare ale onsen-urilor stau in bogatia de minerale si saruri care vin din adancurile muntilor vulcanici. Unde mai pui ca, de multe ori, combinatia de piscina fierbinte in mijlocul naturii si cele cateva guri de sake, traditionale, de altfel, ajung sa transforme si cel mai conservator turist intr-un petrecaret convins.

Cele mai populare centre de spa se afla in ryokans (hanuri japoneze traditionale). Pentru ca, mai mereu, sunt extrem de aglomerate, este recomandat ca rezervarile sa fie facute cu mult timp inainte de sosirea in tara. Cel mai cunoscut ramane totusi Shougetsu, din orasul Hakone Yumoto, aflat la doar cateva minute de Tokyo. Camerele hanului sunt decorate in stil occidental sau japonez si au vedere catre munti si raul Hayakawa.

Cel putin la fel de interesante si tamaduitoare, pentru sufletele budiste de data aceasta, sunt templele Zen. Aflate in slujba lui Buddha, acestea se constituie din sapte cladiri principale: to (pagoda), kondo (sala principala), kodo (sala de lectura), shorro (camera clopotului), kyozo (unde se afla scriptele budiste), sobo (dormitorul) si jikido (camera in care se ia masa). Daca in trecut cele mai importante erau pagodele, astazi sunt gradinile Zen din jurul templelor. Construite dupa un design foarte studiat, acestea sunt o combinatie de nisip, gravuri fine, pietre de rau si roci montane care sa sugereze diferite peisaje, creand iluzia unui Univers in miniatura. Cele mai impresionante temple sunt localizate in zonele Kyoto si Nara.

Daca stai in Japonia numai cateva zile, cel mai bine ar fi sa ti le petreci in Kyoto. Cu toate ca, la prima vedere poate parea o jungla, la a doua vedere vei incepe sa observi cele 1.600 de temple, 250 de altare, 60 de gradini, 24 de muzee, doua castele imperiale si cele mai bune oportunitati de a capta adevarata imagine a Japoniei cu aparatul de fotografiat. Majoritatea templelor au fost construite cu mai mult de un mileniu in urma si apoi distruse de cutremure, incendii, razboaie, dar numai pentru a fi construite din nou.

Cu toate ca, probabil, nu mai exista nimeni care sa nu fi gustat macar o data din celebra mancare japoneza, nimic nu se compara cu bucataria traditionala savurata chiar la ea acasa. O masa obisnuita contine un bol de orez (gohan), un bol de supa din taitei de soia (miso shiru), legume afumate sau murate (tsukemono) si peste sau carne. Localnicii adora sa manance in oras. Mai mult, odata ajuns in Hokkaido sau Okonomiyaki, primul sfat pe care ti-l va da orice japonez este sa incerci neaparat fructele de mare.

Atat de dezvoltata si totusi atat de traditionala, Japonia continua, de mii de ani, sa fie unul dintre cele mai fascinante si mai atragatoare obiective turistice. Singura problema cu care par sa se confrunte vizitatorii Tarii Soarelui Rasare este timpul, mereu prea scurt pentru a permite dezvaluirea tuturor misterelor stravechi.

Cultură