Pianul sau pumnii
Nu deseori vedem pe ecrane un remake frantuzesc al unui film american. Cu atat mai putin un film "noir" de acest fel, cu multe premii la activ. "Si inima mi se opri in loc" ("De battre mon coeur s''est arrete") e noua varianta a unui thriller din anii 70, "Fingers", regizat de James Toback si cu Harvey Keitel in rolul principal
Nu deseori vedem pe ecrane un remake frantuzesc al unui film american. Cu atat mai putin un film “noir” de acest fel, cu multe premii la activ. “Si inima mi se opri in loc” (“De battre mon coeur s”est arrete”) e noua varianta a unui thriller din anii 70, “Fingers”, regizat de James Toback si cu Harvey Keitel in rolul principal. Un film dificil, la care inima ti se opreste intr-adevar de cateva ori pe parcurs. De teama, de groaza si in final de uimire. Asta pentru ca filmul incepe prost, ca una dintre acele pelicule romanesti vechi, pretinse de actiune, cu scene violente din lumea interlopa si replici din care nu reusesti sa extragi nicio intriga.
Uimirea spectatorului de la final se datoreaza unei incheieri rotunde si socante a povestii: dupa ce crimele se petrec, personajului principal nu ii mai ramane decat mantuirea prin muzica. Tom e un tanar parizian pe marginea ratarii, dar reintalnirea cu un profesor de muzica ii aminteste ca mainile sale sunt bune nu numai pentru batut oameni sau spart usi, ci si pentru cantatul la pian, asa cum l-a invatat mama sa. Fara sa renunte la iPodul cu muzica electronica in timpul liber, el se hotaraste sa ia lectii de pian pentru a avea o sansa reala la auditia cu profesorul intalnit. E ajutat in acest scop de o pianista din China, iar scenele lectiilor de pian sunt cele mai reusite din film. Cei doi, “elevul” si “profesoara”, trec prin toate registrele: ridicol (el nu stie chineza, ea nu stie franceza), patetic (lectiile sunt dificile, Tom isi pierde speranta), duios (ea il bate pe umar, ii da ceai), umoristic (ea il invata chineza, el o invata franceza). Relatia lui Tom cu tatal sau, un proprietar de imobile cu prea putin simt moral, este si ea importanta, daca nu esentiala, fiindca acesta simbolizeaza lumea de care Tom trebuie sa se rupa pentru a putea canta.
Cum era de asteptat, coloana sonora (osciland ca un electrocardiograf intre Bach si electro) e unul dintre motivele pentru care “inima bate” la acest film.
Scena de final e memorabila: Tom, cu costumul rupt si camasa alba insangerata in urma unei incaierari, se asaza in fotoliul de spectacol la un concert sustinut de tanara sa profesoara. Si pentru prima data in viata pare impacat.
Filmul a castigat Bafta 2006, Ursul de argint si 8 premii Cesar, inclusiv cel pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor (Jacques Audiard, cel care a facut Read My Lips si L”Auberge Espagnole).
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
