Politica unui... brand

Despre campania electorala pentru alegerile americane din 2008 se spune ca este cea mai lunga din istorie. Electroratul isi cunoaste atat de bine candidatii incat, pana la Ziua Alegerilor, are toate sansele sa fie deja plictisit si reticent la atata informatie. Mai ales ca informatia vine pe toate caile posibile.
Ce-i drept, branduirea candidatilor la presedintie nu este o noutate. In 1840, William Henry Harrison era un erou de razboi in batalia de la Tippecanoe si John Tyler era partenerul sau. Acesta a folosit atunci sloganul “Tippecanoe and Tyler too” pentru a se defini. Harrison a fost al noualea presedinte al Statelor Unite.
In timp ce Barry Goldwater poate ca a esuat in incercarea sa de a convinge majoritatea in 1964 ca “In sufletul tau stii ca el este cel mai potrivit”, George W. Bush si “conservatorismul plin de compasiune” din 2000 s-au completat atat de bine in acel moment, incat fiul lui Bush senior a castigat alegerile.
Comparatia dintre candidatii la presedintie si niste simple produse carora li se face reclama a fost subiectul principal al “Presidential ImagePower Study” publicat de curand de firma de promovare Landor Associates si de firma de cercetare Penn, Schoen and Berland. In tratat este vorba despre alegerile din 2004. Conform studiului, Bush era un brand asociat unor marci ca IBM (in tehnologie), Folgers (cafea) si Business Week (media). In aceeasi maniera, Kerry a fost asociat cu Dell, Starbucks si revista People. Potrivit lui Mike Berland, partener la firma care a facut cercetarea, “ambii sunt deseori asociati cu niste nume puternice ale industriei americane. Nu mai este de mult vorba despre bine si rau, cat, mai ales, despre pro si contra. La fel ca in cazul unei comparatii intre Mars si Snickers, sa zicem”.
Branduirea candidatilor din 2006 este deja o operatiune de rutina. Un document intern din campania lui Mitt Romney obtinut de publicatia Boston Globe demonstreaza ca niciun detaliu nu este neglijat. Prezentarea in 77 de slide-uri incepe cu “Primal Code for Brand Romney”. Documentul se adreseaza unor posibile vulnerabilitati ale candidatului, indiferent ca acestea sunt de fond sau…de forma. De exemplu – “Parul sau arata prea perfect, nu este un lider agresiv, si-a castigat reputatia de “Slick Mitt” sau “Flip-Flop Mitt”!!!”
Candidatii lui 2008 au suficient timp sa se inventeze si reinventeze si au si uneltele necesare la indemana – cele mai mari si mai performante companii de promovare le stau la picioare. In timp ce internetul a jucat un rol decisiv in campania din 2000-2004, este si azi o arma strategica. Bineinteles ca toti candidatii importanti au deja adrese de e-mail, pagini personale, chiar bloguri. Dar, de curand, au si pagini pe “reteaua de prieteni virtuali” MySpace sau filmulete pe YouTube (Broadcasting Life…). John Edwards a fost primul pe YouTube, in martie 2006. In 1960 televiziunea a fost cea care a jucat un rol istoric in campania Kennedy-Nixon. Acum, internetul este cel care apropie candidatii de electorat.
Din pacate pentru “prezidentiabili”, libertatea de expresie presupune ca unii dintre ei vor avea nevoie de mult curaj pentru a face fata comentariilor deloc pozitive care le sunt adresate pe internet. In martie 2007, de exemplu, a inceput sa circule pe net o reclama “big brother” cu Hillary Clinton in rolul principal. Acest gen de sabotaj online neprevazut face brandurile politice aproape imposibil de controlat in zilele noastre. Si totusi…
Internetul este calea cea mai sigura de a ajunge la consumatori/electorat. Iar viitorii posibili presedinti o stiu. Hillary Clinton si-a anuntat candidatura pe un website, iar Barack Obama a lansat o noua versiune personalizata a propriului website, “MyBarackObama”.
Obama a lansat o strategie de branding foarte inteligenta: un “O” care surprinde culorile si elementele steagului american este omniprezent – pe printurile electorale, pe panourile outdoors, pe site-ul sau, la evenimentele care il includ. Nici ceilalti candidati nu au neglijat importanta imaginii grafice. Campania Clinton inseamna “Hillary for President”, NU “Clinton for President”.
“Hillary” apare scris cu un font mare, cu serif, alb pe un fond albastru, sub care se afla un banner colorat in rosu, alb si albastru (singura reminiscenta din vechea campanie a sotului sau). John Edwards a adoptat un “look” curat – “JOHN” si “08” scrise cu rosu, fara serif, dar ingrosat, si “EDWARDS” scris cu albastru. O mica stea albastra cu coada verde incheie logo-ul.
De partea republicana, Rudy Giuliani vine cu un “RUDY” in alb pe fundal bleu. Numele alb incadrat cu rosu pe fond albastru ar putea promova un candidat la presedintie sau, la fel de bine…o bomboana. Website-ul Mitt Romney este dominat de o fotografie a sa care are in spate steagul american. John McCain a ales sa fie alb-negru. Numele “McCAIN” sta scris cu alb pe negru langa o stea militara cu epoleti. Puternic si disciplinat, ar putea sa fie logo-ul Generalului Patton.
Dar branduirea candidatilor la presedintie nu tine doar de imaginea grafica, filmulete pe YouTube sau website-uri colorate. Un brand de viitor posibil presedinte ar trebui sa vorbeasca despre proiecte, promisiuni, programe. Si la acest capitol, acestia sunt de mult pregatiti. Edwards a fost pe prima pagina a ziarelor cand a anuntat ca, desi sotia sa are cancer, el va continua campania. Suporterii au vazut asta ca pe un act de curaj.
Criticii au spus ca este complet deplasat. McCain a uimit tot electoratul in aprilie 2007 cand a declarat ca este de acord cu razboiul din Irak. Din nou, suporterii au vazut asta ca pe un act de curaj, criticii au spus ca este complet deplasat. Abia cand va ramane un singur candidat de la fiecare partid se va vedea cu adevarat daca americanilor le plac generalii sau bomboanele.

Tehnologie /Tendinte