Pe Bursa, la fel ca si in viata de zi cu zi, timing-ul este totul
Rezultatele financiare au inceput sa conteze tot mai mult in economia jocului la Bursa, investitorii taxand castigurile sub asteptari raportate de unele din companiile cele mai importante de pe piata de capital. In urma cu doi ani, actiunile cresteau indiferent daca avansurile de pret erau justificate imediat in piata de castigurile pe care societatile de la Bursa le raportau
Rezultatele financiare au inceput sa conteze tot mai mult in economia jocului la Bursa, investitorii taxand castigurile sub asteptari raportate de unele din companiile cele mai importante de pe piata de capital.
In urma cu doi ani, actiunile cresteau indiferent daca avansurile de pret erau justificate imediat in piata de castigurile pe care societatile de la Bursa le raportau. Investitorii cumparau acel “potential de crestere” , care devenise aproape un laitmotiv in a justifica achizitiile de pe piata, dar care incepand de anul trecut a aratat ca nu ramane doar la stadiul de speranta, in conditiile in care societatile cele mai mari de pe piata au inregistrat cresteri substantiale ale profitului.
Castigurile mai mari au adus si alte aprecieri ale pretului actiunilor, ducand astfel multe dintre blue-chipsurile de la Bursa aproape de valoarea lor corecta, cel putin asa considerand analistii de pe piata. Tocmai de aceea, spun analistii, atunci cand unele societati au prezentat rezultatele sub asteptari in acest an, investitorii au taxat societatile respective, pretul actiunilor acestor companii suferind imediat pe Bursa scaderi de pret.
Brokerii mai spun ca desi rezultatele sunt urmarite de investitori, in evolutia pe piata a actiunilor a contat foarte mult si tendinta pe care se afla piata in momentul cand societatile au prezentat datele financiare.
Petrom a raportat marti un profit net de 391 milioane de euro, cu numai 2 milioane de euro peste castigul inregistrat in primele trei trimestre din 2005. Castigul Petrom a fost cel mai ridicat din istoria companiei, dar s-a aflat sub asteptarile pietei, estimarile cele mai pesimiste ale analistilor indicand un nivel al profitului net de 428 de milioane de euro. Efectul imediat in piata al acestor rezultate a fost o scadere cu peste 5% a cursului actiunilor.
Momentul cand Petrom a prezentat rezultatele pe 2005 a coincis insa cu aparitia unei alte informatii care a creat incertitudine in piata, de aceasta data, legata de producatorul de medicamente Biofarm Bucuresti, care a adancit starea de nervozitate existenta deja in randul investitorilor. Nu cu mult timp in urma aparusera stiri negative despre unii dintre emitentii cei mai importanti, precum SIF-urile sau Rompetrol Rafinare.
Situatia pe piata era insa diferita cand Rompetrol Rafinare (Petromidia) a raportat la randul ei rezultate sub asteptari.
Petromidia postase la inceputul lui februarie un profit net de circa 64 de milioane de euro pentru 2005, sub cel inregistrat la finalul primelor noua luni ale anului.
In urma prezentarii acestor date, actiunile companiei au scazut imediat in piata cu peste 4%. Bursa se afla atunci pe o tendinta de crestere, nu aparusera la acea data nici noi informatii negative legate de ancheta din jurul lui Dinu Patriciu, actionarul majoritar al grupului Rompetrol, si tocmai de aceea, spun analistii, scaderea suferita de pretul titlurilor a reflectat intocmai dezamagirea investitorilor fata de profitul raportat. Analistii spun totodata ca de regula pe o piata aflata pe scadere, informatiile negative sunt oricum foarte mult accentuate, in timp ce stirile pozitive sunt oarecum trecute cu vederea.
“In cazul Petromidia, intr-adevar investitorii au reactionat in acel moment strict pe fondul rezultatelor sub asteptari. In acea perioada, era o atmosfera linistita, piata fiind chiar pe crestere si nu aparusera alte stiri negative despre ancheta lui Dinu Patriciu. ” a spus Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta in investitii KTD INvest.
“La Petrom, situatia pe piata era alta. Rezultatele Petrom au venit pe o piata dominata de pesimism, care scadea de cateva saptamani. La acestea s-au adaugat si informatiile despre Biofarm, o stire negativa la modul in care a aparut initial pe piata, care a creat o psihologie generala a respingerii ideii de a investi de la Bursa”, a adaugat Panait.
Analistii considera ca reactia investitorilor la aparitia rezultatelor Petrom a fost una mai mult emotionala si nu justificata fundamental de datele prezentate de compania petroliera. “Rezultatele Petrom nu sunt deloc de lepadat. Au mai dat si o stire pozitiva legata de distribuirea de dividende, care in mare parte a fost trecuta cu vederea”, a mai spus Iulian Panait.
Petrom a anuntat ca va reincepe plateasca dividende actionarilor sai, din profitul pe anul trecut urmand sa se aloce aproximativ 206 milioane de euro pentru plata de dividende. Petrom intentioneaza sa ofere un dividend brut de 0,013 lei/actiune, care totusi la pretul de 0,57 lei/actiune in jurul caruia se tranzactioneaza titlurile la Bursa reprezinta circa 2,3%, un randament modest fata de dobanda la un depozit bancar pe un an.
Petrom a obtinut un profit sub asteptari din cauza rezultatului slab de pe ultimul trimestru. Conducerea companiei a precizat ca profitul societatii a fost afectat mai ales de constituirea masiva de provizioane necesare in cadrul procesului de restructurare, dar si de revizia rafinariei Petrobrazi Ploiesti, derulata in trimestrul al patrulea.
Revizia rafinariei a fost si explicatia oferita de managementul Rompetrol la pierderile inregistrate de Petromidia in ultimul trimestru al anului trecut. Dupa ce la finalul lunii septembrie societatea contabiliza un profit net de 90 de milioane de euro, finalul anului a gasit Rompetrol Rafinare cu un castig cu peste 25 de milioane de euro mai redus, din cauza perioadei de 45 de zile in care rafinaria a fost oprita, asa cum a explicat Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol.
Investitorii au taxat si pierderea raportata in ultimul trimestru de Compa Sibiu, unul din principalii producatori de piese auto din Romania, actiunile societatii pierzand peste 9% dupa ce compania a prezentat datele pe 2005.
Compa a incheiat anul trecut cu un profit net de 1,33 milioane de euro, fata de un castig de 2,25 milioane de euro pe primele trei trimestre, rezultatul pe intreg anul fiind in acelasi timp si mai slab decat cel din 2004. Nu toti emitentii mari de la Bursa au oferit totusi surprize neplacute in privinta rezultatelor de la finalul anului. Banca Transilvania a reusit sa raporteze pentru 2005 un profit net de 29,3 milioane de euro, de aceasta data ultimele trei lunii fiind la fel de profitabile ca si media celorlalte trei trimestre.
Cursul actiunilor a castigat imediat in piata aproape 1%, cursul urcand pana la un nou maxim dupa intrarea actiunilor gratuite distribuite de banca anul trecut.
Analistii spun ca investitorii au inceput sa fie din ce in ce mai atenti la rezultatele pe care societatile listate le raporteaza.
Pe masura ce piata s-a mai maturizat, entuziasmul potentialului de crestere folosit ca explicatie pentru achizitiile derulate de investitori s-a mai temperat, analistii considerand ca in fond acest potential nu poate fi dat pentru a justifica orice nivel de pret.
“In 2004, investitorii cumparau asteptandu-se la rate de crestere ale profiturilor impresionante, chiar daca rezultatele pe care le raportau atunci companiile nu justificau pe moment cresterile substantiale de pret. Era clar insa pentru toata lumea ca societatile erau puternic subevaluate, iar asteptarile la castiguri mai mari pe viitor erau indreptatite”, a precizat Iulian Panait.
“Piata s-a mai maturizat de atunci. In prezent, nu mai sunt asa de multe companii subevaluate, blue-chipsurile fiind cel putin corect evaluate la preturile actuale. De aceea, investitorii au ajuns sa fie foarte atenti la rezultatele pe care le raporteaza companiile, iar atunci cand acestea apar, in functie de cat de bune sau slabe sunt fata de asteptarile pietei, se ajusteaza si pretul actiunilor”, mai spune Panait.
Analistii considera ca nu mai exista rezerve de crestere doar pe fondul entuziasmului legat de “perspectivele de crestere”.
“Pretul va reactiona imediat in functie de informatiile pozitive sau negative care apar in piata legate de activitatea propriu-zisa a companiei”, considera Iulian Panait.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția