Poate o singură memorie să salveze o casă?

Puține clădiri izbutesc să-și schimbe radical destinul și să reintre în atenția oamenilor după o pauză lungă. Conacul Gaál a reușit însă să reînvie. Clădirea istorică a fost cândva căminul în care și-a petrecut copilăria Miklos Barabas, una dintre figurile importante ale picturii secolului al XIX-lea. Astăzi, același imobil a ajuns să fie, pentru oamenii care îl vizitează, „o călătorie în timp, un loc liniștit, cu o atmosferă nostalgică, unde ritmul încetinește și stresul dispare“.

Cum ar fi ca fiecare casă ce duce în spate zeci sau sute de ani de istorie, dar care a fost uitată de vreme și de oameni, să fie readusă la viață prin cel mai emblematic locuitor al său? Așa cum Castelul Peleș se învârte în jurul familiei regale, așa cum conacele au câte un reprezentant istoric de seamă, ar putea fiecare imobil vechi să reînvie prin memoria unei singure persoane?

Unii ar spune că nu, pentru că o clădire nu poate fi mai mult decât un spațiu cu funcționalități clare. Și totuși, sunt cazuri când aceeași clădire este în sine o operă de artă. Sau o poveste.

Și atunci, ce rezultă dacă cele două funcții ale aceluiași spațiu – cea practică și cea estetică – coexistă și redau suflu acelui loc uitat de multă vreme?

Un răspuns la această întrebare îl poate oferi Conacul Gaál.

Situat pe un domeniu de 25 de hectare în comuna Dalnic din județul Covasna, conacul a fost construit în 1844 și a aparținut timp de generații unei familii nobiliare locale. Importanța culturală a proprietății este dată și de faptul că a fost martor la copilăria lui Miklos Barabas, una dintre figurile marcante ale picturii autohtone ale secolului al XIX-lea.

Apoi, în secolul trecut, conacul a intrat în posesia familiei Borbath, doar că în anii ’50 noii proprietari au fost deportați în Dobrogea. Chiar și așa, ca printr-o minune a vremii, imobilul a evitat naționalizarea. Mai mult, la șase ani de la deportare, familia a revenit.

Totuși, clădirea a avut nevoie de timp pentru a redeveni un cămin, purtând pecetea istoriei și a vremurilor.

Ulterior, familia care deținea conacul a decis să vândă proprietatea, iar în urmă cu 20 de ani ea a intrat în portofoliul Fundației pentru Comunitate din Cluj-Napoca. Fundația deșfășoară activități de sprijin pentru tineri talentați, dar se ocupă și cu reabilitarea copiilor bolnavi, având totodată și inițiative culturale și comunitare.

„Fundația căuta un imobil de patrimoniu care să aibă nu doar valoare arhitecturală, ci și relevanță culturală și istorică. Personalitatea lui Barabás a fost decisivă în alegerea noastră. (…) Clădirea a fost achiziționată acum aproape două decenii, iar lucrările de restaurare au început în primii ani după preluare. La acel moment, imobilul se afla într-o stare foarte degradată, fiind folosit în ultimii ani chiar ca depozit de cartofi. A fost trist de văzut, dar în același timp evident că o clădire cu un asemenea trecut merită mai mult“, spune Molnár-Bánffy Kata, curatoare a Fundației pentru Comunitate și proprietara ansamblului Conacul Gaál.

Încă de la început, scopul a fost ca acest loc să nu fie doar un imobil restaurat, ci un spațiu viu, cu funcții culturale și comunitare. Iar la scurt timp după finalizare, a apărut și nevoia unor spații de cazare, „deoarece zona este mai retrasă, iar vizitatorii petrec aici mai multe zile.“

Totuși, printre primele demersuri făcute de noii proprietari s-au numărat ridicarea unei pietre comemorative în grădină, în memoria lui Miklós Barabás, și amenajarea unei camere memoriale în interiorul conacului, ca dovadă că artistul nu a fost uitat, chiar dacă vremurile s-au dovedit schimbătoare. La a reconstrui viața pictorului la Gaál au contribuit și descendenții acestuia, care s-au întâlnit cu reprezentanții fundației.

„Unul dintre ei, «Dezső bácsi», care a locuit aici și este înmormântat într-un colț al proprietății, ne-a împărtășit numeroase amintiri. O parte a vechiului cimitir de familie a fost ulterior retrocedată familiei. La deschidere, am primit și un dar special: o scrisoare originală a lui Miklós Barabás, în care povestește despre timpul petrecut la Dálnok. Aceasta este expusă și astăzi în camera memorială“, explică proprietara.

Nu doar amintirea pictorului a fost păstrată, ci și elemente ale clădirii originale. Tot ce s-a putut păstra, a rămas, spune Molnár-Bánffy Kata, subliniind însă că acest lucru s-a întâmplat „nu doar din obligație, ci și din convingere.“

Au fost restaurate elemente originale, au fost refăcute detalii pornind de la fragmente existente și a fost acordată o atenție deosebită autenticității, de altfel un element care dă valoare unui imobil, fie el vechi sau nou.

Chiar și elementele care nu au putut fi păstrate au fost, pe cât s-a putut, reconstruite astfel încât să amintească de cele originale și de momentul construcției imobilului.

„Sobele de teracotă au fost realizate după modele din colecția muzeului din Cernat, iar materialele utilizate sunt, în mare parte, locale – de exemplu, plăcile de piatră provin din zona Magyarszovát“, explică Molnár-Bánffy Kat.

Totuși, ea recunoaște că cele mai mari provocări în procesul de recondiționare a conacului au venit din armonizarea cerințelor de protecție a patrimoniului cu standardele moderne de siguranță. Ori tocmai asta putea pune în pericol autenticitatea clădirii.

La această autenticitate au contribui însă și localnicii, pe de-o parte prin poveștile lor, care au scos la iveală trecutul conacului, iar pe de alta prin munca depusă, mâna de lucru fiind locală.

„În procesul de restaurare am lucrat în mare parte cu meșteșugari locali. Sobele, corpurile de iluminat din fier forjat și scaunele din piele au fost realizate în zonă. O parte din mobilier a fost produs de ateliere din apropiere, iar alte piese au fost achiziționate din târguri de antichități, precum Târgul de la Negreni (județul Cluj), cunoscut pentru obiectele sale tradiționale.“

Astăzi, Conacul Gaál este, de fapt, format din trei clădiri, anume Conacul, Hambarul și Casa Gaál, având un total de 13 camere destinate oaspeților.

Șura a fost gândită încă de la început ca un loc de cazare, pentru că spațiile din conac nu erau suficiente, dar astăzi a ajuns să aibă și o zonă mică de wellness, cu saună și ciubăr.

Casa Gaál, aflată pe o parcelă vecină, a aparținut inițial aceluiași domeniu, fiind construită pentru două fiice ale familiei. Ulterior, a fost înstrăinată, iar când a fost repusă la vânzare a fost cumpărată de fundație pentru a o include în actualul ansamblu.

„Pentru mulți, Conacul Gaál este o călătorie în timp: un loc liniștit, cu o atmosferă nostalgică, unde ritmul încetinește și stresul dispare“, adaugă Molnár-Bánffy Kat.

De altfel, locul este și vizitat mai mult de familii și grupuri mici de turiști, aflându-se într-o zonă bogată din punct de vedere natural și cultural.

„Organizăm excursii în Ținutul Trei Scaune, la Brașov, lacul Sfânta Ana sau Târgu Secuiesc. Satul Dálnok are și o biserică medievală deosebită, despre care se spune că este singura unde există o inscripție murală realizată în scriere secuiască veche. Folclorul local și tradițiile meșteșugărești completează experiența.“

Pe mai departe, proprietarii conacului își doresc să dezvolte programe culturale și să crească vizibilitatea locului, dar vor și să facă o mică fermă.

„În plan avem și o mică fermă demonstrativă, cu grădină și animale, ale cărei produse să fie integrate în experiența culinară. Pentru copii, interacțiunea cu animalele – capre sau iepuri – poate deveni o experiență memorabilă.“

Călătorii