Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Prima intalnire, primul sarut, primul card

Acum cativa ani buni, fetitele coseau haine papusilor, iar baieteii isi confectionau singuri mingea pentru fotbal. Astazi copiii isi cumpara singuri jucariile si platesc cu cardul personal. Cand vine vorba despre copii si felul in care acestia stiu sau nu sa-si gestioneze finantele (banii de buzunar primiti de la parinti), parerile sunt foarte impartite

Acum cativa ani buni, fetitele coseau haine papusilor, iar baieteii isi confectionau singuri mingea pentru fotbal. Astazi copiii isi cumpara singuri jucariile si platesc cu cardul personal.

Cand vine vorba despre copii si felul in care acestia stiu sau nu sa-si gestioneze finantele (banii de buzunar primiti de la parinti), parerile sunt foarte impartite. Unii isi “alimenteaza” copiii zilnic, altii saptamanal, iar altii deloc. Motivele sunt si ele dintre cele mai diverse.

Unii sustin ca banii dezvolta obiceiuri “nesanatoase” atunci cand sunt lasati pe mana copiilor, iar altii cred ca cei mici ar trebui invatati cat mai repede care este valoarea banului.

“Intre bani si droguri sunt niste asemanari uimitoare”, spune psihologul Daniel Costache.

“Amandoua sunt mult prea la indemana copiilor, par ieftine la inceput pentru ca, in timp, sa te aduca intr-o stare de dezastru financiar si emotional”, explica el. Spre deosebire de droguri, insa, creditele sunt o necesitate a lumii moderne. Asadar, “este foarte important pentru copii sa stie ce inseamna un card de credit si cum se foloseste acesta, mai ales ca astfel de lucruri nu se prea invata la scoala”, explica Daniel Costache.

Tot psihologul e de parere ca “nimic nu te invata mai bine cum sa manuiesti banii decat folosirea lor zilnica”.

De aceea, pentru parintii foarte ocupati sau uituci (atunci cand vine vorba de banii de buzunar ai copilului), exista cartile de credit pentru adolescenti. Foarte controversat in SUA (unde si-a facut aparitia), sistemul a avut totusi succes, mai ales in cazul elevilor de liceu.

Daca in afara cartile de credit pentru adolescenti au deja cativa ani, la noi, acest proiect a fost demarat abia anul trecut. Initiatorul a fost BRD, iar pachetul oferit se numeste Sprint.

Se adreseaza tinerilor intre 14 si 18 ani si poate fi deschis numai cu acordul parintilor. Aparut pe piata acum un an, pachetul Sprint contine contul Atusprint si cardul international Cirrus Sprint.

“Acesta poate fi folosit pentru retrageri de numerar de la reteaua de ATM-uri. In tara se pot retrage maxim 200 euro pe zi si 1.000 euro pe saptamana, iar in strainatate maxim 500 euro pe zi si 2.000 euro pe saptamana”, spune Traian Traicu, sef serviciu relatii cu media la BRD.

Cu trei saptamani in urma, si BCR a lansat un proiect asemanator – cardul poarta numele de BCR VISA Electron Junior si se adreseaza exclusiv adolescentilor cu varste intre 14 si 18 ani.

Pana acum, “numarul de carduri Junior emise este de cateva sute, iar interesul aratat de adolescenti este deosebit”, spune Cornel Cojocaru, Executive Manager & Spokesman BCR.

Nu doar adolescentii arata interes (desi ar putea parea cei mai indreptatiti), ci si parintii si asta pentru ca Junior are la eliberare toate comisioanele zero. In plus, nu este nevoie decat de semnatura parintilor si stabilirea unei sume maxime pe care copilul sa o poata retrage in fiecare zi. Aceasta poate varia intre 10 Ron si 3.000 de Ron, in functie de buzunarul si bunavointa parintelui.

Cardul VISA Electron Junior este valabil doi ani si poate fi folosit atat pentru retragerea de bani de la bancomat, cat si pentru plati de facturi in tara, dar si in strainatate.

“Asadar, trimite-ti copilul in lume fara sa-i faci card si esti un parinte ratat!”, conchidea Oprah in revista sa “O” anul trecut. Cu siguranta ca la noi nu se aplica inca aceasta concluzie, dar nici mult nu mai este pana fiecare adolescent care nu a implinit 18 ani va avea o carte de credit. Nu doar pentru ca este in tendinte, dar si pentru ca, in ciuda “contraindicatiilor”, cardurile le simplifica viata. Poate doar pe a parintilor o complica putin…

In SUA

Unul din trei liceeni are un card de credit. Jumatate dintre acestia au cardul pe numele lor (conform unui studiu facut de Jumpstart Coalition).

78% din studenti au carti de credit. Media creditelor facute de studenti este de 3.200 de dolari, in timp ce unul din zece studenti depaseste suma de 7.800 de dolari.

Procentul rau-platnicilor sub 25 de ani a crescut de la 1% in 1995 la peste 5% in 2005.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția