Pensiile facultative, un nou instrument de economisire pe termen lung
Pensiile private facultative (asa-numitul pilon III) au aparut pe piata si devin tot mai atractive ca instrumente de economisire pe termen lung. Aceste produse sunt larg raspandite in statele vestice si chiar in Europa Centrala si de Est, fiind disponibile in Romania abia in ultimele cateva saptamani
Pensiile private facultative (asa-numitul pilon III) au aparut pe piata si devin tot mai atractive ca instrumente de economisire pe termen lung. Aceste produse sunt larg raspandite in statele vestice si chiar in Europa Centrala si de Est, fiind disponibile in Romania abia in ultimele cateva saptamani.
In prezent, exista sase fonduri de pensii facultative active pe piata: AZT Moderato si AZT Vivace (administrate de Allianz-Tiriac Pensii Private), ING Clasic si ING Optim (administrate de ING Asigurari de Viata), Pensia mea (administrat de Aviva) si BCR Prudent (administat de BCR Asigurari de Viata).
Produsele de pensii private facultative sunt destul de diferite, de la nivelul comisioanelor la politica investitionala si gradul de risc. O parte din activele fondurilor sunt investite in actiuni cotate la bursa, iar restul in instrumente mai sigure, cum ar fi obligatiunile, titlurile de stat si depozitele bancare.
De altfel, ponderea investita in actiuni listate este cea care da profilul de risc al unui anumit fond de pensii facultative. Limita maxima permisa de legislatie este de 50% investitii in actiuni cotate, un astfel de fond avand un profil de risc ridicat. Analog, o pondere de 20%-30% arata un fond de risc mediu, iar ponderi mai mici – un grad redus de risc.
In acest moment, fondul cu cel mai ridicat profil de risc de pe piata este AZT Vivace, care investeste 45%-50% din active in actiuni listate si restul in instrumente mai sigure. Instrumentele riscante ofera in principiu sanse pentru randamente mai ridicate, in timp ce instrumentele cu venit fix sunt mai sigure, dar au perspective mai reduse privind randamentul.
La jumatatea drumului intre sigur si riscant exista nu mai putin de patru fonduri de pensii private facultative. Doua dintre ele apartin ING Viata (ING Clasic si ING Optim). Ambele au structuri asemanatoare de active (politica investitionala), plasand circa 25% din banii clientilor in actiuni listate si restul in alte instrumente.
Diferenta dintre ele este un sistem de garantare a contributiilor nete (disponibil doar la ING Optim), care inseamna ca un client nu poate primi la finalul perioadei de cotizare mai putini bani decat a platit in periaoda activa.
Pentru acordarea acestei garantii, comisionul permanent de administrare al fondului este mai mare decat in cazul celuilalt fond al ING Viata (ING Clasic). Din sumele incasate din comisionul mai mare, administratorul va constitui un provizion tehnic din care va acoperi riscul unor eventuale reduceri de activ pe perioada cotizarii.
Pentru cele doua fonduri ale sale, ING a anuntat ca va suporta pe termen limitat (pana cand activele fondurilor ating un anumit prag) trei din cele patru mari comisioane, care in mod normal ar fi platite de clienti sau ar fi deduse din activul fondului. Masura este una promotionala si a fost gandita de companie pentru a atrage mai multi clienti noi, la debutul fondurilor.
La fel ca fondurile ING, tot cu un profil mediu de risc este si celalalt fond al Allianz-Tiriac Pensii Private, AZT Moderato. Acesta investeste 25% din active in actiuni cotate, la fel ca si fondul Pensia mea, administrat de Aviva Romania. La polul opus, cu cel mai redus risc de pe piata, este fondul BCR Prudent, care investeste numai 10% din active in actiuni listate si restul in instrumente mai sigure.
Desi au fost lansate acum cateva saptamani, pensiile private facultative au atras deja cateva mii de clienti, conform declaratiilor administratorilor.
In alta ordine de idei, companiile vor deveni interesate sa ofere pensii facultative propriilor angajati, ca parte a pachetului de beneficii salariale, abia de anul viitor, anul acesta neavand bugete pregatite pentru aceste produse, spun administratorii de pensii.
Desi optiunea de a cumpara sau nu un astfel de produs financiar este una individuala, legislatia permite angajatorilor sa ofere pensii facultative pentru salariatii lor, contribuind astfel in locul acestora pentru obtinerea unei pensii.
Anul acesta insa, cea mai mare parte a vanzarilor de pensii facultative nu vor fi realizate pe segmentul corporate, ci prin retail, adica prin distributia acestora direct catre clientii individuali, spun adminsitratorii de pensii facultative.
Piata pensiilor private facultative nu isi va putea valorifica intregul potential anul acesta, din cauza lipsei interesului companiilor pentru aceste produse. Din moment ce pensiile facultative au luat startul abia in luna mai a acestui an, companiile nu aveau pregatite bugete ca sa poata oferi aceste produse in pachetul de beneficii salariale, pentru angajatii lor.
Un alt motiv pentru care piata de pensii facultative (pilonul III) va performa sub potential este suprapunerea cu campania de vanzare la pensiile obligatorii (pilonul II). Forta de vanzare formata din agentii de marketing persoane fizice va fi concentrata pe pensiile obligatorii, prioritare in viziunea administratorilor.
O alta piedica in calea cresterii puternice a vanzarilor de pensii facultative este activitatea inca neconvingatoare a brokerilor de asigurare, care au voie (cu conditia autorizarii de catre Comisia de Pensii Private) sa distribuie aceste produse.
Astfel, pensiile facultative vor avea un re-start spectaculos incepand cu anul viitor, din moment ce barierele pietei de anul acesta vor fi inlaturate. In primul rand, companiile interesate vor avea in buget sume pentru a oferi pensii facultative unor angajati, apoi, campania de vanzare pe pilonul II va fi finalizata, iar brokerii (de asigurare si de pensii) vor avea timp destul sa isi autorizeze forta de vanzare pentru a intermedia aceste produse.
La inceputul acestui an, estimarile oficiale, dar si ale jucatorilor interesati apreciau potentialul pietei la aproximativ 200.000 de clienti. Pana acum, doar doua companii au aderat la astfel de fonduri.
Cine contribuie la pensiile facultative?
Prin pensiile faculative pot economisi toti cei care obtin venituri, fie salarii, fie din activitati independente. Limita lunara a contributiei este de 15% din veniturile brute realizate. Conditia minima pentru obtinerea unei pensii facultative este varsarea a 90 de contributii lunar, nu neaparat consecutive, pentru ca dupa arsta de 60 de ani sa poata fi incasata pensia. Aceasta suma se adauga la pensia de stat, ce va fi primita din sistemul public.
Atat angajatul, cat si angajatorul pot contribui la o astfel de pensie facultativa, dar aderarea si ramanerea intr-un astfel de fond este o decizie individuala. Contributiile sunt deductibile fiscal in limita a 200 de euro pe an, atat pentru angajat, cat si pentru angajator.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția