Peisaj cu hoti si recuperatori

O banda de hoti (cei numiti The Irish Travellers, sa zicem) stau in jurul unui tablou (o natura moarta, de pilda) si cantaresc posibilitatile: daca il vand vor fi prinsi, daca il arunca e pacat. Nu le ramane decat sa il pastreze pentru niste zeci de ani, sperand ca apele se vor linisti. Sau poate il vor vinde drept … “un fals foarte bun”! Dar aceasta e doar o inchipuire. Ce se intampla in realitate cu operele de arta furate?
In jur de 1.200 de lucrari de arta sunt adaugate in fiecare luna pe lista furturilor, conform unui catalog international, Art Loss Register. Numai in Marea Britanie, valoarea operelor de arta furate anual e in jur de 300-500 milioane de lire sterline. Cine sunt hotii si ce spera ei, in conditiile in care majoritatea furturilor sunt foarte mediatizate? In general sunt banditi care cer o rascumparare, ca in cazul rapirii de persoane, dupa cum spune Jean Pierre Jouanny, un expert al Interpol, sau fac schimburi “avantajoase” cu arme si droguri, vanzandu-l drept un fals (pentru ca adevaratele afaceri in domeniu se fac cu falsuri). Daca niciuna din aceste variante nu e valabila, hotii cedeaza presiunii psihologice si fac inimaginabilul: inapoiaza tabloul.
Foarte rar hotii fura pentru propria placere, pentru ca adevaratii colectionari vor sa isi expuna colectia. Totusi a existat si un astfel de caz in care un francez a furat sute de lucrari din galerii pentru a le agata pe peretii casei sale. Dar si mai ciudat a fost cazul lui Vincenzo Perugia, care in 1911 a furat “Mona Lisa” de la Luvru pentru ca el sustinea ca opera lui Da Vinci apartine italienilor.
Metodele hotilor sunt deseori banale: fie patrund in muzeu si raman dupa inchidere (cum s-a intamplat la Brukenthal in 1968), fie se dau drept muncitori (ca in cazul italianului) sau chiar politisti, precum cei care au furat un Vermeer de la Muzeul de Arta Isabella Stewart Gardner din Boston.
Dar nu numai furtul de arta, ci si recuperarea poate fi o “afacere”. Recuperatorii au poate o misiune mult mai dificila decat hotii si uneori isi ascund si ei identitatea. Ei stiu ca uneori muzeele insele expun “furtisaguri”, fara sa vrea. E chiar cazul Metropolitan Museum din New York care pana acum un an expunea cu mandrie peste 20 de obiecte care fusesera furate de pe situri arheologice italiene si apoi vandute muzeului de catre negustori dubiosi. La anul The Met va inapoia Italiei toate obiectele.
Clemens Toussaint e unul dintre foarte putinii recuperatori specialisti din lume, un personaj care pare sa combine calitatile lui James Bond cu averea unui magnat si tenacitatea lui Colombo. De cateva ori a jucat chiar rolul unui colectionar bogat, pentru a putea cerceta in voie un tablou. Are studii de istoria artei si e, de fapt, scenarist, dar din anii ’80 se ocupa de recuperarea unor opere de arta furate, pentru ca a fost socat sa descopere ca o multime de lucrari furate de nazisti de la evrei erau in continuare expuse in muzee germane.
Toussaint spune ca munca sa e, de fapt, cercetare istorica, si nu jobul unui detectiv. Cum procedeaza? Daca posesorii nu au dovada ca au detinut tabloul, el trebuie sa il caute in albume de familie, sperand sa-l zareasca intr-un instantaneu. Apoi trece in revista zeci de cataloage de licitatie si alte baze de date.
Urmeaza nenumarate cautari ale celor prin mainile carora a trecut panza, iar cand intr-un final gaseste tabloul, atunci incepe procesul. Acum lucreaza cu o echipa de avocati, dar partea cea mai grea ii revine, pentru ca Toussaint isi pune mereu la incercare memoria vizuala si imaginatia, calatoreste mult si, in plus, e urat de muzee, pentru ca le “strica reputatia” (in cazul in care se afla ca expun opere furate).
I se spune “domnul 50 la suta”, dar el neaga ca ar cere jumatate din valoarea operelor. Totusi cautarea poate costa si sute de mii de dolari si se poate intinde de-a lungul a cativa ani.
Recompensa nu poate fi decat pe masura, de vreme ce Toussaint locuieste la Monte Carlo, iar drumul pana la Nisa cu elicopterul e o rutina zilnica pentru el.
In prezent cele mai cautate opere de arta din lume sunt o Madonna a lui Da Vinci furata din castelul Drumlanrig (Scotia) si tabloul “Concert”, de Jan Vermeer, pentru care recompensa e de 5 milioane de dolari. Cei care vor sa incerce sa se joace de-a recuperatorii pot gasi titlurile altor opere de arta furate pe site-ul findstolenart.com. Si nu trebuie nici macar sa colinde muzeele: tablouri valoroase au fost gasite si in casa unor batrani, intr-o pivnita sau intr-un club de golf din Africa de Sud, de pilda.

Cultură /ARTA