Piticul Cinabru
Piticul Cinabru
Cand eram mica, am castigat la o tombola organizata de invatatoare o carte. In treacat fie spus, nu i-am inteles niciodata pe parintii care le permit odraslelor sa delapideze carti din casa pentru a le arunca apoi in sacul de tombola. Mi se pare o mare greseala, mai ales ca asemenea evenimente (nici nu stiu de fapt daca se mai organizeaza) sunt ocazia ideala pentru a te descotorosi de portelanurile indoielnice de la tanti Firica sau de natura moarta cu fructe primita de la vreo prietena cu un indubitabil simt estetic.
In orice caz, ca sa revin la intamplarea care mi-a influentat foarte mult modul de a gandi, la tombola cu pricina am castigat ceea ce credeam eu la vremea aceea ca e un basm: “Piticul Cinabru” de E.T.A. Hoffmann. Ca mai toate cartile pe care ma incapatanam sa le citesc in frageda pruncie, nu l-am prea inteles nici pe Cinabru la vremea respectiva. Apoi am dezlegat metafora, dar am inteles-o pe pielea mea de-abia prin facultate.
Pentru cei carora E.T.A. Hoffmann nu le spune mare lucru, Cinabru este un pitic – dar nu dintr-aceia cu care fusese blagoslovita Alba ca Zapada, ci unul urat si de-a dreptul malefic. A primit insa in dar de la o zana (pe care nu am inteles-o nici pana ziua de azi – era probabil drogata sau in stare de ebrietate in momentul respectiv) cateva fire de par rosu ca sangele, care il faceau sa para in ochii celorlalti perfectiunea intruchipata. Un singur om poate vedea dincolo de smocul de par fermecat, dar are de luptat cu perceptia gresita a intregii lumi, care il ridica in slavi pe Cinabru.
L-am intalnit pentru prima data pe piticul Cinabru prin anul II de facultate, deghizat intr-o colega nici prea desteapta nici prea “dotata”, care insa a terminat cu brio pe motiv de toceala si, spre invidia multor colege, s-a maritat imediat dupa ce a primit un inel imens de la un alt coleg suspectat ca ar fi cazut prada vreunor farmece. Impreuna cu o alta colega am petrecut vreo 3 ani buni incercand sa dezlegam enigma: cum e posibil ca o fiinta limitata, netalentata si “nedotata” sa aiba atata succes? Cred ca erau de vina firele de par rosu.
Am terminat facultatea si am intrat in randurile oamenilor muncii si, brusc, am localizat mai multi pitici Cinabru. De fapt, cred ca toti avem de-a face cu ei la birou. Tocmai de aceea am inceput sa port la mine o foarfeca. raluca.badea@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
