Prea mult, prea repede

Lumea se plange de obicei ca Bucurestiul e pe dos, ca, in comparatie cu Europa de Vest, lucrurile nu merg bine, nu sunt bine organizate, ca totul de la piata de consum la infrastructura administrativa a ramas in urma. Cand vine insa vorba de viata de noapte si cultura de club, nimic n-ar putea fi mai neadevarat. Bucurestiul e cu ani lumina inainte.

Sa nu ma intelegeti gresit. Nu sunt un admirator al vietii de noapte bucurestene. De fapt imi displace profund. Chiar daca organizez evenimente in capitala de trei ani, nu sunt genul de expat care vine la Bucuresti si lauda atmosfera de petrecere continua a orasului. Exista, ce-i drept, un mare numar de straini care vin aici si sunt destul de impresionati de faptul ca aceasta este o capitala in care ai mereu multe de facut.

E adevarat ca nu lipsesc locurile in care sa-ti petreci timpul. De la futurismul stil Portocala Mecanica al Embryo la luxul fara limite al Bamboo si Bonsai, orasul are mai multe cluburi elegante decat multe metropole din vest. E adevarat si faptul ca nu lipsesc nume mari din randul DJ-ilor care sa ofere spectacole. Lista de invitati de la cluburi cum ar fi Krystal si la evenimente ca The Mission arata ca un top ten din Mixmag (revista specializata pe clubbing si muzica dance). Atunci care-i problema? Problema e ca, de fapt, clubbing-ul din Bucuresti arata cum ar putea arata, peste cativa ani, clubbing-ul de la Londra, Manchester sau Paris.

Romania este una dintre cele mai capitaliste tari din Europa. Populatia sa a absorbit visul american in intregime. “Problema Romaniei este ca oamenii vor sa se imbogateasca repede, fara nici un pic de munca”, mi se spune adesea.

De acord. Dar, cu siguranta, acesta este spiritul capitalismului in cea mai pura forma. Este intruchiparea principiilor care au condus economia de piata libera cu incepere de la reformele lui Reagan si Thatcher in anii optzeci, ideea ca “lacomia e buna”.

Aceasta mentalitate aduce cu sine un individualism omniprezent si implacabil care inca nu a prins prea bine in Occident. In Vest, dezvoltarea lenta a capitalismului, existenta unei paturi mijlocii de mult create si idei ca “noblesse oblige” ne protejeaza de versiunea mai neiertatoare a “capitalismului de cowboy” intalnita in Romania si in mare parte a spatiului ex-sovietic. Cum spunea rapperul 50 Cent, ale carui albume s-au vandut in milioane de exemplare, mentalitatea dominanta aici, in Estul Salbatic, este “imbogateste-te sau mori incercand”.

Intrati in oricare club elegant din Romania si va veti trezi intr-o lume care arata ca desprinsa dintr-un videoclip al lui 50 Cent.

Barbati smecheri cu parul dat pe spate cu gel si lanturi groase de aur, sticle de bauturi alcoolice de import si bauturi energizante in centrul mesei, un card de fete care au jumatate din varsta lor inconjurandu-i de parc-ar fi coborati din ultimul videoclip al lui R-Kelly, cu exceptia faptului ca nu e niciun negru prin preajma. Hranit de visele vazute pe MTV, acesta este felul in care clubbing-ul incepe sa arate in Vest. Devine din ce in ce mai arogant, din ce in ce mai individualist, din ce in ce mai egoist, iar Romania se afla in linia intai a miscarii.

Ironie cu atat mai mare cu cat ne gandim la radacinile clubbing-ului. De la Northern Soul (sufletul nordului) de la finalul anilor saizeci, prima miscare care a corespuns cu ceea ce aveam sa denumim clubbing, la miscarea Rave din nordul Angliei si la scena House de la Chicago din perioada cuprinsa intre mijlocul si sfarsitul anilor optzeci, cultura de club a debutat in postura a ceva care reunea o intreaga comunitate de outsideri. Strangea la un loc pusti albi ai clasei muncitoare (Northern Soul si Rave), precum si homosexuali negri marginalizati (House). Scena rave ce a pornit in vara lui 1989 si a constituit punctul de plecare al muzicii “dance” si al culturii de DJ asa cum o stim noi era antiteza scenei de clubbing din ziua de azi. Totul consta in petreceri cu acces liber pe terenuri situate in zone izolate sau in depozite industriale abandonate, intr-o generatie intreaga care se aduna ca sa uite presiunile societatii de consum a anilor optzeci, oameni ce-si lasau orgoliile la usa, luau droguri si dansau in dementa – ca o comunitate.

Asadar, problema Bucurestiului nu este dezvoltarea insuficienta a scenei de noapte. Dimpotriva, aceasta este mult prea dezvoltata. La capatul de sus al spectrului, a devenit o modalitate pentru barbatii cu bani care inainteaza in varsta sa-si stimuleze egotismul si sa-si afiseze puterea si bogatia.

La celalat capat avem localuri precum Club A sau Fire, unde se vinde bere aproape la pretul de cost unei multimi de studenti si unde revolta impotriva localurilor mai cu fite se manifesta prin dispozitia predominanta anxioasa adolescentina si sfidarea specifica varstei.

Cei care cauta o alternativa la aceasta polarizare aferenta unei seri in oras nu prea au mare lucru la dispozitie. DJ-ii care ajung aici or fi ei unii dintre cei mai mari, dar sunt, de asemenea, si cei mai rizibil de trecuti, genul care face turnee mondiale tocmai pentru ca scena vest-europeana e satula pana in gat de fenomenul “DJ-ului superstar.”

Acestia sunt echivalentele din sfera muzicii dance a lui Phil Collins sau Michael Bolton, fosile ce traiesc dintr-o reputatie pe care si-au creat-o cu ani in urma, intepenite intr-o muzica ce suna ca o relicva din trecut.

Discutia despre DJ-i si nopti de club arata cat de restransa este viata de noapte din Bucuresti. Cum ramane cu comedia live?

Cum ramane cu muzica live? Acestea sunt exact domeniile care au renascut in ultimii ani in Occident si care sunt aproape imposibil de gasit in Bucuresti. Exista doar una sau doua trupe in Bucuresti pentru care v-as recomanda sa platiti ca sa le vedeti, in parte din cauza faptului ca nu sunt localuri care sa le sustina.

Daca va aflati in cautarea comediei (numita de mult “noul rock and roll” in Vest), atunci lasati-o balta.

Oricine v-ar spune ca viata de noapte din Bucuresti e subdezvoltata se insala. Orasul surprinde perfect ceea ce viata de noapte a ajuns sa insemne, acum ca a devenit comerciala, cosmetizata si pasabila unui public mai larg. Iar mie nu-mi place acest lucru.

* Tom Wilson realizeaza “Death Disco”, o noapte de club in Bucuresti organizata in mod regulat, in care se exploreaza istoria uitata a muzicii dance. Detalii la www.tomwilson.ro.

Ce cred expatii

Nici prea-prea, nici foarte-foarte

Lola Gusman

Viata de noapte din Bucuresti se imbunatateste an de an. Alaturi de o scena underground in dezvoltare, noile localuri ca Embryo sau Fratelli, localurile de dans ce nu mai sunt chiar atat de noi, precum Kristal Glam Club sau organizatorii de evenimente de la Mission au dus la sporirea coeficientului de stralucire (“glamour”) a orasului pe timp de noapte si au oferit un debit constant de DJ de top la nivel mondial. Acestea fiind spuse, viata de noapte din Bucuresti inca mai lasa de dorit. Exista o penurie serioasa de baruri si alte localuri relaxate, majoritatea unor asemea stabilimente fiind fie localuri de subsol sau cafenele. Mai mult, nu exista niciun club de buna calitate in afara de Kristal. Restul localurilor din Bucuresti stau prost la capitolul calitatea muzicii si dansului – in cea mai mare parte – si pun accent excesiv pe pretentiozitate si fuste mini. Cel care pacatuieste cel mai tare la acest capitol este mult prea laudatul Office. Supraaglomerat si cu suprapreturi, acesta ar fi locul in care sa fii vazut, dar ar trebui evitat in caz ca vrei sa dansezi. (Lola Gusman este avocata si a petrecut peste 4 ani in Bucuresti)

Locuri noi pentru blazati

Oliver Meister

Dupa vreo doi ani de explorari, pot sa le recomand cateva locuri noi celor blazati si plictisiti de vechile cluburi. Primul nu e neaparat nou, ci mai degraba innoit. Studio Martin a fost relansat de aceiasi oameni care au adus multi DJ internationali la Bucuresti in ultimii ani. Pe langa muzica electronica, mai au si seri speciale pentru toate gusturile muzicale, iar in weekend sunt concerte. In plus, au si cel mai mare stroboscop din Bucuresti. Embryo este pentru cei care vor sa manance, dar sa ramana si la un pahar si ceva dans spontan. Un restaurant cu un meniu destul de mic dar consistent si de calitate, care are la etaj un bar foarte spatios, unde puteti sari in toate directiile daca aveti chef. E decorat in stil modern – gen Barbarella. Nu e recomandat pentru bugetele limitate, dar merita toti banii, avand in vedere locatia, calitatea si atmosfera. (Oliver Meister, avocat britanic, lucreaza pentru compania americana CME si este directorul PRO TV SA.)

Gastronomie