Pepene anti maniaci

Ma gandisem sa scriu saptamana asta despre barbatii bucuresteni si modurile originale in care reusesc ei sa atraga atentia specimenelor interesante de sex opus. Si intentionam sa povestesc cate ceva in acest sens despre un sofer de taxi si despre conducatorul unei garnituri de metrou (sau care o fi denumirea oficiala a acestor domni, ca n-am stiut-o niciodata). Dar nici macar o fiinta aeriana ca mine nu poate sa ignore ce se petrece pe soselele Bucurestilor, mai ales dupa ultima intamplare tragica. Nu mai ai loc de atatia “meseriasi” si de “smecheri”. De la soferul unei masini germane de lux care ii rade in nas politistului care incercase sa-l opreasca pentru ca trecuse pe rosu si pana la conducatorul unui cazan, care probabil se gandeste ca nu mai are nimic de pierdut la masina si sofeaza ca atare. De la soferul care simte ca e de datoria lui sa accelereze ca la curse cand se apropie de o trecere de pietoni si pana la exemplarul masculin mai mult sau mai putin bronzat care tocmai si-a adus masina din Italia sau Germania si tine mortis sa se dea rotund cu ea prin Bucuresti. Sau tanarul infierbantat de la volanul unui “jeep” care e furios ca masina de provenienta autohtona din fata lui nu se misca destul de repede (cu viteza luminii, probabil) si, prin urmare, o impinge cu ajutorul unui ditamai bull bar, dupa care fuge de la locul ispravii.
Sau domnul grizonat si elegant care nu acorda prioritate si isi infige zdravan mini-limuzina in flancul unei masini nevinovate, dupa care, la politie, incearca sa dea vina pe soferul pe care il accidentase.
Culmea e ca, pana acum cativa ani cand am iesit pentru prima oara in lume, comportamentul de genul asta nu mi se parea exagerat. Asta pana cand, la Geneva, pe cand ma plimbam pe trotuar, am intors brusc capul ca sa ma uit la o cladire de pe partea cealalta a strazii si soferul care tocmai trecea, avand senzatia ca vreau sa traversez, a oprit brusc si m-a invitat sa trec, desi nu exista nici o trecere de pietoni sau vreun semafor pe acolo. Sau la Paris unde, desi ai impresia ca vezi milioane de masini pe zi, nu auzi nici un claxon si nici o injuratura, desi au si ei ambuteiaje si asfaltari (ca sa fiu sincera, la ei un bulevard, dupa cum probabil am mai spus, se asfalteaza in vreo 2-3 ore, dar sa nu intram in amanunte).
In aceste conditii de est salbatic, nu pot sa condamn gestul unui bucurestean sastisit. Venind probabil de la piata, omul care cara un ditamai pepenele, a avut neobrazarea sa creada ca trecerile de pietoni de pe Dorobanti sunt pentru pietoni, si nu doar niste marcaje care, dupa cum scriam mai sus, le semnalizeaza de fapt soferilor necesitatea de a accelera amarnic. Asa ca trece de prima banda (unde o masina – condusa probabil de un elvetian – se oprise cuminte) si, cand sa mai faca un pas, e cat pe ce sa fie turtit de un sofer care se grabea. Omul ramane perplex doar o infima fractiune de secunda, dupa care isi revine si, prompt, se foloseste de toti muschii ca sa propulseze cele vreo 7 kilograme de pepene in geamul masinii vinovate. Cred ca a fost mai eficient decat un fluier anemic sau o posibilitate de eventualitate de amenda.

Auto /Despre lume si viata