Poate Fizz
Distractie mare a fost in redactia BUSINESS Magazin atunci cand a venit momentul de ilustrat articolul despre procesul lui Michael Jackson. Figura neverosimila a fostului megastar, patand toate pozele, dadea tare rau in revista, oricat de artistic ar fi fost ales unghiul
Distractie mare a fost in redactia BUSINESS Magazin atunci cand a venit momentul de ilustrat articolul despre procesul lui Michael Jackson. Figura neverosimila a fostului megastar, patand toate pozele, dadea tare rau in revista, oricat de artistic ar fi fost ales unghiul. Pana la urma, editorul foto s-a oprit la singura poza mai decenta, unde partea de sus a fetei era ascunsa complet sub o palarie. Ramasese gura rujata de papusa, dar macar nasul vesnic stand sa cada nu se mai zarea.
Innadit din bucati, vesnic bolnav, suspect de pedofilie si falit pe deasupra, individul din poza era cu totul alta faptura decat megastarul care dadea lesinuri romancelor pubere in ”91 cu icnetele lui din concert si care taia impreuna cu Iliescu si Stolojan panglica parcului de la orfelinatul de langa Arcul de Triumf. Acum a ajuns sa-l compatimeasca pana si Ion Iliescu: e asa, ca un handicapat, ca o fetita, a zis fostul nostru presedinte. Cunoscator de probleme globale ale omenirii, Ion Iliescu nu greseste deloc: vazut cu ochi romanesc, Michael Jackson n-are cum sa fie altfel decat un adevarat monstru al lui Frankestein, infinit mai scandalos decat pentru toti americanii scandalizati de infatisarea si de ciudateniile lui. La el acasa conteaza inca prestigiul lui ca muzician ori daca poate fi dovedit vinovat sau nu, iar asta n-are nici o legatura cu aparitia lui bizara; la noi, ideea ca ii cade nasul de atatea operatii estetice e suficienta ca sa fie socotit din capul locului demn de tot dispretul din lume si vinovat de orice perversiune posibila.
Cum stim, romanii sunt filoamericani, cu sau fara axa care duce la Washington, iar concetatenii nostri dusi in America se adapteaza de multe ori mai bine acolo decat in Europa. Ex-megastarul de acum (caci “domnul Michael” venit la Bucuresti in 1991 incarna perfect spiritul american la care visau atunci romanii) nu mai e socotit insa decat o exceptie nefericita de la ceea ce inseamna America, sau poate o deviatie a unei industrii de showbiz care de obicei lanseaza produse mai sanatoase.
Michael e insa cat se poate de reprezentativ pentru America lui. Neverland cu trenuletele si misterele de acolo nu e decat o versiune actualizata a Gracelandului lui Elvis, iar dorinta lui de a se transforma complet, inclusiv fizic, pana la confuzia completa in materie de culoare a pielii, varsta si sex, nu e diferita cu nimic de aspiratia americanului de a-si depasi conditia cat mai repede si cat mai radical. El a dus pana la limita si un pic peste limita obsesia tineretii, a frumusetii si a bogatiei, asa de specific americana. Fortat sa se maturizeze mai repede in cusca de la Jackson Five si ramas copil la maturitate, megastarul nu e altfel decat toata societatea unde a crescut. Exact de aceea insa nu pricepem noi ce e cu acest Frankenstein, produs al unei culturi care isi exprima teribil de bine sofisticarea prin exemplare ca el. Ciudatii sunt intotdeauna reprezentativi. Dar cine sunt ciudatii nostri? Adrian Minune? Catalin Botezatu? Ah, da, poate Fizz.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
