Cum a pornit din Vălenii de Munte un business care a adus pizza napoletană în inima Bucureștiului. Andrei Fâciu, PizzaMania: Am înțeles de la început că nu putem să ne batem cu alții de la egal la egal. Am mers pe conceptul nostru
Este aproape imposibil să te plimbi prin centrul Bucureștiului și să nu simți mirosul pizzei napoletane, o pizza făcută ca la carte, care se separă ireconciliabil de modelul cu care am crescut majoritatea, celebra pizza pufoasă cu de toate.
Este aproape imposibil să te plimbi prin centrul Bucureștiului și să nu simți mirosul pizzei napoletane, o pizza făcută ca la carte, care se separă ireconciliabil de modelul cu care am crescut majoritatea, celebra pizza pufoasă cu de toate. Dar ceea ce a devenit acum o tendință cu acte în regulă, care rivalizează cumva cu celebritatea pe care burgerii au avut-o la un moment dat pe piața gurmandă locală, a început să fie construit cu ani în urmă. Iar unul dintre businessurile care au contribuit la acest savuros proces de educare este PizzaMania.
„Am fost mereu fan pizza, țin minte că pe la 5-6 ani mâncam până simțeam că nu mai pot. Apoi, treaba asta cu antreprenoriatul este o chestie de familie“, spune Andrei Fâciu, omul din spatele PizzaMania. Pe la 12 ani, a început în mod absolut intuitiv să gătească singur pizza, iar apoi, datorită unui context, a mers mai departe punând bazele primei pizzerii cu cuptor cu lemne din Vălenii de Munte (Prahova). Da, proiectul care a contribuit la lansarea valului de pizza de autor în București nici măcar nu a fost plămădit aici, ci la aproape două ore distanță, în Vălenii de Munte.
„La un moment dat s-a pus problema destinației unui spațiu pe care îl aveau părinții și așa am pornit practic prima pizzerie din Vălenii de Munte, în 2003. Am făcut la acel moment ce puteam, ce știam de fapt.“
Dar lucrurile nu au rămas în acel stadiu și poate tocmai această pasiune pentru pizza, dublată de dorința de a învăța, a fost cel mai important ingredient în transformarea PizzaMania.
„În 2015, mă aflam alături de soția mea la Londra, la European Pizza & Pasta Show. Acela a fost momentul când ne-am dat seama că trebuie să învățăm să facem pizza ca la carte, așa că ne-am dus la școală, la Accademia Pizzaioli în Portogruaro, undeva lângă Veneția.“ Motivul este simplu. Nu ai cum să păcălești experiența, spune Andrei.
Următorul pas a fost aducerea Accademiei Pizzaioli în România. A urmat în 2017 deschiderea primului restaurant PizzaMania în București, într-o vilă pe Calea Victoriei. Coincidență sau nu, 2017 a fost anul în care pizzaiolo (cel care face pizza – n. red.) napoletan și meșteșugul său au devenit patrimoniu intangibil UNESCO, alăturându-se astfel celor mai bine de 500 de tradiții din peste 120 de țări care au primit această recunoaștere din partea UNESCO.
Dincolo de corectitudinea realizării pizzei, PizzaMania a simplificat inclusiv denumirea acestora, introducând pentru prima dată un sistem de numerotare, preluat acum și de alte inițiative din domeniu.
„Lucrurile trebuie să fie simple, la fel cum pizzele nu trebuie să fie încărcate. Nu ai cum să simți ingredientele dacă sunt prea multe. Am creat și noi pizzele noastre, dar la finalul zilei nu ai cum să nu ai o Margheritta în meniu.“
În plus, ar fi fost extrem de riscant ca businessul să meargă pe aceeași rețetă, pe o piață care crescuse ani de zile cu aceleași combinații, departe toate de ideea originală de pizza.
„Am înțeles de la bun început că nu putem să ne batem cu alții de la egal la egal, așa că am mers pe conceptul nostru.“
Făina este cel mai important ingredient, iar pentru orice pizza de la PizzaMania se folosesc trei tipuri de făină, luate de la un producător din top trei din Italia. Se adaugă maia și un dram de drojdie pentru stabilizare. Cine spune că nu folosește deloc drojdie, cel mai probabil minte. „Apoi dospim acest aluat timp de 24-48 de ore, pentru că așa am învățat.“
Iar cum Andrei Fâciu și soția sa au învățat în Italia cum se face o pizza adevărată, alții au învățat în școala deschisă de cei doi, în București, cum se face pizza ca în Italia. Acest transfer de cunoștințe a dus la dezvoltarea unui întreg segment, care din nișă a devenit azi tendință, nu doar în București.
„Multe dintre proiectele de pizza care au acum succes, inclusiv în provincie, au la bază cursurile organizate de noi, la Accademia Pizzaioli. Vrem să se dezvolte cât mai bine piața, pentru că este loc pentru toată lumea. Mereu am mers pe ideea de a-i muta pe cei din acest domeniu din barca greșită în barca noastră, mai ales după ce timp de 25 de ani am mâncat pizza necoaptă.“
Până la urmă, pizzaiolo nu este un simplu brutar, ci o verigă a unei comunități care facilitează schimbul de informații între generații, lucru care s-a întâmplat și aici.
„Lucrăm cu furnizori din România care ne aprovizionează săptămânal. Piața este foarte bine dezvoltată, așa că nu avem de ce să nu colaborăm cu firmele de aici.“
De când au venit în București, cei doi ani de pandemie au fost cei mai grei.
„În primele luni, ne uitam pe geam“, recunoaște Andrei Fâciu. Dar apoi, echipa s-a reorganizat, mașinile personale au devenit mașini de livrări de serviciu, nimeni nu a rămas pe margine.
„Dacă nu muncești, nu ai rezultate, indiferent ce ai face.“
Astăzi, PizzaMania înseamnă restaurantul din Vălenii de Munte, cel de pe Calea Victoriei, două puncte de livrare, iar până la finalul anului brandul ar putea deveni un concept franciză în toată regula. „Acum ne pregătim pentru Campionatul Mondial de Pizza din Rimini, unde suntem chiar în juriu“, spunea Andrei Fâciu la momentul acestui interviu.
Campionatul Mondial de Pizza a avut loc în perioada 19-22 februarie, având mai multe competiții, aproape toate sold-out. Printre tipurile de competiții se numără cea de Pizza Napoletana Classica, Pizza Napoletana Contemporanea, Pizza al Metro, Pizza Dessert, Pizza Fritta și multe altele. Fiecare dintre acestea arată de fapt cât de mult spațiu de creștere mai este într-o piață care abia acum descoperă adevărata experiență de pizza.
Călătoria abia a început.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția