Supliment editat de Ziarul Financiar

Călătorii /turism

Pe urmele Caterinei de Medici

Dacă nu l-ați citit pe Balzac până acum și mai ales dacă l-ați citit, trebuie să vizitați Valea Loarei, cea cu sute de castele, cetăți, turnuri și fantome ale celor ce-au fost Caterina de Medici, Francisc I, Ludovic al XII-lea,…

Pe urmele Caterinei de Medici
Pe urmele Caterinei de Medici · Foto: După Afaceri

Dacă nu l-ați citit pe Balzac până acum și mai ales dacă l-ați citit, trebuie să vizitați Valea Loarei, cea cu sute de castele, cetăți, turnuri și fantome ale celor ce-au fost Caterina de Medici, Francisc I, Ludovic al XII-lea, Diane de Poitiers.

“Atunci când am hotărât să mer­­gem în Fran­ța în va­canța de vară nu a fost deloc greu să sta­bilim reperele acestei călătorii. Trebuia să sărbătorim cei 7 ani ai fiului nostru la Disneyland Paris, dar înainte de asta voiam să vedem Valea Loarei. Să ne încărcăm de energiile pozitive emanate de aceste simboluri ale regalității, să călcăm pe urmele Caterinei de Medici”, povestește Mo­nica Aluas, country sales manager Asbis România.

Așa că “m-am suit în avion la București hotă­râtă să fac din această că­lătorie cea mai valo­roasă vacanță din punct de vedere sentimental de până acum. În prima noapte la Paris aproape că nu am dormit de emoție. Dar a meritat pentru că cele cinci zile de pe Valea Loarei, în care am vizitat castel după castel, grădină după grădină și în care am aflat tot felul de istorii mai mult sau mai puțin cunoscute despre regii și nobilii Franței Evului Mediu a fost o binecuvântare pentru minte și suflet, o dezmierdare pentru simțuri”. Fosta ca­pitală a Franței de pe vremea monarhiei de Valois și-a căpătat faima de “grădină a regilor” în perioada renascentistă, când toți regii și nobilii o preferau în fața multor alte regiuni la fel de frumoase ale țării, dar fără același succes comercial (negoțul de pe râul Loire). Mai întâi au apărut cetățile. Iar Angers a fost prima, construită special pentru a face față celor mai puternice atacuri. Din punct de vedere estetic, acest gen de fortărețe cenușii nu era de preferat. Până când ducele de Berry s-a gândit să transforme Angers într-un superb castel gotic. De aici și până la sutele de castele care au urmat nu a mai fost decât… un pas.

“Valea Loarei (sau Țara Castelelor) este unul dintre cele mai romantice locuri din Europa. Încă se mai vede amprenta foștilor regi și nobili francezi. Aici simți cum pulsează istoria, vezi cu ochii tăi care sunt urmările evenimen­telor despre care ai învățat la școală sau ai citit în romanele lui Alexandre Du­mas”, spune Aluas.

O sută de cetăți și cinci sute de turnuri

Oscar Wilde spunea despre Loire că este “unul dintre cele mai minunate râuri din lume ce oglindește, de la izvoare până la vărsare, o sută de cetăți și cinci sute de turnuri”. “Ce mi-a rămas în minte din sutele de castele, turnuri și cetăți? Frânturi de imagini, parfumuri, nuanțe. Peisaje superbe, drumuri paralele, dealuri, localități mici cu bărbați care joacă celebrul joc cu bile în parcuri cu paturi de flori multicolore și păsări cântătoare. Dar și auto­străzi și infra­structura Franței. Nu cred că există colțișor al Văii Loarei unde să nu simți romantismul istoriei, al poveștilor de dragoste și al intrigilor din vremurile de demult”, spune aceasta. Monica Aluas a vizitat Blois, Orleans, Amboise, micul Chenonceau, Poitiers. Dar nu i-a fost de ajuns. “Cred că aș putea oricând să le revizitez și sunt convinsă că aș mai descoperi ceva remarcabil, ceva care să merite povestit. Urmele și umbrele regalității Franței te acompaniază peste tot”. Aluas spune că îl simți pe Francisc I la Amboise, acolo unde l-a invitat pe Leonardo da Vinci să devină pictor, inginer și arhitect al regelui. Francisc I și-a ales ca emblemă salamandra însoțită de inscripția: “Cultiv binele și distrug răul”.

“Un mesaj de care nu scapi pe Valea Loarei. Ești invadat de inteli­gența deosebită și talentul lui Leonardo da Vinci la Chambord, cel mai mare dintre castelele Loarei. Se presupune că Leonardo i-a desenat primele pla­nuri, mai ales schema prin care a deviat cursul râului astfel încât să curgă pe lângă castel”, susține aceasta.

Îl simți pe Ludovic al XII-lea al Franței la Blois și, mai ales, ai șansa să vezi povestea uciderii ducelui de Guise într-un joc fascinant de muzică și lumini. Apoi, “construit de femei pentru femei, Chenonceau este, în opinia mea, cel mai romantic castel din Franța”, spune Aluas. Prelungirea arcadelor grațioase pe malul râului Cher și grădinile geometrice construite de cele două femei rivale, Caterina de Medici (soția regelui Henric al II-lea) și Diane de Poitiers (amanta aceluiași rege), întregesc această bijuterie arhitecturală. Diana a fost prima doamnă a castelului. Ea este cea care a construit arca peste râul Cher cu ajutorul arhitectului ei, Philibert de l’Orme. Dar, după moartea regelui, soția a pus stăpânire pe Chenonceau, iar Diane a fost trimisă la micul Chaumont. Castelul este plin de colecții particulare de artă care numără piese semnate de Rigaud sau Rubens, tapiserii din secolele 16 și 17 și mobilier renascentist.

Afară, din­colo de Cher, în pădure se află mormântul doamnei Dupin, o pro­prietară a castelului din perioada Revoluției Franceze.

La Cheverny te uimește micuțul castel, locuit și acum de aceeași familie, urmașii celor din secolul 17, dar și încântătoarea plimbare cu barca pe canalele de apă ce îl înconjoară. Iar la Villandry “te hotărăști să devii grădinar, chiar dacă nu aveai nici cea mai mică înclinație spre asta înainte de a ajunge aici”, explică managerul Asbis.

Celebra grădină renascentistă este re­cu­noscută pentru faptul că legumele, po­mii fructiferi și florile sunt dispuse în forme geometrice. Jardin d’Ornement, cu straturile geometrice de flori care sim­bolizează manifestări ale dragostei – flă­cări, fluturi, inimi – punctează din nou ro­mantismul și reputația pe care o are locul în ce privește poveștile de amor și pasiune.

Țipar fiert în vin roșu

Pentru vizitatori este bine de știut că cele mai bune două opțiuni de cazare în cazul în care vizează Valea Loarei sunt orașele mari, Blois și Tours. “Atmosfera variază de la o zonă la alta. La Blois se îmbină cel mai bine noul și modernul cu arhitechtura renascentistă, cu amprenta romantică. Străduțele sale abrupte și întortocheate, delimitate de construcții medievale, aleile mici și curțile ascunse păstrează și acum atmosfera trecutului glorios al acestui oraș”, este de părere Aluas. Tours este principalul oraș al re­giunii. Aici atmosfera este emble­matică pentru o așezare provincială tipic franceză.

Pe lângă multele obiective culturale și artistice, orașul oferă una dintre cele mai frumoase catedrale gotice cu seturi unice de vitralii și un labirint îngust de străduțe și alei care duc invariabil la aglomerata Place Plu­mereau.

Se știe că bucătăria franțuzească este una dintre cele mai rafinate din lume. Cele mai bune mâncăruri din pește de apă dulce se prepară pe Valea Loarei.

Țiparul fiert în vin roșu este delicios. La fel și trufele, picioarele de broască, melcii. Totul în rețete simple, sănătoase. “Gastronomia tradițională din Valea Loarei este ca și clima din zona aceea, adică agreabilă, blândă, fără extreme sau excese. Domină sim­plitatea – vânatul, peștele, legumele, fructele, brânzeturile. E nevoie doar de un sos fin pentru a accentua gusturile, iar francezii sunt experți în a scoate la iveală savoarea”, încheie Aluas.

Reședințele regale și grădinile lor fac din Valea Loarei destinația perfectă pentru o călătorie romantică. Dacă doriți un loc deosebit de cazare, rezervați și plătiți online prin intermediul cardului dumneavoastră MasterCard , o cameră la unul dintre faimoasele castele: Chambord, Chenonceau, Amboise, Villandry, Usse, Montrond, Brissac sau Plessis-Bourré. Pasionații pot opta ca, timp de o zi, să fie însoțiți de un ghid care să le prezinte cele mai savuroase vinuri ale regiunii. Turul se încheie cu o cină tradițională în stil franțuzesc. Ca să beneficiați de reduceri, achiziționați un Loire Valley Chateaux Pass, plătind pe internet cu cardul MasterCard, și veți putea admira arhitectura deosebită, mobila și picturile a peste 10 castele. Dacă vreți să gustați din plin romantismul regiunii, rezervați o mașină și cereți GPS-ului să vă ducă pe drumurile de țară, nu pe autorute. Cu puțin noroc, puteți plăti cu cardul chiar și la fermierii din zonă, care vin cu produse proaspete la târgurile organizate în jurul castelelor, spre deliciul turiștilor!

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția